Prima pagină » Economic » Pădurea, „obiectiv de securitate națională”, va avea un nou protector. Angajamentul ministrului Mediului, după adoptarea noului Cod Silvic

Pădurea, „obiectiv de securitate națională”, va avea un nou protector. Angajamentul ministrului Mediului, după adoptarea noului Cod Silvic

Pădurea,
A fost adoptat noul Cod Silvic. Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, vrea să înființeze acum "Protecția Pădurilor", organizație care să asigure buna implementare a cadrului legislativ în domeniul silviculturii.

Noul Cod Silvic a fost adoptat. La vot au fost prezenți 334 de parlamentari. Dintre aceștia 208 au votat „Pentru”, iar 97 „Împotrivă”. În total, 27 de deputați s-au abținut de la vot, iar doi nu au votat.

„Am votat cu toată încrederea, alături de colegii mei, noul Cod Silvic. După șase ani, în care, din păcate, am putut constata, cu toții, probleme generate de ambiguitățile Codului precedent, chiar se simțea nevoia îmbunătățirii cât mai rapide a cadrului legal existent în domeniul silviculturii și vreau să le mulțumesc, pe această cale, tuturor parlamentarilor care au susținut demersul nostru”, a declarat pentru gândul ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu.

„Vă pot promite că acesta va asigura, și în continuare, tranparența pe care cu toții ne-o dorim în acest domeniu atât de al silviculturii. Prin Ordin al Ministrului vom înființa Consiliul Național pentru Silvicultură, ca organizație profesională fără personalitate juridică, din care vor face parte reprezentnați ai principalelor entități care au contribuit la elaborarea Codului. Va fi, cu siguranță, un Consiliu viu, activ, care va avea un rol major atât în elaborarea, în primă instanță, a Normelor de aplicare a Codului, cât și, ulterior, în respectarea lor și îmbunătățirea cadrului legislativ în domeniu”, ne-a mai explicat ea.

Gavrilescu susține, totodată, că pădurea „nu este doar un bun național de o valoare inestimabilă, ci și un obiectiv de securitate națională, care trebuie tratat ca atare de fiecare dintre noi”.

Adoptarea noului Cod Silvic a fost salutată și de premierul Victor Ponta. „A fost un efort de aproape doi ani pentru ca la Guvern și apoi în Parlament să fie adoptat acest Cod Silvic de care România avea nevoie.Interesele private ale marilor companii neromânești care exploatează în mod excesiv lemnul în România și-au găsit din păcate reflectarea și în Parlament și de aceea avem și voturi contra”, a afirmat premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

Drumul noului Cod Silvic prin Parlament a fost unul lung. După ce a fost adoptat în procedură de urgență la Senat, proiectul cu modificările la Codul Silvic a ajuns, tot în procedură de urgență, pe masa membrilor Comisiei de Mediu de la Camera Deputaților. Deputații au dat raport favorabil, cu amendamente admise, noului Cod Silvic. Acest lucru s-a întâmplat la finele lunii septembrie 2014. Odată cu Guvern Ponta IV, Departamentul pentru Ape, Păduri și Piscicultură a fost transferat la Ministerul Mediului, iar Pană a fost înlocuită în funcție de Grațiela Gavrilescu.

Camera Deputaților a adoptat, pe 18 februarie, proiectul de modificare a Codului Silvic, votul final având loc miercuri, în ședința de plen.

Cum au încercat foștii miniștri să schimbe Codul Silvic

Hotărârea de modificare a Codului Silvic, adoptat în anul 2008, a fost luată inițial de Lucia Varga, atunci când aceasta ocupa funcția de ministru delegat pentru Ape, Păduri și Piscicultură. Varga susținea o serie de măsuri care urmau să descurajeze defrișările ilegale care au adus prejudicii masive statului și câștiguri mari hoților de lemn. Aceștia din urmă au tăiat doar în primii ani după Revoluție 80 de milioane de metri cubi de lemn de pe urmă cărora au obținut circa 5 miliarde de euro. Calculul este realizat luând în considerare cel mai mic preț cu care ar fi putut fi vândut lemnul, de 70 de euro pe metru cub, și a fost prezentat în Raportul de audit privind „Situația patrimonială a fondului forestier din România, în perioada 1990 – 2012” întocmit de Curtea de Conturi.

Câștigurile ar putea fi însă mult mai mari, așa cum recunosc și reprezentanții Curții de Conturi, pentru că mulți dintre arborii tăiați în România au ajuns peste hotare, în state din Nordul Africii și din Europa, după ce au fost vânduți mai scump.

Odată ce Doina Pană a preluat funcția Luciei Varga în fruntea Departamentului pentru Ape, Păduri și Piscicultură, proiectul de modificare a Codul Silvic a fost retras și înlocuit cu unul nou. Noul Cod Silvic a avut parte de numeroase critici, unele venite inclusiv din partea Luciei Varga, care susținea că modificările pe care ministrul Pană voia să le aducă actualului Cod Silvic nu erau gândite în așa manieră încât să poată descuraja defrișările ilegale. Părerea acesteia era susținută și de reprezentanții Camerei de Comerț Americane din România (AmCham).

Principalele modificări care au dus la dezbateri intense se referă la excluderea din fondul forestier național a jnepenișurilor, a pășunilor împădurite și a perdelelor forestiere de protecție. În timp ce membrii opoziției și mediul de business american susțin că printr-o astfel de modificare se lasă o portiță pentru defrișări, fără a mai exista obligativitatea compensării suprafeței scoase din fondul forestier, ministrul de resort insistă asupra faptului că a fost eliminată doar dubla definire. Potrivit Doinei Pană, este suficient ca cele trei categorii de terenuri să fie incluse în categoria de păduri, nu și în fondul forestier național.

O altă modificare sensibilă, subliniată și de reprezentanții AmCham, este și cea prin care România se angajează să împădurească doar un milion de hectare până în 2030. Adică jumătate față de actualele prevederi din Codul Silvic. Motivația Doinei Pană – „Nu are rost să punem cifre neviabile. N-am nimic împotrivă să votăm 2 milioane ha până în 2035, dar sunt cifre neviabile”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Ei au altă Constituție” Fost șef CCR, declarații ACIDE la adresa PNL despre ANTICIPATE
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Orașul din Europa care are salarii mari și prețuri mici. Mărturiile unui vlogger: „Mă simt de parcă suntem în Coreea de Sud”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Ce se întâmplă doctore
Trei zodii care pot avea noroc la bani în octombrie 2026. Vin oportunități financiare majore
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
„Ferritin face”, noul termen viral de pe rețelele sociale. Ce legătură are cu deficitul de fier
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!