Prima pagină » Știri politice » Judecătorii cer redeschiderea unui dosar clasat de DNA. Oameni importanți, vizați de anchetă

Judecătorii cer redeschiderea unui dosar clasat de DNA. Oameni importanți, vizați de anchetă

Judecătorii cer redeschiderea unui dosar clasat de DNA. Oameni importanți, vizați de anchetă
Curtea de Apel București a decis, luni, respingerea clasării cauzei pentru opt persoane, printre care și fostul director al Oficiului pentru Informații Integrate din cadrul Comunității Naționale de Informații, Daniel Moldoveanu, și ca DNA să înceapă urmărirea penală a acestora. Decizia de clasare a cauzei a fost contestată de către omul de afaceri Horia Simu, trimis în judecată de către DNA în dosarul despăgubirilor ilegale de la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților (ANRP).

Magistrații Curții de Apel au decis, luni, să admită plângerea lui Horia Simu împotriva soluției de clasare dispusă tot de DNA față de opt persoane, printre care Alin și Dorin Cocoș, trimiși în judecată în dosarul despăgubirilor ilegale de la ANRP, fostul director al Oficiului pentru Informații Integrate din cadrul Comunității Naționale de Informații și fost consilier de stat în cadrul Administrației Prezidențiale, Daniel Moldoveanu sau fostul șef al Regiei Autonome Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS), Georgian Surdu.

„Admite plângerea formulată de petentul Simu Horia, împotriva soluției de clasare a cauzei, dispusă prin Rechizitoriul nr.634/P/2015 din data de 20 iulie 2016 și Ordonanța nr.277/II-2/2016 din data de 5 septembrie 2016 emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție din 20 iulie 2016 față de numiții Moldoveanu Daniel Andrei, Buliga-Neagu Alecsandru-Andrei, Surdu Georgian Gabriel, Niculae Aurel, Birisiu Ionuț, Adrian Thiess, Cocoș Dorin și Cocoș Alin, privitor la infracțiunile de complicitate la săvârșirea infracțiunii de dare de mită prev. și ped. de art.48 alin.1, rap. la art.290 alin.1 cu aplic. art.5 Cod penal, rap. la art.6 din Legea nr.78/2000”, se arată în decizia Curții de Apel București, care este definitivă.

Magistrații au mai dispus ca DNA să înceapă urmărirea penală pentru toate cele opt persoane.

„Trimite cauza la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, pentru începerea urmăririi penale cu privire la persoanele anterior menționate și în ceea ce privește infracțiunea mai sus menționată”, se mai arată în decizie.

Avocatul afaceristului Horia Simu a declarat că Daniel Moldoveanu l-ar fi contactat pe clientul său prin Eugen Coldea, vărul lui Florian Coldea.

„Domnul Horia Simu are un mare handicap de imagine în România. Nimeni nu poate să invoce că ar fi fost favorizat de cineva. Amânările succesive în procesele de eliberare au reprezentat din punctul meu de vedere dovada faptului că s-au analizat cele 60 de volume ale dosarului de urmărire penală, s-au analizat argumentele prezentate de către noi, probele noi pe care le-am depus cu ocazia plângerii pe care am formulat-o în fața Curții de Apel București și pe bună dreptate instanța a constatat faptul că noi în mod constant, am invocat faptul că cei opt denunțători nu puteau să beneficieze de o cauză de impunitate. S-au trezit toți să facă denunțuri. Domnul Moldoveanu l-a contactat pe Simu prin Eugen Coldea, nimeni altcineva decât vărul lui Florian Coldea. Sunt multe aspecte care urmează să fie lămurite”, a declarat Bogdan Cimbru, avocatul lui Horia Simu, la Antena 3.

În iulie 2016, omul de afaceri Horia Simu a fost trimis în judecată de DNA, alături de alte persoane, pentru presupuse fapte de corupție privind despăgubiri acordate pentru un teren în municipiul Constanța, prejudiciul fiind calculat la peste 7,7 milioane de euro. Faptele de corupție ar fi fost comise în legătură cu modalitatea de oferire a despăgubirilor pentru un teren din Constanța, pentru care Horia Simu cumpărase drepturi litigioase, prețul cesiunii fiind de 700.000 de euro. Procurorii au susținut că persoane cu funcții de conducere din Administrația Prezidențială, Ministerul Mediului și Regia Autonomă Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat de la acea vreme ar fi intervenit pentru ca Simu să obțină despăgubirile.

În instanță, Horia Simu a declarat că „autorul moral” al dosarului ANRP în care a fost trimis în judecată este Daniel Moldoveanu, fost consilier prezidențial, susținând că acesta a primit 25% din 7 milioane de euro obținuți de Simu în urma retrocedării unui teren din Constanța.

„Domnul Moldovan a venit dânsul la mine, mi-a zis că poate să rezolve aceste dosare, el cunoscându-se în prealabil cu doamna Crinuța Dumitrean. La acel moment, drepturile litigioase erau în posesia mea. Este nedrept că este inversată cauzalitatea și sunt acoperiți autorii morali ai acestui dosar. Domnul Daniel Moldoveanu, dânsul este autorul moral al acestui dosar, a făcut și alte activități economice care nu țineau de fișa postului domniei sale. Faptul că nu este prezent în acest dosar e puțin nedrept. 25 % din cei șapte milioane de euro i-a luat domnul ăsta (n.r Daniel Moldoveanu). Domnul Moldoveanu s-a întâlnit cu domnul Surdu de la RAPPS pe acest subiect”, a declarat, pe 26 iulie 2016, Horia Simu la sediul instanței supreme.

Ulterior, fostul președinte Traian Băsescu a comentat declarațiile lui Horia Simu privind implicarea fostului consilier de stat Daniel Moldoveanu în dosarul ANRP subliniind că ”este vorba despre o persoană și nu despre întreaga Administrație Prezidențială”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Băsescu, despre desemnarea lui Siegfried Mureșan: „Un vânt rece, siberian, suflă pe culoarele politicii românești”
Digi24
O baladă country doboară un record deţinut de piesa lui Mariah Carey „All I Want for Christmas Is You” VIDEO
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Prosport.ro
Moștenitorul averii lui Ion Țiriac a lăsat un mesaj care dă de gândit după ce-a împlinit 50 de ani: „Un alt mod de a privi viața”
Adevarul
De ce ne convine să credem că America a dat jos Guvernul Bolojan - analiza unui politolog
Mediafax
„Dacă vreți să o turnați pe mine, veniți aici”. Magyar, ATACAT în timpul unui meeting
Click
Daniel Buzdugan a cumpărat magiun din Maramureș. Reacția femeii: „Ați ajutat 4 nepoței care cresc fără tată"
Digi24
Elena Lasconi, despre „naționalismul sănătos” al lui Nicușor Dan: „Ce-ai făcut, mă, tu, ăsta care ești la conducere” pentru țară? Cite
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de nerecunoscut!
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Au fost celebre și bine plătite. Cum au dispărut marile artiste ale secolului al XVII-lea din istoria artei
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?!
Mediafax Spania
OUĂLE SE SCUMPESC! Prețul lor explodează dintr-un motiv neașteptat!