Prima pagină » Știri » Patru foști dascăli de la Universitatea din Reșița cercetați în dosarul mitei, trimiși în judecată

Patru foști dascăli de la Universitatea din Reșița cercetați în dosarul mitei, trimiși în judecată

Patru foști dascăli de la Universitatea din Reșița cercetați în dosarul mitei, trimiși în judecată
Patru foști dascăli de la Universitatea din Reșița, cercetați după ce ar fi luat mită sau ar fi cerut favoruri sexuale de la studenți pentru promovarea unor examene, au fost trimiși în judecată, în aceeași situație aflându-se și un fost student, care ar fi dat mită, transmite corespondentul MEDIAFAX

Potrivit unui comunicat transmis, luni, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, patru foști profesori și un fost student de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, județul Caraș-Severin, au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție.

Astfel, fostul conferențiar universitar Florin Franț, aflat în arestat preventiv, este acuzat de trafic de influență și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.

De asemenea, Irina Oriol, fost conferențiar universitar, este acuzată de trafic de influență (șapte acte materiale) și două infracțiuni de luare de mită, ea fiind în prezent arestată preventiv.

În același dosar a fost trimis în judecată fostul asistent universitar Ruxana Mariana Lavinia Ghiță pentru două infracțiuni de luare de mită și o infracțiune de trafic de influență, ea aflându-se sub control judiciar.

Și fostul lector universitar Mihai Vișan, aflat în prezent sub control judiciar, a fost trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență.

Totodată, Alexe Ilici, fost student la aceeași universitate, a fost trimis în judecată pentru dare de mită și cumpărare de influență.

Procurorii arată, în rechizitoriu, că Franț, Oriol, Ruxana Ghiță și Vișan au sprijinit promovarea unor studenți – printre care și un investigator – la materiile la care ei sau alți dascăli erau titulari, existând situații în care lucrările de an erau aduse deja făcute de studenți sau erau date în biroul de lucru al cadrului didactic, într-un cadru privat, fiindu-le permis studenților favorizați să copieze.

Totodată, în unele situații, studenții favorizați primeau note mari pentru menținerea unei medii care să le permită rămânerea pe locurile fără taxă sau dobândirea unei poziții mai bune pentru care să nu mai plătească taxă în anul următor de studii, în schimbul unor sume de bani sau al unor favoruri sexuale – ca în cazul lui Florin Franț.

„Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că atât inculpatul Florin Franț, în calitate de cadru didactic la Facultatea de Științe Sociale, specializarea Drept european și internațional, și decan (în 2014) al universității, precum și Irina Oriol, în calitate de cadru didactic la aceeași disciplină și decan al aceleiași facultăți, au lăsat impresia investigatorului că-și pot trafica influența pe lângă alți profesori pentru promovarea studentei în anul I (investigator), și, totodată, i-au acordat note de 10 nejustificate acesteia din urmă, în schimbul unor sume de bani, bunuri (parfumuri) sau favoruri sexuale (cazul lui Florin Franț)”, se arată în comunicat.

Totodată, Ruxana Mariana Lavinia Ghiță, Mihai Vișan și Irina Oriol sunt judecați pentru că au oferit unor studenți sau masteranzi, contra unor sume cuprinse între 150 și 300 de euro, lucrări de licență ori de disertație elaborate deja, în format digital, lăsându-le impresia beneficiarilor lucrărilor că au influență și o vor trafica asupra membrilor comisiilor de examinare sau asigurându-i că, în calitatea unora de profesor coordonator, le vor asigura promovarea.

„Inculpații au obținut diferite sume de bani, procurorii dispunând sechestru asupra celor identificate în urma perchezițiilor efectuate la domiciliile sau birourile unora dintre inculpați (ce însemnau circa 10.000 de lei)”, se arată în comunicat.

Dosarul a fost trimis Tribunalului Caraș-Severin.

În 9 iulie, 18 percheziții au avut avut loc la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița și la locuințele unor profesori de la această unitate de învățământ, suspectați că primeau bani de la studenți pentru promovarea unor examene. În urma acestora, trei profesori și mai mulți studenți, între care și președintele Senatului universității, Marian Mihăilă, au fost audiați la Parchetul Tribunalului Caraș-Severin.

Ulterior, conferențiarul universitar Florinel Ionel Franț a fost reținut pentru trafic de influență în formă continuată și folosirea abuzivă a funcției în scop sexual, în timp ce conferențiarul universitar Irina Oriol a fost reținut pentru trafic de influență în formă continuată. Cei doi au fost apoi arestați preventiv.

Totodată, președintele Senatului universității, Marian Mihăilă, asistentul universitar Ruxana Ghiță și lectorul universitar Mihai Vișan erau cercetați sub control judiciar, pentru luare de mită, trafic de influență și abuz în serviciu în formă continuată.

Cu ocazia unui flagrant organizat în timpul perchezițiilor, asupra Irinei Oriol a fost găsită suma de 300 de lei, dar și un parfum, în valoare de 194 de lei, care, potrivit anchetatorilor, reprezentau „bunuri oferite de investigatorul sub acoperire, pretinse anterior de inculpată pentru a-și trafica influența pe lângă un cadru didactic examinator, în vederea promovării unui examen de restanță”.

Ulterior, conducerea Universității „Eftimie Murgu” din Reșița a luat măsuri administrative față de cadrele didactice cercetate în acest dosar, suspendându-le contractele de muncă și solicitând demisia acestora de la unitatea de învățământ.

Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița este condusă de rectorul Doina Frunzăverde, soția lui Sorin Frunzăverde, aceasta fiind audiată atunci, în calitate de martor, în dosar.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!