Prima pagină » Știri externe » S-a descoperit PRIMA GROAPĂ COMUNĂ din Ucraina. „Cum poți să trăiești dupa asta?”

S-a descoperit PRIMA GROAPĂ COMUNĂ din Ucraina. „Cum poți să trăiești dupa asta?”

S-a descoperit PRIMA GROAPĂ COMUNĂ din Ucraina.
După mai bine de trei ore de căutări, toată lumea a înlemnit.

După mai bine de trei ore de căutări, toată lumea a înlemnit. În pământ se vede o bucată de pânză albă. Câteva minute mai târziu erau exhumate patru cadavre. Slavianskul tocmai deschisese prima goapă comună din Ucraina, relatează AFP în acest reportaj.

Armata ucraineană a preluat controlul asupra acestui fost bastion al rebelilor proruși după mai multe săptămâni de lupte intense. Însă separatiștii au domnit în oraș timp de trei luni, o perioadă în care au fost date dispărute câteva zeci de persoane.

Toate cele 30 de persoane privesc atent către fundul gropii. Toate, mai puțin una. Este vorba despre fratele unei persoane date dispărute care ar fi fost îngropate acolo. Așezat pe un zid de pietre, stă cu spatele la această scenă.
Groapa, săpată cu un excavator, are cel puțin trei metri adâncime, iar cinci angajați municipali, purtând salopete gri, sapă cu atenție la cazma pentru a scoate cadavrele.

„Este o tragedie teribilă. Aici au fost îngropați, în groapa comună, patru membri ai unei parohii protestante, nevinovați, care au fost torturați și uciși de către rebeli”, declară Anton Gherașcenko, un consilier al ministrului ucrainean de Interne, care a prezidat o ceremonie rapidă înainte de exhumare.

„Dragului nostru Viktor, din partea copiilor și părinților”, „Fratelui nostru drag, Dima, Lisa și copiii”, „Soțului și fratelui nostru” se poate citi pe panglicile mai multor coroane de flori, depuse lângă groapă, împeună cu portretele celor patru bărbați.

Răpiți pe 8 iunie la ieșirea de la slujba de duminică, nimeni nu a mai aflat nimic despre ei după aceea. Cei patru bărbați erau căsătoriți. Cel mai tânăr avea 24 de ani. Altul avea patru copii, iar altul opt.

Alte gropi

„În total sunt, cu siguranță, vreo 20 de cadavre în această groapă. În afară de cei patru bărbați torturați, credem că sunt și cadavre ale unor teroriști care au murit în timpul bătăliei de la Slaviansk împotriva armatei ucrainene”, afirmă Gherașecenko.

El spune, mai târziu, că locuitori au văzut rebeli îngropând cadavre în acest loc. „Credem că alte gropi ca aceasta există în oraș, dar nu știm unde (se află), iar aceasta este prima pe care o deschidem”, adaugă el.

„Eram afară, în fața imobilului, pe 11 iunie, dimineața, când un excavator a venit să facă o groapă. După 15 ore, două vehicule au venit foarte aproape de groapă, iar ei au aruncat cadavre înăuntru”, povestește Valentina, care locuiește în imobilul dărăpănat de la marginea terenului.

„Cadavrele erau înfășurate într-o pânză albă, dar nu existau sicrie”, adaugă ea. Deasupra ei, pe acoperișul imobilului, doi lunetiști supravegheau scena. „Cum poți să trăiești dupa asta? Suntem niște oameni atât de pașnici în mod normal!”, spune femeia cu regret.

Însă, pe străzile din oraș, de pe care au fost îndepărtate zecile de baricade ridicate de către rebeli, viața pare să-și reia cursul. Magazinele au fost deschise, mulți oameni circulă cu bicicleta, iar în Piața Lenin niște copii se înghesuie să ia o găleată cu nisip, într-un loc special amenajat.

În același moment, la câțiva metri depărtare este ridicat un steag ucrainean mare în fața Primăriei, în timp ce se aude imnul național. Cu mâna pe piept, aproximativ 50 de angajați municipali cântă imnul, cu lacrimi în ochi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANUNȚUL momentului! Ce a decis Marine Le Pen în privința candidaturii sale la președinția Franței
Digi24
FOTO Atac major în Marea Azov: opt petroliere lovite într-o singură noapte. Cui aparțineau
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Imagini provocatoare: Loredana a făcut show la Monaco! Prietena Simonei Halep s-a distrat de minune
Adevarul
Cine este cel mai detestat bărbat? Melodia virală care a dat naștere unui fenomen: „Alex Stamate e tipul care m-a rănit!”
Mediafax
Estimările NATO: Cât va aloca România pentru apărare în 2026? Care sunt țările fruntașe
Click
Cuvintele lui Filip au făcut-o să plângă pe Cristina Șișcanu. Ce s-a petrecut în familia lor: „Au apărut niște probleme”
Digi24
„Lăsați-o în pace pe «regina» Meloni”. Replica neașteptată primită de Donald Trump la summitul NATO
Cancan.ro
Furtuni puternice lovesc România. 37 de județe sunt vizate de avertizarea ANM
Ce se întâmplă doctore
Maria Dragomiroiu, spectaculoasă în costum de baie la 70 de ani. Imaginile din vacanța petrecută în SUA
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum ajungi mai repede la Beach Please: cu trenul sau cu mașina? Ruta cea mai rapidă
Descopera.ro
Ce fructe să NU pui niciodată în smoothie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – M-a „pocnit” soția cu un pui congelat
Descopera.ro
Oamenii de știință au descoperit circuitul somnului profund care dezvoltă mușchii, arde grăsimile și stimulează creierul