Prima pagină » Știri » Ar putea fi cea mai mare descoperire din zona Munteniei: un zăcământ de țiței și gaze în sudul județului Buzău

Ar putea fi cea mai mare descoperire din zona Munteniei: un zăcământ de țiței și gaze în sudul județului Buzău

Ar putea fi cea mai mare descoperire din zona Munteniei: un zăcământ de țiței și gaze în sudul județului Buzău
OMV Petrom (SNP) și Hunt Oil Company of Romania au anunțat descoperirea unui zăcământ de țiței și gaze în sudul județului Buzău, după o investiție comună în explorare care se ridică la 5 milioane euro.

„Aceasta are potențialul să fie cea mai mare descoperire din ultimii 30 de ani, din zona Munteniei”, se arată într-un comunicat al subsidiarei grupului austriac OMV.

Zăcământul a fost descoperit în perimetrul VIII Urziceni Est, la o adâncime de peste 2.500 de metri. Descoperirea se află la 7-12 km distanță de zăcăminte mature, exploatate de peste 50 de ani.

Estimările obținute din testele efectuate la cele două straturi geologice indică o producție potențială pe sondă de 1.200 – 2.100 bep (baril echivalent petrol) /zi.

„Anul acesta am avut cel mai ridicat nivel al investițiilor pentru explorare post-privatizare. Este important să continuăm activitatea de explorare, în condițiile în care 90% din zăcămintele pe care le operăm sunt mature și au atins vârful de producție cu mulți ani în urmă. În prezent, furnizăm circa 40% din necesarul de țiței și gaze al României”, a declarat, într-un comunicat, Gabriel Selischi, membru al directoratului OMV Petrom responsabil de explorare și producție.

În perioada următoare, cele două companii vor continua testele pentru a determina potențialul de producție și vor realiza campanii de achiziție de date seismice în regiune.

Descoperirea a fost făcută în cadrul parteneriatului de explorare onshore încheiat în 2010 de OMV Petrom și subsidiara grupului petrolier american Hunt Oil. Asocierea vizează explorarea blocurilor I Adjud și VIII Urziceni Est, operatorul fiind Hunt Oil.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Lovitura pentru Dominic Fritz, problemă majoră pentru USR. Cum va afecta decizia CCR schimbarea conducerii partidului: „Poate fi chiar o oportunitate”
Mediafax
Imagini ca în FILME! Un comandant ucrainean EVACUEAZĂ singur doi militari răniți pe linia frontului
Click
Situație neașteptată pentru o familie de români aflată în vacanță în Grecia. „Stăm cu mașina în casă”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Cei 3 pești aparent sănătoși, care însă ne distrug creierul. Vlad Ciurea trage un semnal de ALARMĂ
Ce se întâmplă doctore
Ce operații estetice și-a făcut Andreea Popescu după divorțul de Rareș Cojoc! „Mi-a căzut părul enorm”. Fanii nu o mai recunosc!
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Cum vrea cel mai mare producător de alimente din lume să profite de ascensiunea medicamentelor pentru slăbit