Prima pagină » Știri externe » Șapte persoane au murit în Slovacia după ce două avioane cu parașutiști la bord s-au ciocnit

Șapte persoane au murit în Slovacia după ce două avioane cu parașutiști la bord s-au ciocnit

Șapte persoane au murit în Slovacia după ce două avioane cu parașutiști la bord s-au ciocnit
Două avioane, la bordul cărora se aflau zeci de parașutiști civili care se antrenau în vederea unui spectacol aerian, s-au ciocnit în zbor, joi, în spațiul aerian din vestul Slovaciei, omorând șapte oameni, au anunțat surse oficiale, relatează AP în pagina electronică.

O purtătoare de cuvânt a pompierilor slovaci, Zuzana Farkasova, a declarat că accidentul a avut loc joi dimineața către ora 8.30 GMT (11.30, ora României), lângă satul Cerveny Kamen.

Aproximativ 40 de persoane se aflau la bordul celor două avioane de tip L-410 în momentul coliziunii, a declarat, citând informații preliminare, Juraj Denes, un oficial din cadrul agenției guvernamentale slovace care anchetează accidente aviatice.

Coliziunea a avut loc la aproximativ 1.500 de metri altitudine.

Persoanele de la bordul avioanelor sunt parașutiști, a precizat el.

Denes a spus că parașutiștii de la bordul unuia dintre avioane au supraviețuit deoarece au reușit să sară cu parașuta din avion înaintea coliziunii.

Potrivit unui purtător de cuvânt al salvatorilor, Andrej Hirjak, la intervenție au fost trimise trei elicoptere.

Avioanele s-au prăbușit într-o zonă de deal, în apropiere de frontiera cu Cehia.

Hirjak a refuzat să ofere alte informații pentru AP.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nicușor Dan, în fața unui nou impas! Două variante pentru Guvern: premier tehnocrat sau rocadă
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Prosport.ro
FOTO. Dasha, noua frumusețe de la Roma! Imagini hot: „Bellissima”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Horoscop 2-8 octombrie. Oportunități profesionale pentru patru zodii, întâlniri neașteptate pentru Raci
Digi24
O susținătoare de-ale lui Georgescu, care amenința că va sări DIICOT în aer, a fost săltată de polițiști și a ajuns la Obregia
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu și-a agresat unchiul cu 24 de ore înainte de crima din Vâlcea: 'M-a închis într-o cameră fără geamuri și...'😲
Ce se întâmplă doctore
Recunoști vedeta? Așa arăta una dintre cele mai admirate femei din România când era doar o școlăriță. Fiica sa seamănă izbitor cu ea
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
EXCLUSIV | Cei care nu și-au cumpărat TollRO nu vor fi amendați. CNAIR: Vor circula gratis, deocamdată
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Ce i-a „dezvăluit” un elefant unei femei care susține că vorbește telepatic cu animalele?
Mediafax Italia
SCUMPIRI ÎN LANȚ. Inflația explodează, energia urcă cu peste 22%
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!