Prima pagină » Știri externe » Putin și Poroșenko au discutat la Minsk, dar fără să ajungă la vreun rezultat concret

Putin și Poroșenko au discutat la Minsk, dar fără să ajungă la vreun rezultat concret

Putin și Poroșenko au discutat la Minsk, dar fără să ajungă la vreun rezultat concret
Negocierile dintre președinții rus și ucrainean s-au încheiat miercuri la Minsk fără mari progrese concrete în vederea încheierii conflictului din estul Ucrainei, Vladimir Putin minimalizând capturarea unor militari ruși pe teritoriul ucrainean, relatează AFP.

Petro Poroșenko și Vladimir Putin s-au întâlnit tête-à-tête marți, timp de peste două ore, în cadrul unui summit regional în capitala Belarusului, unde au fost prezenți și reprezentanți ai Uniunii Europene (UE).

Poroșenko a evocat negocieri „dificile” și „câteva rezultate”, dar care par insuficiente pentru a pune capăt conflictului sângeros, care durează de peste patru luni, între rebeli proruși și forțe guvernamentale în estul Ucrainei.

Președintele rus a declarat, la rândul său, că Rusia este pregătită să „facă totul” pentru procesul de pace din Ucraina… atunci când acesta va demara. Putin a minimalizat însă protestele Kievului de după capturarea a zece militari ruși pe teritoriul ucrainean, o incursiune care a avut loc, potrivit Moscovei, în mod „accidental”.

„Nu am primit informații din partea Ministerului (rus) al Apărării. Dar, din câte am înțeles, ei patrulau la frontieră și au ajuns pe teritoriul ucrainean”, a declarat cel mai puternic om de la Kremlinul, sublinind că și militari ucraineni au încălcat în trecut frontiera și au pătruns în Rusia.

„Nu a existat niciodată nicio problemă și sper că nu va exista nicio problemă cu Ucraina nici de data asta”, a spus el.

Poroșenko a cerut, la rândul său, „acțiuni concrete” și a evocat o „foaie de parcurs” în vederea unui plan de pace menit să pună capăt confruntărilor armate, care s-au soldat cu peste 2.200 de morți în decurs de patru luni. El a afirmat că acest plan a fost susținut de către toate părțile prezente la Minsk, „fără excepție”.

– Zece militari ruși capturați

Cu câteva ore înaintea întâlnirii, Kievul a difuzat interogatorii filmate cu militari ruși capturați în Ucraina.

Unul dintre militari a spus că a crezut, inițial, că participă la „manevre” în vederea cărora li s-a cerut să acopere cu vopsea albă numerele de înmatriculare ale vehiculelor. El a declarat că și-a dat seama că Ucraina și Rusia sunt în război, atunci când bilndata la bordul căreia se afla a fost bombardată.

Era imposibil să se afle în ce condiții au fost interogați acești militari ruși.

„Au traversat frontiera, probabil accidental, într-o zonă nesemnalizată și nepăzită”, a declarat pentru agenții rusești de presă o sursă de la Ministerul rus al Apărării.

Armata ucraineană a acuzat în mod regulat Rusia de efectuarea unor incursiuni pe teritoriul ucrainean și de furnizarea de armament și combatanți insurgenților proruși, ceea ce Moscova a dezmințit întotdeauna.

Pe teren, un nou front a fost deschis în apropiere de frontiera rusească, în orașul de coastă Novoazovsk (sud-est), unde marți se desfășurau confruntări armate violente. Cu o zi înainte, armata ucraineană a afirmat că a oprit o coloană de blindate provenind din Rusia în acest sector.

Kievul a afirmat, de asemenea, că elicoptere aparținând armatei rusești au atacat o poziție a grăncerilor ucraineni mai la nord, omorând patru militari. Armata ucraineană a anunțat 12 morți în rândul trupelor sale în ultimele 24 de ore.

Rebelii proruși au anunțat că au lansat o contraofensivă la sud de bastionul lor de la Donețk, aparent într-o tentativă de a prinde armata ucraineană într-un clește.

„Premierul” separatist Aleksandr Zaharcenko a declarat marți că rbelii nu vor accepta niciun „fals” armistițiu din partea autorităților de la Kiev.

La Donețk, un bastion al insurgenților proruși încercuit de către armată, trei civili au fost uciși în bombardamente, potrivit reprezentanților locali.

– Către negocieri cu privire la gazele naturale

Șefii de stat rus și ucrainean au abordat, la Minsk, și probleme legate de Acordul de Asociere semnat de Kiev și Bruxelles, document văzut foarte prost de către Moscova.

Decizia precedentului Guvern ucrainean prorus de a suspenda acest Acord a declanșat un val de contestare proeuropeană fără precedent, care s-a soldat cu o baie de sânge la Kiev, urmată de anexarea Crimeei de către Rusia în martie și o insurecție armată prorusă în estul țării.

Putin a afirmat că Rusia și Ucraina au acceptat să redemareze negocieri pe tema livrării de gaze naturale. Moscova a închis robinetul gazelor naturale către Ucraina în iunie, din cauza unor neplăți și dezacroduri cu privire la preț.

Președintele rus a mai declarat că a obținut un „acord” de la Poroșenko cu privire la trimiterea unui ajutor umanitar rusesc în estul Ucrainei.

Moscova a pus luni Kievul în fața perspectivei unei noi demonstrații de forță, anunțând trimiterea „încă din această săptămână” a unui nou convoi umanitar, la doar câteva zile de la intrarea pe teritoriul ucrainean a unui prim convoi, fără autorizarea Kievului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Trump susține că Iranul vrea să-l UCIDĂ: „Am lăsat instrucțiuni dacă voi fi asasinat”
Digi24
China i-a dat un ultimatum lui Putin privind folosirea armelor nucleare în Ucraina
Cancan.ro
O fostă campioană și-a ținut iubitul, avocat celebru, ostatic într-un apartament din București. Trupele speciale au intervenit prin balcon să-l salveze
Prosport.ro
Are mari probleme financiare și a dezvăluit „cea mai mare greșeală” a vieții: „L-am dat eu, ca prostul! Eram general!”
Adevarul
Fuga din calea iadului: capcana mortală în care au sfârșit localnicii care fugeau de incendiile din Spania. Mărturiile supraviețuitorilor
Mediafax
Cum se împărțea viitorul ROMÂNIEI fără ca românii să știe. Documentul care face lumină
Click
Crina Abrudan primește ajutor în afacerea cu haine de la toată familia. „Mă ajută și soțul, mă ajută și mama!”
Digi24
„Rețeaua morții” în care NATO va folosi inteligența artificială în România împotriva Rusiei
Cancan.ro
Echipa Vocea României s-a mărit în 2026. Cine s-a alăturat vedetelor cu greutate din PRO TV
Ce se întâmplă doctore
Cum au decurs ultimele clipe din viața lui Gabi Mureșan. Prietenul lui a încercat să-l salveze din lac: „Nu știam unde să mă scufund”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cum transformi o Dacia într-un camper în doar 4 minute. Soluția de 1.400 de lei apărută pe OLX
Descopera.ro
Oamenii fără de care Imperiul Roman nu ar fi existat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Un oraș neașteptat a fost numit Capitala Ciclismului din Polonia