Prima pagină » Știri politice » Antonescu contraatacă după „TRĂDAREA DE LA SÂMBRA OILOR”

Antonescu contraatacă după „TRĂDAREA DE LA SÂMBRA OILOR”

Antonescu contraatacă după „TRĂDAREA DE LA SÂMBRA OILOR
EXCLUSIV

Președintele PNL, Crin Antonescu, a reacționat după ce a fost acuzat de trădare de fostul vicepreședinte Ovidiu Silaghi, spunând că PNL nu l-a trădat de trei ori, ci l-a pus de trei ori ministru. Mai mult, liberalul acuză PSD că a reînceput mizeriile din timpul guvernării Năstase când racola primari și parlamentari.

„Pe mine m-a surprins această mișcare pentru că îl cunosc pe Ovidiu Silaghi, este un om care a fost 24 de ani în PNL, care a fost de trei ori ministru al partidului, a fost parlamentar, era vicepreședinte al partidului și care nici măcar nu ne-a anunțat că ne părăsește și pleacă la PSD. Nu este adevărat că m-a sunat și nu i-am răspuns la telefon și oricum nu sunt singurul membru al conducerii PNL, mai rămâneau încă 70 de colegi pe care putea să-i contacteze”, a declarat pentru gândul Crin Antonescu.

El a reamintit că această nouă plecare din PNL nu este la fel de rușinoasă precum cea a fostului președinte al partidului, Călin Popescu Tăriceanu.

„Cazul domnului Silaghi nu este nici pe departe la fel de rușinos cum a fost cazul domnului Tăriceanu. Nu are importanță că s-a înscris în PSD sau nu, e pe față agent PSD și lucrează pentru PSD. Știu că nu și-a făcut încă acte la PSD, dar nu m-ar mira nici asta. Eu mă simt foarte bine pentru că PNL devine mai puternic și se va dovedi peste nici trei săptămâni asta în condițiile în care pesediștii au reînceput practica lor din anii 2000 – 2004 și practica pedeliștilor de a face presiuni, de a lua primari, adică aceeași mizerie care a compromis viața politică din România”, și-a criticat Antonescu foștii parteneri de alianță și partid.

El a ținut să precizeze că nu l-a trădat vreodată pe Ovidiu Silaghi, ci partidul l-a pus de trei ori ministru.

„Nu se pune problema nici pentru domnul Silaghi nici pentru altcineva dacă m-a trădat pe mine sau eu l-am trădat pe el. Problema pe care ar fi trebuit să și-o pună este dacă trădează PNL al cărui vicepreședinte a fost până în momentul în care a a fugit la PSD. PNL nu l-a trădat de trei ori pe domnul Silaghi, ci l-a desemat ministru de trei ori pe domnul Silaghi. O dată în timpul guvernelor Tăriceanu și de două ori în timpul guvernelor Ponta”, a fost replica lui Antonescu la afirmațiile lui Silaghi, care a spus că președintele PNL l-a trădat de trei ori înainte să plece la PSD.

Antonescu a precizat că și-ar fi dorit ca Silaghi să continue activitatea de europarlamentar, dar PNL nu își putea asuma prezența pe liste „a cuiva aflat sub incidența unui dosar penal deschis”.

Fostul vicepreședinte PNL Ovidiu Silaghi a renunțat săptămâna trecută la calitatea de membru PNL și a trecut la PSD, din partea căruia candidează la alegerile parțiale din Satu Mare la alegerile din 25 mai. Silaghi l-a acuzat pe Antonescu că l-a trădat de trei ori înainte să ia decizia plecării la PSD.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu