Prima pagină » Știri externe » Hackerii chinezi au dat lovitura în SUA. Datele a milioane de angajați guvernamentali sunt în pericol

Hackerii chinezi au dat lovitura în SUA. Datele a milioane de angajați guvernamentali sunt în pericol

Hackerii chinezi au dat lovitura în SUA. Datele a milioane de angajați guvernamentali sunt în pericol
Date personale parținând unui număr de aproximativ 18 milioane de actuali, foști și potențiali angajați federali au fost accesate în atacul cibernetic de la Biroul pentru Managementul Personalului (OPM), de patru ori mai mult decât cele 4,2 milioane cât a recunoscut public agenția, relatează CNN.

Oficiali americani la curent cu investigația afirmă că acest număr poate fi mai mare.

Directorul poliției federale americane (FBI) James Comey este cel care a prezentat această estimare – de 18 milioane – într-o ședință recentă cu ușile închise la care au participat senatori. El a folosit doar datele interne OPM, potrivit acestor oficiali. Ar fi afectate inclusiv pesoane care au aplicat pentru posturi guvernamentale dar care nu au ajuns să lucreze pentru Guvern.

Aceiași hackeri care au accesat datele OPM ar fi reușit să pătrundă și în sistemele KeyPoint Government Solutions, o firmă subcontractantă a OPM, afirmă oficialii citați. Când a fost descoperită breșa de la OPM, în aprilie, anchetatorii au descoperit că au fost utilizate certificate de securitate de la KeyPoint pentru penetrarea sistemului agenției.

Unii anchetatori consideră că, după intruziunea de anul trecut, oficiali OPM ar fi trebuit să blocheze orice acces de la KeyPoint și că dacă ar fi făcut acest lucru ar fi evitat pagube mai grave. Însă o persoană la curent cu ancheta afirmă că oficiali OPM nu cred că acest lucru ar fi contat. De aceea se crede că breșa de la agenție a avut loc înainte de cea de la firmă.

Hackerii sunt suspectați, de asemenea, că și-ar fi construit accesul la sistemul OPM pe „ușa din spate”, înarmați cu un acces de nivel înalt de administrator de sistem. Un oficial a numit acest tip de acces „cheile regatului”.

Contactată de CNN, firma KeyPoint nu a dat curs invitației de a comenta.

Anchetatori americani cred că în spatele intruziunii cibernetice – considerate cel mi mai grav atac informatic comis vreodată împotriva Guvernului Statelor Unite – se află Guvernul Chinei.

OPM a rămas la estimarea de 4,2 milioane, numărul persoanelor notificate până în prezent în legătură cu faptul că le-au fost compromise informațiile. Un purtător de cuvânt al agenției a declarat că investigația este în curs și că nu a veritifcat un număr mai mare.

Numărul real al persoanelor afectate urmează să crească, în parte deoarece hackerii au accesat o bază de date în care sunt stocate formulare guvernamentale utilizate pentru autorizări de securitate – chestionarele SF86 – care conțin informații private despre membri de familie și asociați ai fiecărui oficial guvernamental afectat, afirmă oficialii citați.

Conducerea OPM urmează să fie audiați săptămâna aceasta în Congres cu privire la atacuri și la modul cum le-au răspuns. Congresmenii și angajații Guvernului sunt tot mai frustrați de faptul că răspunsul administrației Obama a minimalizat gravitatea breșei.

Auditori interni de la OPM au declarat săptămâna trecută în Comisia pentru supravegherea afacerilor guvernamentale și reformă din cadrul Camerei Reprezentanților că baze de date-cheie în care sunt depozitate date sensibile din domeniul securității naționale, inclusiv cereri de verificare a antecedentelor, nu îndeplinesc standardele de securitate federale.

„Este vorba nu doar despre un volum mare (11 din 47) de sisteme IT aparținând OPM care operează fără o Autorizare validă, ci și despre faptul că mai multe dintre aceste sisteme se află printre cele mai critice și sensibile aplicații care aparțin agenției”, scrie Michael Esser, adjunctul inspectorului general pentru audit al OPM, într-o mărturie pregătită pentru Comisie.

Șefa OPM, Katherine Archuleta, începe să fie criticată extrem de dur atât cu privire la eșecul agenției de a proteja date-cheie în domeniul securității naționale – extrem de vizate de agenții străine de spionaj -, cât și pentru lentoarea cu care agenția a furnizat informații.

„Îmi doresc să fi fost la fel de energică și harnică în a ține informațiile departe de hackeri pe cât sunteți în a le ține departe de Congres”, i-a spus săptămâna trecută, la audieri, reprezentantul democrat Stephen Lynch, din Massachusetts, șefei OPM.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul ia măsuri FĂRĂ PRECEDENT privind Centrala de la Cernavodă! Ce demersuri sunt prevăzute
Digi24
„Avem un președinte complexat”. Băsescu, despre „exigențele” lui Nicușor Dan: Subiectele salarii, ANI, Guvern - a blocat aceste procese
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
Rezervorul e pe ROȘU? Câți kilometri mai poți conduce după aprinderea martorului de combustibil
Click
Doi americani au petrecut 72 de ore în București! Ce i-a impresionat cel mai mult în Capitală: „Aici mă simt cel mai bine”
Digi24
Refuzul testării pentru alcool sau substanțe psihoactive în trafic: Avocații explică în ce situații nu îți este reținut permisul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cea mai rapidă stea din Calea Lactee