Prima pagină » Știri » După 12 ani, Bivolaru se întoarce în România în cătușe

După 12 ani, Bivolaru se întoarce în România în cătușe

Detalii pe Gândul.

„În urma cooperării polițienești internaționale cu autoritățile judiciare din Franța, la data de 22 iulie, polițiștii din cadrul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – I.G.P.R. au efectuat o misiune de preluare, sub escortă, a unui bărbat de 64 de ani, pe numele căruia este emis un mandat de executare a pedepsei pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu minor. Acesta a fost introdus într-un Centru de Reținere și Arest Preventiv al Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul celorlalte agenții de aplicare a legii, cu competențe în domeniu”, se anunță într-un comunicat de presă al Poliției Române.

Surse din cadrul Poliției Române au declarat pentru MEDIAFAX că este vorba despre Gregorian Bivolaru, liderul Mișcării de Integrare Spirituală în Absolut, acesta fiind încarcerat la Centrul de Arest Preventiv al Poliției Capitalei.

Curtea Supremă din Franța a decis definitiv la data de 13 iulie să îl extrădeze în România pe Gregorian Bivolaru pentru a își ispăși pedeapsa de șase ani de închisoare pentru trafic de persoane, dispusă în iunie 2013 de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Gregorian Bivolaru a plecat din România în anul 2004 iar în 2005 a primit azil politic în Suedia. Pe 26 februarie anul acesta a fost prins de autoritățile franceze în timp ce se afla la un târg în Paris. Pe parcursul judecării cererii de extrădare, autoritățile suedeze au informat magistrații francezi că îl mențin pe Gregorian Bivolaru ca azilant.

Liderul MISA a figurat pe lista Agenției poliției europene (Europol), printre cei mai căutați infractori, alături de persoane precum Salah Abdeslam, dat în urmărire pentru implicare în atacurile teroriste comise la Paris în noiembrie 2015.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu o singură condiție. Mașinile pe benzină și diesel ar putea fi vândute și după 2035
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Sub 5.000 de euro pentru un apartament cu două camere! Ce ascunde, de fapt, oferta ANAF
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Trebuie să schimbăm atitudinea”. Ce spune Andrei Coubiș, înainte de meciurile din Liga Națiunilor cu Polonia și Bosnia și Herțegovina
Click
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
1.000 lei amendă pentru toți șoferii din București care fac această greșeală în 2026. Majoritatea cred că e ceva normal, dar legea este clară
Ce se întâmplă doctore
Meteorologii ANM au actualizat prognoza până la începutul lunii decembrie. Se anunță ninsori puternice
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cantitatea de lumină la care te expui zilnic ar putea fi un puternic predictor al demenței
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi