Prima pagină » Știri » În clasa băiețelului marginalizat din Pitești se află și o fetiță cu ADHD. De ce aceasta a fost acceptată de colegi, iar el nu

În clasa băiețelului marginalizat din Pitești se află și o fetiță cu ADHD. De ce aceasta a fost acceptată de colegi, iar el nu

În clasa băiețelului marginalizat din Pitești se află și o fetiță cu ADHD. De ce aceasta a fost acceptată de colegi, iar el nu
Din cauza comportamentului agresiv al unui băiat din clasa a VII-a din Pitești, colegii de clasă, susținuți de părinții lor, au lipsit de la ore în semn de protest și cer ca elevul să fie mutat din clasă. Mama copilului spune că băiețelul, care a fost adoptat la vârsta de 3 ani, a trecut prin mai multe operații și prin chimioterapie.

Rodica Rizoiu subliniază că situația a fost normală până la venirea în funcție a directorului școlii, Alin Vlad, pe care îl acuză de faptul că băiețelul a fost marginalizat și că nu a fost ajutat să se integreze. Mama copilului spune că a mers cu acesta oriunde a fost îndrumată – atât la psiholog, cât și la psihiatru.

Pe de altă parte, Iulia Pârvu, președintele Comitetului de Părinți de la școala piteșteană nr 16,  infirmă această variantă și arată că băiatul a început să fie agresiv în momentul în care părinții lui nu au mai asistat la ore. Și directorul școlii, Alin Vlad, confirmă faptul că situația s-a deterioriat în momentul în care părinții nu au mai venit să stea cu băiatul la școală, lucru care era benefic atât pentru băiat, cât și pentru ceilalți elevi.

În clasa respectivă, copiii au încă o colegă cu ADHD pe care au integrat-o cu succes în comunitatea lor. „Este cu noi din clasa I, este fetița noastră, a tuturor, pentru că toți sunt copiii noștri, ai tututor. Asta ne-am dorit să facem și cu familia băiețelului”, spune președinta Comitetului de Părinți.

Săptămâna trecută, 29 de elevi de la o clasa de a VII-a de la școala nr 16 din Pitești refuzau să intre la ore. Motivul – un coleg de-al lor, despre care se speculează că ar suferi de sindromul ADHD, îi amenință cu moartea și îi agresează fizic și verbal. Nu există însă documente care să ateste că băiatul suferă de această boală, anunță televiziunea publică. Timp de trei zile, ceilalți colegi de clasă ai băiatului au refuzat să intre la ore. Tatăl elevului îi acuză pe părinții celorlalți elevi că l-au afectat psihic pe copil și că nu l-au ajutat să se integreze în colectivitate. Băiatul e acum evaluat de o comisie de psihologi care va stabili dacă poate continua să studieze într-o școală de masă sau va trebui transferat într-una specială.

Legea obligă însă conducerea școlii și Inspectoratul să asigure tuturor elevilor acces la educație, consiliere psihologică, dacă este nevoie și să încerce să găsească soluții împreună cu părinții. O comisie mixtă ministerială a început astăzi un control la Școala Gimnazială nr. 16 din Pitești. Iar Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități a făcut plângeri penale pe numele unor părinți, pe care îi acuză de șantaj și incitare la ură. Ministerul Educației a anunțat că nu are un răspuns la această situație și că va da marți un comunicat de presă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă la Chimcomplex Râmnicu Vâlcea: scurgere de clor. Trei persoane au ajuns la spital
Digi24
Amenzi în autobuz, metrou sau tren, chiar și cu bilet valabil. În ce situații pot fi sancționați pasagerii
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu i-a recunoscut medicului psihiatru cum a murit Valentina din Olt, de fapt: 'Am vrut să dau în ea cu coada de mătură, nu să o înțep'
Prosport.ro
FOTO. Direct din saună! Imagini hot cu Laila Hasanovic după zvonurile că s-a despărțit de Jannik Sinner
Adevarul
Orașul bihorean cu mai puțin de 10.000 de locuitori și o centură spectaculoasă. Cum a prins viteză infrastructura din jurul Oradiei
Mediafax
Presa maghiară, VERDICT despre România: De ce nu mai este „țara-model” din regiune
Click
Horoscop 13-19 noiembrie. Urmează o perioadă dificilă pentru Berbeci, Taurii au parte de oportunități financiare și profesionale
Digi24
Șoferul român de TIR nu e de vină pentru accidentul din Bulgaria. Cum s-ar fi produs de fapt tragedia, ipoteza anchetatorilor
Cancan.ro
Tabel pensii. Ce pensie vei primi la bătrânețe, dacă ai lucrat 40 de ani cu carte de muncă, în funcție de job-ul tău
Ce se întâmplă doctore
Cum să slăbești fără să pui kilogramele la loc. Băutura pe care Vlad Ciurea o recomandă după masă
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
O Dacia Duster 2025 este scoasă la vânzare cu mai puțin de 50.000 KM la bord. Ce preț cere proprietarul?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Oamenii de știință au găsit dovezi ale apei primordiale la marginea Sistemului Solar
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi