Prima pagină » Magazin » Tunel medieval spectaculos cu cascade subterane, sub orașul Oravița

Tunel medieval spectaculos cu cascade subterane, sub orașul Oravița

Sub orașul Oravița se deschide o adevărată lume medievală subterană, rămasă în întuneric de peste 260 de ani.

Rămasă în întuneric de câteva sute de ani, sub așezare se dezvăluie o adevărată lume medievală subterană.
O rețea complexă de tuneluri de mari dimensiuni străbate subsolul orașului pe sub case și străzi. Deși este declarat de multă vreme monument istoric, nimeni nu îi cunoaște traseul cu exactitate, astfel că este un real labirint.

A fost construit timp de 21 de ani, între 1733 și 1754, pentru a drena apele pârâului Oravița, afluenții acestuia și apele menajere ale gospodăriilor din localitate. Pentru vechimea sa, dar și a lucrărilor de artă, tunelul a fost declarat Monument Istoric, dar nu este exploatat turistic.

Acesta are cinci sectoare, având fiecare o lungime cuprinsă între 100 de metri și 2 km. Cel mai spectaculos și mai lung tronson este situat în orașul vechi, începând din apropierea barajului Lacul Mic. Tunelul are un diametru mediu de 4 metri, cu mai multe ramificații și ieșiri la suprafață, o parte astupate în prezent.

Podeaua, pe anumite zone, este din dale de piatră ce se păstrează și acum foarte bine. Trei cascade subterane cu înălțimi între 1 și 4 metri fac și mai spectaculos peisajul din adâncuri. Tunelul are nevoie de reparații după care poate fi integrat în planurile de dezvoltare turistică ale Primăriei Oravița. Concret, poate fi amenajat un tronson pentru a fi vizitat cu barca și un altul cu pasarele amenajate. Un alt tronson poate reprezenta un veritabil spațiu de aventură, un tunel al groazei. Întreaga amenajare va reprezenta un important obiectiv turistic al regiunii, nu doar al Oraviței, și va reprezenta cu siguranță un simbol local, scrie expressdebanat.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Criza de la Cernavodă și capcana orelor de vârf: obiceiul banal care umflă factura între 19:00 și 23:00
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
Povestea soldaților găsiți sub motocicleta din Dunăre. Ce scria pe plăcuțele lor de identificare
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Ce alternative la alergare sunt recomandate pentru impact redus asupra articulațiilor?