Prima pagină » Știri politice » Primul contracandidat oficial al lui Nicușor Dan la șefia USR

Primul contracandidat oficial al lui Nicușor Dan la șefia USR

Primul contracandidat oficial al lui Nicușor Dan la șefia USR
Deputatul USR de Cluj, Emanuel Ungureanu, a anunțat că va candida pentru funcția de președinte al partidului la congresul care se va desfășura la mijlocul lunii mai la Cluj-Napoca, spunând că prin candidatură se alătură celor care își doresc un partid unit.

Potrivit unei scrisori deschise adresate delegaților la congres și membrilor partidului transmisă, luni, corespondentului MEDIAFAX, Emanuel Ungureanu consideră că USR trebuie să rămână o uniune de idei progresiste și conservatoare, „dar trebuie să se ferească de tendințele impregnate de forme hibride de talibanism ale celor care vor să impună prin ieșiri necontrolate partidului propriile viziuni despre dezvoltarea societății”.

„Am decis să îmi depun candidatura la slujba de președinte USR la Congresul partidului. USR trebuie să rămână o uniune de idei progresiste și conservatoare, dar trebuie să se ferească de tendințele impregnate de forme hibride de talibanism ale celor care vor să impună prin ieșiri necontrolate partidului propriile viziuni despre dezvoltarea societății. Trebuie să ne educăm spiritul de solidaritate, trebuie să învățăm să privim cu prietenie persoanele cu care ne confruntăm în idei. USR este un grup fantastic de oameni creativi, cu idei extraordinare despre cum ar trebui să modernizăm România. Candidatura mea la poziția de președinte al partidului va da glas dorinței celor care își doresc un partid unit, în care să se regăsească toți cei care au caracterul suficient de puternic încât să reziste tentației vanității că au întotdeauna dreptate”, a spus Ungureanu.

Acesta a subliniat că își dorește enorm ca, după Congresul USR, „Nicușor Dan și Cristi Ghinea, Clotilde Armand să comunice mai bine și să lucreze excelent împreună”.

„Vorbim enorm în USR, avem o groază de idei, dar avem puțini oameni de acțiune. Totul s-a întâmplat foarte repede, unii dintre noi au muncit mai mult decât alții. Mă refer acum, mai ales la colegii din București care au transformat USB în USR după o campanie reușită la locale”, a mai spus Ungureanu.

Deputatul USR a precizat că l-a susținut în campanie pe Dacian Cioloș, un om care întrunea calitățile fundamentale pentru un „politician – altfel”: bunul simț, cinstea, competența, modestia.

„Trebuie să găsim mai mulți oameni ca el, mai competenți decât noi sau la fel de competenți, să-i promovăm în partid și, dacă este necesar și uneori va fi, să le recunoaștem superioritatea. Cred cu tărie că porțile partidului trebuie deschise pentru toți cei care cred că pot să se alăture frontului anticorupție, oameni integri, oameni de caracter. Trebuie să îi motivăm să nu renunțe la ideea de intra în USR, din afară, părem dezorientați, prea dezbinați și șovăielnici”, a menționat Emanuel Ungureanu.

Acesta a mai arătat că este boboc în USR dar nu și în viață, în condițiile în care a activat în trei domenii cheie: sănătate, educație și asistență socială, a condus din studenție o asociație studențească la nivel național, a gestionat și mediat conflicte, a condus proiecte de amploare, a învățat să negocieze cu oameni dificili în situații complicate.

„Îmi doresc să fiu președintele inimii voastre, doar dacă în ea USR înseamnă o familie în care căutăm cu tact consensul și atunci când nu îl găsim nu ne înfingem cuțitele pe la spate. Sunt convins că vom regăsi în noi resursa de dragoste și bunătate pentru a ne uni, acum nu suntem uniți, cel puțin așa arată la mine în oglindă”, a conchis candidatul la funcția de președinte USR.

Emanuel Ungureanu are 39 de ani, s-a născut în Suceava dar locuiește la Cluj-Napoca de 22 de ani. A absolvit Facultatea de Istorie a UBB și a predat la un liceu ca profesor de istorie timp de 13 ani. Conduce Asociația pentru Solidaritate și Empatie „Delia Grădinaru” care se ocupă de peste 100 de copii și tineri cu insuficiență renală cronică din toată țara.

Congresul USR va avea loc în perioada 12 – 14 mai la Cluj-Napoca.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Prețul unui kilogram de cireșe în 2026: surpriza șocantă din ultimul deceniu
Digi24
Un mitropolit rus decorat de Putin a fost reținut în Cehia pentru că ar fi deținut droguri. Reacția înaltului prelat
Cancan.ro
500 lei în plus la pensie, în luna iunie, pentru acești pensionari din România. Pe ce dată intră banii
Prosport.ro
Caz revoltător: o jucătoare, agresată de administratorul stadionului. „A intrat în vestiar peste noi în timp ce eram dezbrăcate, m-a îmbrâncit și m-a lovit cu pumnul în față”
Adevarul
Forța care e absentă la cele mai importante negocieri din ultimul deceniu. „Irelevanța a trecut de la etapa retorică la cea structurală”
Mediafax
Manifestul secret despre AI care zguduie lumea: Papa trage un semnal de alarmă
Click
O femeie care a dispărut în urmă cu 32 de ani, pe când era doar o adolescentă, a fost găsită vie
Digi24
Nicușor Dan se pregătește să desemneze premierul. Care ar fi numele cu cele mai mari șanse (surse)
Cancan.ro
Gabriel, un culturist de doar 22 de ani, a fost găsit MORT în casă. Ce au descoperit anchetatorii
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Roberta Anastase la 50 de ani? Transformarea discretă a fostei Miss România 1994
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
VIDEO - Ce autonomie reală a obținut noul Skoda Kodiaq PHEV în România
Descopera.ro
Puțini oameni știu: Ce este o secundă bisectă?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Cum a „pierdut” un stat american aproape două săptămâni din calendar în anul 1867?