Prima pagină » Știri » Angajații penitenciarelor au protestat, cerând demisia ministrului Jusiției

Angajații penitenciarelor au protestat, cerând demisia ministrului Jusiției

Zeci de membri a două sindicate din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP) au protestat miercuri în fața instituției, aceștia solicitând condiții de lucru mai bune, eliminarea deficitului de personal, echitate salarială și demisia ministrului Justiției, Raluca Prună.

„Nemulțumirile sunt legate de lipsa personalului, ore suplimentare enorm de multe, acele un milion și jumătate pe care le-am menționat, problemele de salarizare, modul în care ministrul refuză să aplice ordonanța aceea și în ceea ce privește personalul din penitenciare. Sindicatele care participă la protest sunt FSANP si SNLP. Ele reprezintă 90 la suta din sistem. Noi cerem demisia doamnei Prună pentru că este incapabilă să gestioneze sistemul peniteciar. Protestele vor continua până în momentul în care Guvernul României, pentru că nu mai avem încredere în doamna ministru, va alege să răspundă solicitărilor noastre”, a declarat Sorin Dumitrașcu, președintele sindicatului Omnia, pentru MEDIAFAX.

Potrivit unui comununicat de presă al sindicaliștilor, „angajații din penitenciare lucreză în aceleași condiții pe care ministrul Raluca Prună le deplânge în ceea ce-i privește pe deținuți. Și, chiar dacă la acest moment planul Guvernului de a cheltui cele aproximativ 740 milioane de USD pentru îmbunătățirea condițiilor de detenție în următorii 10 ani ca urmare a presiunilor CEDO nu mai este credibil, ramâne notabil faptul că nu s-au prevăzut fonduri și pentru îmbunătățirea condițiilor de lucru. La nivel național sistemul penitenciar are un deficit de 8.000 de posturi raportat la standardele în materie emise de către ANP și se înregistrează 1,5 milioane de ore suplimentare, iar perspectiva este ca acești indicatori să se înrăutățească în condițiile în care dinamica de personal înregistrează un trend negativ pe fondul inechităților salariale promovate de către ministrul Raluca Prună prin refuzul de a aplica OUG 20/2016 și angajaților din penitenciare”.

De asemenea, reprezentanții sindicatelor susțin că nu vor mai efectua ore suplimentare, anunțând un miting la data de 19 octombrie în fața Ministerului Justiției.

„Pe 19 octombrie vom avea un miting la Ministerul Justiției. Sperăm să putem aduce 2.000 de oameni. Va fi acțiunea culminantă. Daca nici la punctul acela nu se vor rezolva revendicările, vom relua toate acțiunile astea pe termen nedeterminat, câte cinci penitenciare, de trei ori pe săptămână. (…) Suntem și noi mentionați în ordonanță. Sunt două criterii acolo, le îndeplinim. Totuși, sunt ezitari și umbra unor asa zise sau declarate presiuni din structura de apărare, MAI, MApN, precum și serviciile, cum că cei din penitenciare au salarii consistente și nu trebuie să mai crească. (…) Acum ies la iveală și alte probleme, cea mai grea dintre ele este lipsa oamenilor, care generează muncă în plus. (…) Am făcut niște formulare și toți oamenii au refuzat munca suplimentară pentru luna octombrie. Pare simplu. În realitate, avem toate șansele să ne blocăm în urmatoarea săptămână, pentru că deja am ajuns la măsuri extreme ca să își poată face misiunile. Nu se mai dau concedii deloc. În loc de doi agenți pe sectie, avem unul la trei secții. Suntem vreo 11.000 de salariați. S-au pensionat 1.400 anul ăsta, am rămas 11.000. (…) În loc să creștem cu 1.000 de oameni, cum era prevăzut bugetul pe anul ăsta, am scăzut 1.000. La rectificarea asta bugetara vor să dea jos 60 de milioane de lei necheltuiți cu salariile, cu investițiile” a declarat pentru MEDIAFAX Ștefan Teoroc, presedinte Sindicatului Național al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP).

Proteste și în Bistrița

Peste 50 de angajați ai Penitenciarului Bistrița au protestat, miercuri, în ploaie și frig, în fața închisorii, nemulțumiți de faptul că nu le sunt acordate salariile de merit și au cerut demisia ministrului Justiției, Raluca Prună, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei peste 50 de angajați ai Penitenciarului Bistrița au ieșit în fața închisorii, în frig și ploaie, întrerupând lucrul timp de două ore, fără însă ca activitatea să fie afectată.

Oamenii au scandat „Jos, jos, jos ministru mincinos!”, „Stop discriminării!”, „Vrem respect nu dispreț” și „Aplicarea legii nu este un lux”. Totodată, ei au strigat și „Demisia”, solicitând demisia ministrului Raluca Prună.

Angajații Penitenciarului Bistrița sunt nemulțumiți de inechitățile salariale din sistemul de apărare și ordine publică și de faptul că nu le sunt acordate salariile de merit.

„Noi protestăm pentru a ne exprima nemulțumirea față de discriminarea salarială impusă la nivel guvernamental în cadrul structurii de apărare, ordine publică și siguranță națională prin neacordarea sumei compensatorii reprezentând salariul de merit personalului din penitenciar. Am solicitat conducerii Penitenciarului Bistrița alocarea sumei 37.000 la 208 funcționari, reprezentând salariile de merit pentru lunile august și septembrie. Deci nu este nici 100 de lei de persoană, dar doamna ministru refuză să semneze deschiderea de credite bugetare. Nu ne-a transmis nici că ne acordă acest drept, nici că nu…” a declarat, miercuri, pentru corespondentul MEDIAFAX, președintele Sindicatului Salariaților Penitenciarului Bistrița, Marius Lacatis.

Sindicaliștii sunt nemulțumiți și pentru că sunt nevoiți să lucreze suplimentar, nefiind suficient personal în sistem și că nu sunt recompensați corespunzător.

„Se generează un volum foarte mare de muncă din cauza aplicării noii legislații privind executarea pedepselor. Pe fondul acesta se efectuează și foarte multe ore suplimentare. Există pensionări masive în sistemul penitenciar, numai la Bistrița fiind efectuate peste 30 de pensionari. La nivelul Penitenciarului Bistrița deficitul de personal este de peste 135 de persoane. Aici s-au efectuat 13.000 de ore suplimentare, se fac efoturi pentru acordarea zilelor libere dar nu există suficient personal”, a adăugat Marius Lacatis.

Liderul sindical a afirmat că protestele vor continua, în paralel, angajații Penitenciarului Bistrița intenționând să nu mai efectuze ore suplimentare până când ministrul Justiției va aplica legea..

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD își pregătește propriul Guvern. Claudiu Manda: „Avem candidat de premier”. Unde caută voturile decisive
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Un avertisment din 1917, ignorat? Pericolul pe care dezagregarea armatei ruse îl reprezenta pentru România
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!