Prima pagină » Știri » Au încălcat legea, iar asta le-a adus 2,2 milioane de euro în patru ani, dar și mascații azi la ușă

Au încălcat legea, iar asta le-a adus 2,2 milioane de euro în patru ani, dar și mascații azi la ușă

Au încălcat legea, iar asta le-a adus 2,2 milioane de euro în patru ani, dar și mascații azi la ușă
Polițiștii fac 28 de percheziții în București și județele Călărași, Dolj, Galați, Giurgiu, Ilfov și Timiș, la firme care comercializează materiale reciclabile și la persoane suspectate de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,2 milioane de euro.

Anchetatorii verifică relațiile comerciale desfășurate de 12 societăți comerciale din România și trei firme din Marea Britanie.

„Din cercetări a reieșit că, în perioada 2010 – 2014, reprezentanții societăților implicate nu ar fi înregistrat în evidența contabilă veniturile realizate din comercializarea materialelor reciclabile (feroase și neferoase) și ar fi înregistrat documente de proveniență pentru mărfuri comercializate de la firme tip «fantomă»”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției Române.

Potrivit anchetatorilor, sumele de bani încasate prin conturile bancare ar fi fost ridicate în numerar, folosindu-se borderouri de achiziții întocmite în fals.

În urma investigațiilor s-a stabilit și că, în cursul anului 2012, ar fi fost realizate mai multe livrări către trei societăți din Marea Britanie, nerecunoscute de acestea.

Prejudiciul în acest caz a fost estimat la 2,2 milioane de euro, reprezentând taxe și impozite sustrase de la plată de administratorii societăților, în perioada 2010-2014.

Dosarul penal este instrumentat de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, sub supravegherea Parchetului Tribunalului Giurgiu.

La percheziții participă peste 100 de polițiști, sprijiniți de Serviciul de Intervenții și Acțiuni Speciale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Rusia LOVEȘTE din nou. Piața motorinei tremură, iar Europa așteaptă impactul asupra prețurilor
Digi24
Primul mesaj al Cristelei Georgescu după arestarea soțului său, Călin Georgescu
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Ce opțiuni mai are Nicușor Dan după căderea Guvernului Mureșan. De ce PSD nu putea vota „fără să se detoneze în interior”
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
2026: Cât costă noua rovinietă pentru mașinile vechi. Prețuri mai mici pentru vehiculele electrice și Euro VI
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!