Prima pagină » Știri politice » Dosarul în care Sebastian Ghiță este acuzat de șantaj de fosta șefă a AMPOSDRU a ajuns la Parchetul instanței supreme

Dosarul în care Sebastian Ghiță este acuzat de șantaj de fosta șefă a AMPOSDRU a ajuns la Parchetul instanței supreme

Dosarul în care Sebastian Ghiță este acuzat de șantaj de fosta șefă a AMPOSDRU a ajuns la Parchetul instanței supreme
Dosarul constituit la Direcția Națională Anticorupție (DNA) după ce fostul director general AMPOSDRU Carmen Roșu l-a acuzat pe Sebastian Ghiță că a șantajat-o pentru ca firmele lui să câștige anumite contracte finanțate din fonduri europene a fost mutat la Parchetul instanței supreme.

„Dosarul constituit în urma sesizării a fost declinat, la data de 2 iulie 2014, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, având în vedere că faptele care fac obiectul sesizării nu atrag competența de soluționare a DNA”, precizează DNA, într-un răspuns transmis la solicitarea MEDIADAX.

Reprezentanții Parchetului instanței supreme au precizat, tot pentru MEDIAFAX, că dosarul a fost înregistrat la Secția de urmărire penală și criminalistică.

Deputatul Sebastian Ghiță a fost reclamat la DNA de fostul director general AMPOSDRU la jumătatea lunii mai.

„A făcut presiuni și când am fost la POSDRU, și la POSCCE, și la Ministerul Fondurilor Europene. Peste tot. Șantajul continuă. Sunt oameni care vor începe să vorbească. Eu doar am început”, declara, la acel moment, pentru MEDIAFAX, Carmen Roșu.

Carmen Roșu susținea că presiunile exercitate asupra sa de Sebastian Ghiță „au fost cu un puternic impact emoțional”.

„Șantajul la care a recurs respectivul m-a afectat în mod deosebit, mai ales că lucrez în sistemul de stat de peste 18 ani și am gestionat fonduri europene de patru miliarde de euro. (…) Faptul că mi-a fost reorganizat postul, singura cale de a fi eliminată din sistem, denotă modul în care sunt ‘tratați’ cei incomozi din administrația publică. Problema semnalată este cu atât mai gravă cu cât este vorba de bani europeni și, după cum știm cu toții, fraudele din bani europeni sunt sancționate și nu pot fi trecute cu vederea”, adăuga Roșu.

Pe de altă parte, Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ) a decis, la începutul săptămânii, clasarea dosarului în care primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, l-a acuzat pe Sebastian Ghiță că l-a amenințat, „pentru că nu existau suficiente probe pentru a dovedi fapta”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mii de CLONE ale lui Pitbull au invadat Hyde Park. Fanii artistului au stabilit un record Guinness
Digi24
Pragmatism politic sau lipsă de mijloace: de ce nu s-a materializat un atac iranian pe teritoriul SUA, în ciuda temerilor majore
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Prosport.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu nu se mai ascund. Avem dovada OFICIALĂ: s-a întâmplat în Anglia. EXCLUSIV
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
Mediafax
Donald Trump susține că a trecut din nou testul cognitiv: „Am răspuns corect la fiecare întrebare”
Click
Un bucureștean, cucerit de frumusețea unui oraș din România: „Mi-a cam stricat standardele”
Digi24
Oana Gheorghiu: S-a putut lucra cu Bolojan atât timp cât s-au mărit taxele, dar nu când am început să ne uităm la companiile de stat
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o mare catastrofă în august 2026, după ce a prezis războiul din Iran și pandemia Covid-19,
Ce se întâmplă doctore
Cum a slăbit Sore 30 de kilograme în doar 9 luni. Ce a scos din alimentație și regula pe care o respectă de ani de zile
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Schimbări MAJORE în grupul Volkswagen. Ce plănuiesc germanii?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Boala care îi face pe unii oameni să se piardă în propia casă