Prima pagină » Magazin » Ai exagerat la masa de Crăciun? Ce trebuie să faci să-ți protejezi organismul

Ai exagerat la masa de Crăciun? Ce trebuie să faci să-ți protejezi organismul

Ai exagerat la masa de Crăciun? Ce trebuie să faci să-ți protejezi organismul
Sărbătorile vin, iar întâlnirea și petrecerea timpului cu familia și prietenii apropiați ne încarcă de emoții pozitive, benefice pentru organism. Asta dacă nu cădem în extrema exagerărilor de orice natură, care, așa cum știm cu toții, ne pot supune la grele încercări. „Pentru a înțelege mai bine de ce trebuie să ne ferim, voi enumera principalii factori de risc pentru bolile cardiovasculare: fumatul, dislipidemia, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, obezitatea, sedentarismul, sindromul metabolic, stresul, alcoolul. Mai adaugăm și factorii precipitanți din mediul exterior (frigul) și practic avem un tablou complet al unei perioade frumoase din an care se poate transforma într-un dezastru pentru noi și familie", precizează dr. Claudiu Chivu pentru Gândul.

„Sărbătorile nu sunt cu siguranță cea mai bună perioadă pentru a ne lăsa de fumat, dar putem încerca să menținem un ritm constant al acestei activități nocive, dar inutile. Dacă avem mai mult timp liber, să încercăm să-l petrecem cu familia, nu pufăind țigară de la țigară.

Dislipidemiile, acele modificări ale grăsimilor din sânge, cresc semnificativ incidența bolilor cardiovasculare. În acest caz, tratamentul presupune renunțarea la grăsimi animale. Greu după Ignat. Hipertensiunea arterială este o boală cu incidență din ce în ce mai mare în rândul populației. Aportul de sare crescut și ingestia de lichide peste medie pot precipita criza hipertensivă, iar meniul nostru de sărbători tocmai de asta abundă: sare din tobă, cârnați, caltaboși și alte bunătăți și lichide, mai mult sau mai puțin alcoolizate, deoarece sarea provoacă sete. Mai mâncăm la desert doboș, alivenci, poale-n brâu, iar glicemia e la nivelul aurorei boreale, că tot e sezonul. Dacă stăm numai în casă, bem și mâncăm, așa că se poate spune că suntem și sedentari. Cât despre stres, voi enumera câteva posibile acțiuni care includ și acest ingredient: drumul cu mașina până la supermarket, în circulația premergătoare sărbătorilor, interpelările concurenților de trafic, decizia de a alege un anume cadou cuiva sau asupra meniului când ai invitați, contracția portmoneului la frig, cursa de a ajunge primul la casa de marcat. Cât despre alcool, este apreciat la scara mare în această perioadă, dar dacă îl consumăm în exces putem precipita un infarct miocardic sau accident vascular cerebral”, subliniază medicul Claudiu Chivu.

Lucrurile sunt simple în teorie, dar cumpătarea și legea măsurii în toate sunt de bază. „Dacă întâmplarea face să fim actorii unui exces, să încercăm cel puțin să nu fie un șir. O plimbare liniștită dupa masă, o vizită la sala de sport sau la bazinul de înot sunt binevenite. Nu întâmplător, noaptea de Revelion este marcată în multe capitale ale lumii printr-un maraton. Sportul, mișcarea, interacțiunea liniștită și afectuoasă cu cei din jurul nostru trebuie să fie un mod mai responsabil de a petrece chiar și sărbătorile de iarnă. Și atunci vom avea o inimă puternică pe perioada întregului an””, precizează dr. Chivu pentru Gândul.

Durerea de cap la frunte și la ceafă, acompaniată de amețeli, vertij sau senzația de presiune, toate astea sunt semne că ar trebui să ne măsurăm tensiunea arterială. ”’Durerea ca o gheară în piept, mai ales dacă este prelungită și acompaniată de o stare generală rea, ar putea să semnalizeze un infarct în derulare. Transpirațiile abundente și setea permanentă pot indica o glicemie crescută. Dacă ni se umflă picioarele, ar putea fi un semn că inima nostră nu rezistă programului de sărbători și ar trebui să-l schimbăm””, adaugă Claudiu Chivu pentru Gândul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Simona Halep, prima reacție după ce s-a afişat la Wimbledon cu afaceristul Dorin Mateiu
Adevarul
Pensionar la 40 de ani? Strategia radicală prin care tot mai mulți tineri își cumpără libertatea. Cum se aplică în România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cinci oameni acuzați pe nedrept care au schimbat istoria justiției. Cazurile care au obligat sistemul să se reformeze