Prima pagină » Magazin » Muzicianul de origine română Pierre Vassiliu a murit la vârsta de 76 de ani

Muzicianul de origine română Pierre Vassiliu a murit la vârsta de 76 de ani

Muzicianul de origine română Pierre Vassiliu a murit la vârsta de 76 de ani
Muzicianul francez de origine română Pierre Vassiliu, autorul hitului "Qui c'est celui-là ?", a murit duminică, la vârsta de 76 de ani, a anunțat fiica acestuia, citată de AFP.

Pierre Vassiliu suferea de maladia Parkinson de opt ani, a mai spus fiica acestuia, Sophie Née, care a precizat că muzicianul a murit „în somn”, la o clinică medicală din Sète, în sudul Franței.

Pierre Vassiliu a devenit celebru cu adaptarea unei piese a brazilianului Chico Buarque, „Qui c’est celui-là ?”, în 1973. Cu 300.000 de discuri vândute în patru luni, Vassiliu obișnuia să spună „că a trăit 15 ani cu banii obținuți din lansarea acestei piese”.

Născut pe 23 octombrie 1937, la Villecresnes, în Regiunea Pariziană, cântărețul era fiul unui medic român de origine romă, refugiat în Franța, și al unei franțuzoaice din Tours. Copilăria i-a fost marcată de război și Ocupație, iar în adolescență a fost mai degrabă atras de o viață boemă, nu de studii, se arată pe site-ul său oficial. Amator de hipism, Pierre Vassiliu s-a simțit inițial atras de o carieră de jocheu, însă, în 1954, i-a întâlnit pe artiștii Roger Pierre și Jean-Marc Thibault și a început să frecventeze cabaretele pariziene, lucru care l-a convins să înceapă să compună muzică.

Dovedind un talent pentru scris, Vassiliu a compus cântece, dar și texte umoristice, antimilitariste și poetice.

Primul său album, „Armand”, lansat în 1962, îl aduce în poziția de a cânta în deschiderea unui concert al trupei The Beatles, la sala Olympia, în 1964. Au urmat „La femme du sergent”, „Dans ma maison d’amour”, „Marie en Provence”, „Amour Amitié”, „Les grillons”.

A adus apoi cântecului francez ritmuri și sonorități din Africa – cu albumul „La vie ça va”- și America de Sud („Attends”), de care s-a simțit atras în numeroasele sale călătorii, una dintre marile sale pasiuni.

De altfel, s-a mutat în Senegal din 1985 până în 1989, cu soția și copiii, și a deschis un club de jazz la Dakar, precum și un restaurant.

După escapada sa africană, Pierre Vassiliu a mai înregistrat patru albume, dintre care ultimul a fost lansat în 2003 – „Pierres précieuses”.

Pierre Vassiliu a compus și muzică pentru filme, printre acestea numărându-se „Une fille et des fusils” (1965), de Claude Lelouch, „La fille d’en face” (1967), „Adelaide & Wild Racers” (1968), „Le petit bougnat” (1969), cu Isabelle Adjani, și „Ils” (1970).

Potrivit purepeople.com, înainte ca starea sa de sănătate să se agraveze dramatic, Pierre Vassiliu a acceptat ca viața sa să fie subiectul unui documentar realizat de Laurence Kirsch. Timp de doi ani, aceasta l-a acompaniat pe muzician cu camera sa de filmat, prezentând lupta lui cotidiană cu maladia Parkinson și realizând portretul unui om plin de umor, în ciuda faptului că era grav bolnav. Laurence Kirsch a utilizat și multe imagini de arhivă pentru a face un portret al parcursului atipic al muzicianului. În căutare de finanțare pentru finalizarea documentarului, intitulat „Qui c’est celui-là?”, regizoarea a primit un sprijin important și din partea fanilor internauți, care au donat bani prin intermediul unei platforme online.

Data la care va avea loc înmormântarea încă nu este cunoscută. „Dimpotrivă, vrem să facem o petrecere frumoasă pentru toți oamenii care l-au iubit, l-au admirat”, a spus fiica muzicianului pentru AFP.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Cazimir Ionescu, primele declarații după moartea fiicei sale: ,,Am crezut că îi va face bine să meargă acolo”
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Toamna se numără șantierele în București. Marile lucrări care vor afecta traficul înainte de începerea școlii
Mediafax
Schimbări radicale în farmacii. Cseke Attila: Nu vreau să aflăm după ce un medicament a dispărut de pe piață că există o problemă
Click
Start la „Litoralul pentru toți” 2026! Cu cât ieftinește Mihai Trăistariu cazarea: „Au dormit și câte 9 persoane într-o garsonieră”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Fiica fostului senator Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș. Avea doar 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
De ce ne atrag oamenii indisponibili? Cum putem schimba tiparul, potrivit științei