Prima pagină » Știri » Elena Udrea a fost dusă la ICCJ. Se decide dacă fostul ministru al Dezvoltării rămâne în arest încă 30 de zile

Elena Udrea a fost dusă la ICCJ. Se decide dacă fostul ministru al Dezvoltării rămâne în arest încă 30 de zile

Elena Udrea a fost dusă la ICCJ. Se decide dacă fostul ministru al Dezvoltării rămâne în arest încă 30 de zile
Elena Udrea cere instanței să nu îi prelungească arestul preventiv cu încă 30 de zile, ci să îl înlocuiască cu arestul la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar.

Fostul ministru Elena Udrea a venit la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), fiind însoțită de polițiștii care au adus-o din arest, pentru a fi prezentă la judecarea contestației sale la decizia din 23 martie a unui judecător de drepturi și libertăți de la instanța supremă, care a decis prelungirea arestului preventiv în cazul său.

Elena Udrea cere instanței să nu îi prelungească arestul preventiv cu încă 30 de zile, ci să îl înlocuiască cu arestul la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar.

În același timp cu Elena Udrea, la ICCJ a fost adus și fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, inculpat și el în dosarul „Gala Bute”. În aceeași sală de judecată urmează să fie adus și Tudor Breazu, administratorul moșiei de la Nana a Elenei Udrea.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, în 23 martie, propunerea procurorilor DNA de prelungire a arestului preventiv în cazul Elenei Udrea, a lui Rudel Obreja și Tudor Breazu, în dosarul „Gala Bute”.

În cazul fostului consilier al Elenei Udrea Ștefan Lungu, fostului secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului Gheorghe Nastasia și primarului municipiului hunedorean Lupeni, Cornel Resmeriță, instnața a dispus, în 23 martie, cercetarea în continure în arest la domiciliu.

Fostul ministru Elena Udrea este în arest din 25 februarie, în dosarul „Gala Bute”, în care este acuzată de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și respectiv de luare de mită în legătură cu finanțarea de către același minister a mai multor contracte.

Echipa de comunicare a Elenei Udrea anunța recent, într-un mesaj postat pe Facebook, că avocații fostului ministru au depus o plângere la Consiliul Superior al Magistraturii, prin care sesizează neregulile comise de procurorii care derulează ancheta în dosarul „Gala Bute”.

„Subliniem de la început faptul că nu avem de-a face cu orice anchetatori în acest dosar, ci vorbim de consilierii personali ai procurorului șef DNA. Practic, Laura Codruța Koveși conduce, de fapt, ancheta în acest dosar”, a scris echipa de comunicare a Elenei Udrea, în mesajul postat pe Facebook.

În sprijinul acestor afirmații, fostul ministru prezintă, prin echipa sa de comunicare, „câteva elemente punctuale și perfect demonstrabile”.

Astfel, Elena Udrea susține că „toți oamenii care sunt chemați la DNA sunt întrebați, într-o formă sau alta, dacă știu ceva ce ar putea să o incrimineze”, scopul final fiind acela de a se genera, cu orice cost, noi și noi dosare penale, fără să se țină cont de probe sau de faptul că „toate aceste denunțuri ar fi făcute sub presiune”.

„Pentru că am vorbit de presiuni, luni (23 martie, n.r.), la judecarea mandatului de prelungire a arestului preventiv în «Gala Bute», ceilalți doi inculpați aflați în arest, Rudel Obreja și Tudor Breazu, au declarat că asupra lor s-au făcut presiuni din partea procurorilor pentru a declara împotriva Elenei Udrea. Au existat chiar și promisiuni privind eliberarea. Asta arată că nu se dorește adevărul sau dreptatea, ci incriminarea lui Udrea. Se generează percepția publică (reală!) că oricine declară împotriva fostului ministru al Dezvoltării este liber”, potrivit mesajului postat pe Facebook.

Udrea mai arăta că „procurorii DNA au lăsat-o liberă pe Ana Maria Topoliceanu (pusă sub control judiciar), deși există probe foarte clare depuse la dosar că aceasta a încercat să-l influențeze și constrângă pe Tudor Breazu” să dea o declarație împotriva sa.

Totodată, fostul ministru preciza că momentul în care s-a făcut prelungirea mandatului de arestare „a fost special ales astfel încât cazul să pice la un anumit judecător”, încălcându-se „foarte grav principiul ca dosarul să intre în sarcina unui judecător independent”.

„E clar că luni s-a venit cu o soluție în plic”, a mai scris echipa de comunicare a Elenei Udrea, care menționează că procurorii nu i-au permis fostului ministru sau avocaților acesteia să pună anumite întrebări relevante.

În 19 martie, Elena Udrea a fost dusă din arest la DNA, pentru a fi confruntată, la cererea ei, cu denunțătorii Ștefan Lungu, Ana Maria Topoliceanu, Gheorghe Nastasia și Adrian Gărdean.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ