Prima pagină » Știri » Prima reacție a companiei producătoare de dulciuri Alka, după ce a fost investigată de DIICOT

Prima reacție a companiei producătoare de dulciuri Alka, după ce a fost investigată de DIICOT

Prima reacție a companiei producătoare de dulciuri Alka, după ce a fost investigată de DIICOT
Mai multe pe gandul.info

„De peste 20 de ani, de când este prezentă pe piața din România, Alka a respectat întotdeauna legislația în vigoare. Suntem o companie serioasă și responsabilă, iar activitatea noastră susține în mod direct peste 600 locuri de muncă. Pentru noi, reputația nepătată este cel mai de preț lucru, iar acest aspect reiese din întreg comportamentul nostru de afaceri. Precizăm că domnul Ady Hirsch, CEO Alka, nu se află printre persoanele asupra cărora s-au găsit sume de bani sau documente asociate acestei investigații. Atât domnul Ady Hirsch, cât și compania Alka sunt la dispoziția autorităților cu toate datele necesare pentru a putea conduce o investigație corectă, bazată pe informații total transparente. Suntem primii care sunt interesați să se facă lumină în această situație”, se arată într-un comunicat de presă al companiei Alka, remis miercuri seară MEDIAFAX.

DIICOT Ploiești a făcut, miercuri, 23 de percheziții într-un dosar în care este vizată o societate producătoare de dulciuri, infracțiunile vizate fiind de evaziune fiscală și spălare de bani. Percheziții au fost și la domiciliul patronului firmei, omul de afaceri Ady Hirsch, potrivit unor surse judiciare. Vizate de anchetă sunt două grupări suspectate că ar fi cauzat un prejudiciu de 50.000.000 de lei prin evaziune fiscală și spălare de bani. Perchezițiile au avut loc în București, Ilfov, Ialomița, Suceava, Vrancea, Constanța și Harghita.

Printre societățile vizate este firma Alka, fiind desfășurate percheziții la domiciliul patronului, Ady Hirsch, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Invazie de șobolani, din cauza temperaturilor mari. „Otrava nu este soluția”
Digi24
De ce s-a deplasat șeful CIA la Moscova. Explicațiile Kremlinului
Cancan.ro
Ștefania a fost dată dispărută pe 24 august 2026. După 24 de ore, a fost găsită moartă
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
De ce salariile profesorilor nu vor crește semnificativ nici cu noua lege a salarizării: „Structura statului este aceeași de prin 1968”
Mediafax
Surpriză în Germania: muncitorii din 5 țări câștigă mai bine decât germanii
Click
Românul care a plecat la 19 ani în Anglia să lucreze ca salahor. 10 ani mai târziu, are o avere cât pentru două vieți
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Schimbare de proporții la PRO TV! Unul dintre oamenii-cheie ai postului pleacă
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Un material uluitor a fost descoperit pe Marte de roverul Perseverance
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce caută lenjeria ta la vecinii noștri?
Descopera.ro
Erupția Vezuviului ar fi avut loc în august. Atunci de ce victimele din Pompeii purtau haine groase de lână?