Prima pagină » Știri » Directorul unui ziar buzoian, trimis în judecată pentru șantaj

Directorul unui ziar buzoian, trimis în judecată pentru șantaj

Directorul unui ziar buzoian, trimis în judecată pentru șantaj
Directorul "Atac de Buzău", Florin Paraschivescu, Doru Iuga, redactor al aceleiași publicații, și Oana Galanton, responsabil de marketig, au fost trimiși în judecată pentru șantaj, primul termen în acest proces fiind programat săptămâna viitoare.

Potrivit portalului instanțelor de judecată, cei trei reprezentanți ai săptămânalului „Atac de Buzău” au fost trimiși în judecată, procesul urmând să înceapă în 12 ianuarie, la Judecătoria Buzău, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform aceluiași portal, directorul publicației, Florin Paraschivescu, soția sa Oana Galanton, care se ocupa cu publicitatea, și redactorul Doru Iuga sunt inculpați, urmând să fie judecat pentru șantaj.

Printre părțile vătămate se numără primarii comunelor buzoiene Vernești, Poșta Câlnău și Gherăseni, dar și fostul deputat PSD Marian Ghiveciu, directorul Companiei de Apă Buzău, Ionel Tescaru, și omul de afaceri Dumitru Dobrică. În plus, în acest dosar primăriile din Gherăseni și Vernești s-au constituit părți civile.

În urmă cu aproape trei luni, Paraschivescu, Galanton și Iuga au fost reținuți în urma unui flagrant organizat Oanei Galanton, prinsă imediat ce a primit 500 de lei de la primarul comunei Poșta Câlnău, Sorin Munteanu. De-a lungul vremii, acesta a fost subiectul mai multor articole defăimătoare, ulterior, spun anchetatorii, primarul Sorin Munteanu fiind contactat de către cei de la „Atac de Buzău”, care i-ar fi cerut bani pentru a nu mai apărea în paginile publicației săptămânale.

Potrivit anchetatorilor, din 2014 până în prezent, cei trei sunt bănuiți că ar fi șantajat alte șase persoane din județul Buzău, prin aceeași metodă. Conform purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, procurorul Cecilia Iana, în acest caz există în prezent cinci plângeri la dosar și cinci părți vătămate, dar cercetările continuă.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, cel de la care cei trei suspecți ar fi cerut bani și bunuri, inclusiv o mașină, este fostul deputat PSD de Buzău Marian Ghiveciu, care a declarat că a fost sunat de foarte multe ori de cei de la „Atac de Buzău”, care i-au cerut importante sume de bani și bunuri, în final fostul parlamentar depunând plângere la Poliție împotriva celor trei. Fostul parlamentar adăuga că, într-o zi, Paraschivescu, Galanton și Doru Iuga l-au sunat de peste 40 de ori, încercând să-l determine să le dea bani. El adăuga că primarii PSD din Buzău ajunseseră să i se plângă personal, pe vremea când avea funcție în partid, dar și la ședințele PSD că erau agresați de cei de la „Atac de Buzău”.

Săptămânalul „Atac de Buzău” a apărut pe piața media buzoiană în urmă cu peste un an, iar de atunci s-a făcut remarcat prin mai multe materiale defăimătoare la adresa unor oameni de afaceri și a unor primari din localitățile județului.

În tot acest timp, potrivit unor surse judiciare, plângeri ar fi fost formulate de către primari care ar fi fost nevoiți să plătească diverse sume de bani pentru a nu deveni subiect în paginile săptămânalului. Printre cei care ar fi depus plângere împotriva lui Paraschivescu s-ar număra primarul din Poșta Câlnău, Sorin Munteanu, primarul orașului Nehoiu, Florentin Lungu, primarul comunei Berca, Valeriu Marcu , fostul deputat Marian Ghiveciu, dar și oameni de afaceri.

Printre cei de la care Florin Paraschivescu ar fi încercat să obțină bani se numără și proprietarul Grup Romet Buzău, Constantin Toma. El declara că de mai multe ori a fost sunat personal de Paraschivescu și a primit mesaje prin intermediul a diverse persoane pentru a se întâlni cu acesta în vederea încheierii unui contract de publicitate. Pentru că a refuzat, numele lui Constantin Toma a apărut în diverse articole defăimătoare din săptămânalul buzoian.

În acest moment, doar directorul publicației, Florin Paraschivescu, este în spatele gratiilor, în cazul lui instanța prelungind de mai multe ori măsura arestului preventiv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli