Prima pagină » Știri externe » Negocierile pentru Brexit intră oficial în faza a doua. Avertismentul voalat al lui Juncker pentru Theresa May: „Această etapă va fi mult mai dificilă”

Negocierile pentru Brexit intră oficial în faza a doua. Avertismentul voalat al lui Juncker pentru Theresa May: „Această etapă va fi mult mai dificilă”

Negocierile pentru Brexit intră oficial în faza a doua. Avertismentul voalat al lui Juncker pentru Theresa May: „Această etapă va fi mult mai dificilă
Detalii pe Gândul.

Acest anunț înseamnă că negocierile pot avansa la relația pe termen lung dintre Marea Britanie și UE, din punct de vedere comercial și al securității.

În cadrul summitul Consiliului European de la Bruxelles, Donald Tusk a felicitat-o public pe Theresa May pentru succesul înregistrat la tratative.

Primul aspect care va fi discutat, încă de săptămâna viitoare, va fi stabilirea unei perioade de tranziție după ieșirea Marii Britanii din Blocul comunitar, în martie 2019.

Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a avertizat că etapa a doua a negocierilor pentru Brexit va fi „mult mai dificilă”, dar că are încredere în premierul britanic Theresa May și în negociatorul-șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier.

În perioada de tranziție post-Brexit, care ar putea dura aproximativ doi ani, Marea Britanie va continua să respecte legislația Uniunii Europene, dar nu va avea un rol în cadrul instituțiilor europene de decizie.

Theresa May a primit un termen de trei luni pentru a obține un acord cu privire la viziunea guvernului britanic asupra unei viitoare înțelegeri comerciale, apoi vor începe discuțiile substanțiale în privința relației UE-Marea Britanie.

„UE ia act de faptul că Marea Britanie și-a declarat intenția de a nu mai participa în cadrul Uniunii Vamale și a Pieței Unice după încheierea perioadei de tranziție, iar Consiliul European își va calibra abordarea în ceea ce privește cooperarea comercială și economică, în lumina acestei poziții, pentru a asigura un echilibru între drepturi și obligații. Consiliul European își reconfirmă disponibilitatea de a stabili parteneriate în domenii care nu au legătură cu o cooperare comercială și economică, în special în lupta împotriva terorismului și a criminalității internaționale, precum și în privința securității, apărării și politicii externe”, se arată într-un comunicat al Consiliului European.

Premierul britanic le-a transmis liderilor UE că deține în continuare controlul asupra situației politice din țară, în ciuda eșecului înregistrat în Camera Comunelor privind votul pentru procedura de ieșire a Marii Britanii din Uniunea Europeană. Camera Comunelor de la Londra are garanția că orice acord privind Brexit obținut de Guvernul Theresa May va trebui aprobat de Parlament înainte de a intra în vigoare.

„Le mulțumesc președinților Juncker și Tusk. Astăzi facem un pas important pe drumul spre obținerea unui Brexit lin și ordonat și către fortificarea parteneriatului nostru profund și special”, a spus Theresa May.

La 8 decembrie, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunțat că „au fost înregistrate progrese suficiente” în fiecare dintre cele trei domenii prioritare – drepturile cetățenilor, dialogul privind frontiera Irlanda/Irlanda de Nord și acordul financiar – astfel că discuțiile cu Marea Britanie pot avansa la următoarea fază.

Anterior, președintele Lituaniei a confirmat că în cursul zilei de vineri se va trece la faza a doua a Brexit. „Vom oferi mandatul pentru începerea pregătirilor de către Comisie și de către noi înșine privind negocierile pentru viitorul relațiilor noastre, care probabil vor începe în luna martie”, a spus Grybauskaite.

Întrebată dacă Marea Britanie ar putea să accepte un acord comercial cu Uniunea Europeană care să depășească proporțiile înțelegerii Blocului comunitar cu Canada, președintele Lituaniei a răspuns: „Sperăm să avem multe plusuri pentru toate părțile”.

Summitul Consiliului European din perioada 14-15 decembrie are ca obiective declarate avansarea negocierilor pentru Brexit la faza a doua, în care să poată fi discutate viitoarele relații comerciale, și stabilirea unei perioade de tranziție post-Brexit.

La 8 decembrie, președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunțat că „au fost înregistrate progrese suficiente” în fiecare dintre cele trei domenii prioritare – drepturile cetățenilor, dialogul privind frontiera Irlanda/Irlanda de Nord și acordul financiar – astfel că discuțiile cu Marea Britanie pot avansa la următoarea fază.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Ciucu: Președintele ne-a întrebat ce părere avem de un tehnocrat. I-am spus că proastă
Digi24
Ce înseamnă „Bangaranga”: piesa Darei a câștigat concursul Eurovision 2026, o premieră pentru Bulgaria
Cancan.ro
Detaliul care răstoarnă ANCHETA în cazul lui Cristian Staicu, medicul anestezist găsit mort în apartamentul său
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
Calvarul ucrainenilor care țin piept rușilor în „zona morții” din tranșee subterane. „Frontul s-ar prăbuși fără noi”
Mediafax
Aceasta e fișa de vot! Cum au notat membrii juriului din Moldova prestația Alexandrei Căpitănescu
Click
Reacția lui Octavian Ursulescu, după ce Ucraina și Moldova ne-au dat 3 puncte la Eurovision 2026: „E trist și dureros, ne sunt datoare rău!”
Digi24
Ce va face PNL dacă Nicușor Dan propune un premier tehnocrat. Emil Boc: „Lucrurile sunt foarte clare”
Cancan.ro
Gestul NEAȘTEPTAT făcut de tatăl lui Rareș Cojoc, după ce a aflat că fiul său divorțează de Andreea Popescu. Abia acum s-a aflat!
Ce se întâmplă doctore
Imagine virală cu o legendă a muzicii românești. O recunoști pe fetița din fotografie?
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Codul Rutier 2026: Trebuie să faci ITP la motocultor dacă circuli cu el pe drumurile publice?
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
Bancuri cu şoferi: – Ți-am zis că nu e ok cu BMW-ul pe linia de tramvai...
Descopera.ro
Europa a dezvăluit un posibil rival pentru racheta Starship de la SpaceX