Prima pagină » Magazin » Sunt o mamă toxică! Cum mă tratez?

Sunt o mamă toxică! Cum mă tratez?

Sunt o mamă toxică! Cum mă tratez?
Copilul este cea mai mare realizare a mea. Trebuie tot timpul să fiu atentă să nu pățească ceva. Nimeni nu știe să aibă grijă de el așa cum am eu. Nimeni nu mă poate învăța nimic, eu sunt mama perfectă. Am suferit foarte mult în copilărie, dar micuțul meu va avea tot ceea ce își dorește. Nimeni nu are voie să se atingă sau să își dea cu părerea despre copilul meu. De cele mai multe ori, sub această avalanșă de trăiri emoționale se ascunde o mamă toxică, iar un astfel de personaj își călăuzește, de fapt, copilul pe un drum greșit.

Există situații  în care o mamă poate fi toxică, chiar și fără să vrea sau fără să-și dea seama. „Copilul te lovește din senin. Țipă isteric. Vrea un obiect personal la care ții, dar care nu este pentru vârsta lui. Mama râde satisfacută, dar nu îi atrage atenția. Cine este de vină? Din perspectiva mamei: Dumnezeu, părinții soțului, bunicii, genele, bona, educatoarele. De ce?  Copilul seamănaă cu familia soțului, educatoarele nu se pricep, profesorii îl stresează, restul copiilor nu îi permit să își exprime personalitatea, iar tu, ca prieten de familie, nu îți exprimi în permanență admirația pentru orice „nimic genial” pe care îl face micuțul. Dincolo de această situație, un părinte toxic mai poate fi însă identificat după anumite caracteristici:

1. Îți vorbește, dincolo de orice limită de timp și chef, de copilul ei.

2. Consideră orice autoritate neprofesionistă (aici vorbim de educatori, profesori), simte nevoia să își protejeze excesiv odrasla.

3. Mama toxică este cea care nu lasă copilul să se maturizeze, îl imbracă sau îl ajută în orice fel, îl consideră fragil chiar și la maturitate.

4. Pune presiune financiară sau de suport pe oricine, mai puțin pe propriul copil. Toată lumea trebuie să îl ajute, să îl ierte și să îl înțeleagă, indiferent de ce face el.

5. Mama toxică este cea care își manipulează partenerul prin copil”, precizează psihologul Constantin Cornea pentru Gândul.

O astfel de persoană ajunge la psiholog când conștientizează singură că a exasperat pe toată lumea sau este adusă de ceilalți.  „În cabinet se reevaluează comportamentele respective și se încearcă înlocuirea acestora cu altele,care pot duce la rezultate mult mai bune pentru copil, dar și pentru familie. Nu este un proces ușor, dar este realizabil, iar situația se poate îmbunătăți vizibil. Totul este să înțelegi că ai o problemă, iar familia să vadă la timp când mama se comportă incorect și să se apeleze la ajutor specializat.

Dacă nu acționam la timp pot apărea certuri interminabile, scandaluri, jigniri, iar partenerii au toate șansele să ajungă la divorț. De asemenea, cei doi se vor considera victime în egală măsură și vor căuta martori care să le susțină punctul de vedere. De aceea, prietenii nu reprezintă o soluție. Ei își vor susține propria opinie sau vor ține, eventual, partea uneia dintre părți.  

În concluzie, trebuie să încercați să remarcați dacă aveți astfel de probleme. Niciodată nu este prea târziu să schimbați o situație în care nu vă regăsiți sau care vă aduce disconfort”, concluzionează specialistul pentru Gândul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Un consilier USR a ajuns în arest preventiv. Acuzatii după protestul fermierilor
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Mama lui Vlad Bălțățeanu, AUDIATĂ! Afecțiunea de care suferă femeia a dat peste cap ancheta
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Ce caută Nicușor Dan pe Wall Street și ce ne pot da americanii: „România a avut o poziție diferită”
Mediafax
Nicușor Dan dezvăluie scenariul pe care nu și-l dorește. Ce urmează dacă pică Guvernul Mureșan
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Adriana Bahmuțeanu, ordin de protecție împotriva fiilor lui Silviu Prigoană! LOVITURĂ de teatru la audieri 😲
Ce se întâmplă doctore
Zodia care va da lovitura financiară până pe 27 septembrie, conform Cristinei Demetrescu! Va câștiga dublu sau triplu
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Un avertisment din 1917, ignorat? Pericolul pe care dezagregarea armatei ruse îl reprezenta pentru România
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!