Prima pagină » Magazin » Cel mai nou pământ românesc. Este întins cât Bucureștiul, dar accesul este interzis

Cel mai nou pământ românesc. Este întins cât Bucureștiul, dar accesul este interzis

Cel mai nou pământ românesc. Este întins cât Bucureștiul, dar accesul este interzis
Cel mai nou pâmânt românesc oferă peisaje care îți taie respirația. Totuși, cel puțin pentru moment, locuirea acestui teritoriu și simpla vizitare a lui sunt interzise.

Guvernul României a interzis popularea insulei Sacalin, un teritoriu de 21.410 hectare (cam de dimensiunea capitalei țării, București) din Marea Neagră.

Principalul scop al acestei măsuri este protejarea păsărilor rare care cuibăresc aici (229 de specii). Și flora este una deosebită, sute de plante rare putând fi întâlnite în acest loc, relatează one.ro.

Locuirea insulei a fost interzisă de autoritățile române încă din 1938.

Insula Sacalin s-a format în urmă cu aproximativ 150 de ani. Inițial, erau două insule, Sacalinu Mare și Sacalinu Mic, însă, în timp, cele două s-au unit și formează acum un teritoriu compact de peste 210 kilometri pătrați.

Insula se află în Marea Neagră, la mică distanță de coasta românească, în dreptul brațului Sfântu Gheorghe al Deltei Dunării.

Pe insula Sacalin se regăsesc cele mai mari colonii de chire de mare și pelicani creți, insula fiind principala zonă de cuibărit, hrănire și iernare a acestor specii. În apele din proximitate se găsesc pești rari, sturioni, dar și plante rare, cum ar fi varza de mare și canarul bălții.

Insula românească nu trebuie confundată cu insula Sahalin, cea mai mare insulă rusească, situată în nordul oceanului Pacific.

Recomandarea video

Mediafax
Cine este Péter Magyar, omul ce l-ar putea îndepărta pe Orban de la putere și ar putea așeza Ungaria pe un traseu mai pro-european
Digi24
VIDEO „Mi se ard cozonacii în cuptor”. O şoferiţă a fost prinsă cu 176 de kilometri pe oră pe DN 38
Cancan.ro
Am aflat cu cine a înlocuit-o pe Codruța. Nora 'șefului României' i-a sucit mințile lui Valentin Sanfira!
Prosport.ro
Chipul lui Mircea Lucescu, desfigurat pe tabela de la Arena Națională la FCSB - Oțelul. Rușine pentru primăria lui Ciucu
Adevarul
Ilie Bolojan vs. administrația locală. Motivele din spatele planurilor de debarcare a premierului: “De aici vine toată această dorință de schimbare”
Mediafax
Mesaje de Paște 2026. Cele mai frumoase urări și felicitări pe care le poți trimite celor dragi
Click
Motivul pentru care un bărbat din Cipru revine în fiecare an la Iași. „Prima dată am venit în ’98. S-a schimbat 100%”
Digi24
VIDEO Mojtaba Khamenei, desfigurat în război, este încă sub tratament pentru rănile grave suferite, afirmă surse din cercul său
Cancan.ro
Cu ce se ocupă Marilu și Matei, nepoții lui Mircea Lucescu? Ce meserii onorabile au
Ce se întâmplă doctore
Rita Mureșan, complet schimbată după perioadele dificile prin care a trecut. Cum arată vedeta în prezent
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Ce explicație a dat o șoferiță când a fost prinsă cu DUBLUL vitezei legale?
Descopera.ro
De ce aristocrații purtau peruci?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un tip îi propune unei fete să facă dragoste cu el: – Cât tupeu, domnule, cât tupeu!
Descopera.ro
Hotelurile din Europa renunță la o practică foarte iubită de turiști