Prima pagină » Magazin » Câinele președintelui Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a câștigat un titlu de frumusețe

Câinele președintelui Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a câștigat un titlu de frumusețe

Câinele președintelui Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a câștigat un titlu de frumusețe
Câini din opt țări pot fi admirați, sâmbătă și duminică, în satul Dorolea din comuna Livezile, unde au loc cinci expoziții chinologice.

Câini din opt țări pot fi admirați, sâmbătă și duminică, în satul Dorolea din comuna Livezile, unde au loc cinci expoziții chinologice.

Sâmbătă, la manifestări a fost prezent și președintele CC, Augustin Zegrean, al cărui câine a participat la expoziția canină de frumusețe.

„Am un singur câine, Cris von Bistritz, face parte din rasa Ciobănesc german cu păr scurt, are un an și trei luni, adică e junior. Astăzi (sâmbătă – n.r.) a ieșit campion național. Am mai avut înaintea lui un câine din aceeași rasă, dar nu prea mergeam cu el la expoziții fiindcă era foarte agresiv și nu suporta pe nimeni în jurul lui decât pe noi. Acesta e mai cuminte. L-am dat la școala de dresaj și e foarte bine acum. L-am adus să văd dacă el corespunde standardelor rasei și ne oprim aici. Are valoare pentru el acest titlu de campion, fiindcă poate fi reproducător, să facă pui care să fie de rasă”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, președintele Curții Constituționale.

Întrebat de ce a ales această rasă, el a spus că acești câini nu sunt răi, ci „foarte afectuoși, cuminți, ușor de dresat”.

„Ne potrivim foarte bine. De altfel, așa se și spune, că omul și câinele încep să se asemene. Nu mi-aș face probleme să mă duc cu el la Curte, dar nu știu dacă și colegii mei ar aprecia. Unii cu caprele (Toni Greblă – n.r.), alții cu câinii. Oricum, el are și câini, din câte știu eu. Transmitem un mesaj de dragoste față de animale și față de lume în general. Eu nu am o problemă, chiar îl iubesc, deși am fost criticat atunci cu eutanasierea. Trebuie făcută ordine, nu poți să îi lași pe stradă, nu se poate”, a spus Zegrean.

În ce privește legea privind eutanasierea câinilor, Augustin Zegrean a spus că actul normativ a fost apreciat la nivel internațional.

„A fost prima decizie care a apărut în cea mai tare revistă de drept constituțional din lume, în ICON, care apare în America, la Universitatea New York. S-a considerat atunci că e pentru prima oară în lume când s-a pus în discuție dreptul animalelor la viață. Revista a fost de partea noastră. Au spus că e un bun început și vor urmări să se continue cu asta. Nu doar în România sunt probleme cu câinii. Sunt probleme, în general, în țările sărace. La București, de exemplu, după ce s-a dat acea lege nu mai sunt probleme. Nu am auzit că legea nu s-ar aplica. Dacă s-au liniștit lucrurile, s-a calmat lumea, înseamnă că lucrurile funcționează”, a spus Augustin Zegrean.

La rândul său, Matilda Gubesch, președintele Asociației Chinologice Bistrița-Năsăud, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că este prima expoziție internațională găzduită de Bistrița.

„Am solicitat și dreptul de a organiza expoziție Dac Moloss Club, fiindcă avem mulți bistrițeni care dețin expemplare din această rasă. Tot acum avem expoziție de Club Românesc Carpatin și expoziție de selecție, dar și expoziție națională, adică cinci expoziții chinologice în două zile”, a explicat Matilda Gubesch.

Potrivit sursei citate, la Dorolea pot fi admirați câini din 74 de rase.

„Niciodată nu am avut atât de multe. În CAC (expoziție națională – n.r.) aveam 422 de câini înscriși, în CACIB (expoziție internațională – n.r.) 440, la Ciobănesc Românesc Carpatin 45 de exemplare și la Dac Moloss 87 de exemplare. Sunt circa o mie de exemplare deținute de circa două sute de proprietari. Unii vin cu 4-5 câini, alții cu șapte. Suntem foarte mândri să avem așa de mulți. Avem participanți din opt țări: Slovacia, Polonia, Croația, Republica Moldova, Malta, Ungaria, Germania și Slovenia”, a adăugat Matilda Gubesch, spunând că din acest an, Asociația Chinologică Bistrița-Năsăud vrea să organizeze și curse de atelaje pentru câini.

Duminică, va fi expoziția internațională și expoziția de selecție pentru Ciobănești Românești Carpatini, accesul în zonă fiind permis începând cu ora 10.00.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!