Prima pagină » Știri » Toate companiile de taxi au din nou acces pe Otopeni

Toate companiile de taxi au din nou acces pe Otopeni

Toate taxiurile au acces, din nou, la Aeroportul Internațional Henri Coandă. Restricțiile impuse de la 1 aprilie se amână până la toamnă. Ministrul Transporturilor a anunțat că nu au fost depuse foarte multe cereri pentru a intra la aeroport, iar multe dintre autorizațiile emise nu au fost ridicate de firmele de taximetrie. Regulamentul în vigoare de la 1 aprilie interzicea mașinilor cu portbagaj mai mic de 500 de litri să ia clienți de la aeroportul din Otopeni.

Toate companiile de taximetrie, care au avut acces înainte de 1 aprilie 2016 pe Aeroportul Otopeni, pot merge din nou în acest loc, la ora actuală existând un nou termen de derogare cu privire la ridicarea de autorizații de acces pentru 282 de mașini, a declarat, miercuri, după ședința de Guvern, ministrul Transporturilor, Dan Costescu.

„Am constatat că, practic, deși ritmul de eliberare a autorizațiilor era unul foarte bun, nu fuseseră depuse suficiente cereri pentru a obține accesul la aeroport. La acest moment avem încă 282 de autorizații emise și care nu au fost ridicate de către taximetriști sau de către firmele de taximetrie. Li s-a transmis acest lucru ieri (19 aprilie 2016, n.r.), încă o dată. Am hotărât astfel reîntoarcerea la situația de dinainte de 1 aprilie 2016 și să facem analiza legislației și cum poate fi îmbunătățită, dar în același timp fără a renunța la regulile de securitate pe care trebuie să le respectăm. Când spun asta, vreau să le reamintesc tuturor că bombele la atentatul din Bruxelles au venit cu taxiul”, a afirmat Costescu, conform tvr.

Oficialul a precizat că termenul până la care se pot ridica avizele va fi stabilit de un Grupul de lucru, dar va fi timp suficient pentru efectuarea analizei și implementarea unor măsuri.

„Termenul până la care se pot ridica avizele va fi stabilit de Grupul de lucru de care aminteam, dar el va fi suficient cât să ne facem și analiza și a putea să implementăm eventuale măsuri pe care le-am dori în afara cadrului pe care îl avem. Estimez că va fi undeva după perioada de vârf la aeroport, deci probabil în perioada de toamnă, pentru a nu crea nicio disfuncționalitate în funcționarea aeroportului. În momentul acesta, toate companiile de taximetrie care au avut acces înainte de 1 aprilie pot merge din nou la aeroport și li s-a și transmis acest lucru”, a subliniat ministrul Transporturilor.

Potrivit lui Costescu, până la ora actuală, aproximativ 480 de taximetre dețin autorizații de acces pe Aeroportul Henri Coandă.

În prezent, avizele sunt emise de Poliția de frontieră și Poliția de transporturi cu specific aviație și sunt eliberate în 24 de ore, iar Aeroportul Otopeni nu percepe nicio taxă pentru eliberarea autorizației finale de acces.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România, la coada Europei la plata profesorilor. De ce profesorii din Vest câștigă de peste trei ori mai mult
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
Dilema USR și jocul PSD în negocierile pentru Guvernul Niculescu. Ce șanse are noul Cabinet
Mediafax
Victoria de etapă a României în lupta pentru bugetul Uniunii Europene
Click
Pe câți bani cântă cei mai scumpi soliști din România, în 2026? „Nu toți au și voce de Eurovision!”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
Cum a ajuns Andreea Popescu să-l înșele pe Rareș Cojoc cu antrenorul Dan Alexa, de fapt: 'Și s-a...
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cele mai misterioase scrieri ale lumii antice, pe care nimeni nu a reușit să le descifreze
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli