Prima pagină » Magazin » Concluzia unui psihoterapeut care a studiat ani de zile oameni cu gândire negativistă. Ce se întâmplă când avem senzația că nu ne iese nimic

Concluzia unui psihoterapeut care a studiat ani de zile oameni cu gândire negativistă. Ce se întâmplă când avem senzația că nu ne iese nimic

Concluzia unui psihoterapeut care a studiat ani de zile oameni cu gândire negativistă. Ce se întâmplă când avem senzația că nu ne iese nimic
Dacă vrem să avem succes trebuie să ne păstrăm armonia interioară, să nu ne lăsăm doborâți de griji și să avem răbdare, cel puțin asta cred specialiștii.

„Stima de sine e un construct elaborat care începe chiar din primele zile de viață si continuă până la maturitare. Mama este cea care îi creează bebelușului său această stimă, dezvoltându-i imaginea de sine și prezentându-i lumea într-o manieră plăcută și armoniasă, în care bebelușul să se integreze treptat , iar mai apoi să se poată oglindi, la fel cum va face și când va fi adult, oglindindu-se în ochii celorlalți, câutând aprecierea și stima de sine. Dacă ceva s-a construit defectuos la începutul vieții legat de imaginea de sine, vom avea de-a face cu o persoană fragilă și anxioasă, iar aceasta va avea nevoie de ajutor””, precizeză psihoterapeutul Ruxandra Sersa pentru Gândul.

Gândurile negative apar acolo unde anxietatea își face simțită prezența. „De cele mai multe ori, aceste gânduri sunt în strânsă legătură cu o imagine de sine deficitară,  iar pasul de la idei negative la depresie este foarte mic. Persoanele care suferă un timp îndelungat de această patologie trebuie să caute ajutor specializat în psihoterapie, în cazul în care aceste gânduri apar în permanență și devin ca o obsesie, ocupând un timp destul de mare din energia psihică. Starea zen este cea de seninătate și armonie interioară, când individul este mulțumit de sine, chiar dacă în viața de zi cu zi apar conflictele și grijile inerente. Pentru a ajunge la această stare, e nevoie ca individul să-și înțeleagă conflictele inconștiente, acestea să fi fost dizolvate mai apoi, pentru ca echilibrul interior mult dorit să apară.

Uneori, avem senzația că nu ne iese nimic, iar asta pentru că există o gândire negativistă și o repetiție inconștientă a eșecului, alegeri nefaste, tendințe inconștiente de a te îndrepta acolo unde există șanse mari de eșec. De multe ori, anxietatea și atacurile de panică în astfel de momente sunt frecvente””, afirmă psihoterapeutul de la Centrul MindCare.

Pentru a putea reuși în ceea ce ne-am propus e necesar să avem o stare bună interioară, realism și o bună cunoaștere de sine. ”Definirea succesului ține de un narcisism optim și de dorințele noastre de reușită. Nu există o rețetă și nici măcar o listă de indicații pentru obținerea succesului, acesta fiind diferit de la o persoană la alta. Pentru anumite persoane, acesta se poate măsura în anumite beneficii materiale, iar pentru altele într-o carieră fulminantă. Pentru a accede la succes și a ne putea bucura de el e nevoie de cunoaștere de sine, răbdare și o anumită libertate interioară. Atâta vreme cât conflictele interioare au fost dizolvate, persoana în cauză se poate bucura cu adevărat de micile bucurii ale vieții, acesta fiind succesul cu adevărat”, concluzionează psihoterapeutul Ruxandra Sersa.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Împăratul lumii interlope”, Petre Geamănu, în arest! Arsenal și câini antrenați, găsiți pe proprietatea sa
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Nuntă cu fast în familia lui Ilie Bolojan! Unde are loc evenimentul și cine sunt nașii fiicei sale
Prosport.ro
David Popovici și-a adus iubita să vadă noua „bijuterie” de 7.500.000 de euro construită de magnatul Ion Țiriac pentru români
Adevarul
Manichiurista care ironizează salariile medicilor rezidenți și susține că ea câștigă mai bine: „De bani nu vorbim, că vede ANAF-ul!”
Mediafax
Se circulă în condiții de IARNĂ pe mai multe artere importante din țară! Zeci de utilaje mobilizate
Click
Primele imagini cu fiica lui Ilie Bolojan în rochie de mireasă! Cum a arătat Lucia Maria în ziua nunții
Digi24
Putin mai are la dispoziție doar două planuri pentru înfrângerea Ucrainei. Ce l-ar putea forța să schimbe strategia
Cancan.ro
'Nostradamus al Americii', profeție îngrijorătoare pentru 2028. Război care ar dura 27 de ani!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
SUV coreean cu motor diesel de 2,2 litri și tracțiune 4x4. Mașina care ține cu portofelul
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Planeta Marte ar putea fi încă activă din punct de vedere vulcanic. Ce indică noi scurgeri misterioase de gaz?
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...