Prima pagină » Știri externe » Donald Trump: Răspunsul SUA la atacul „odios” din Siria, decis în maximum 48 de ore

Donald Trump: Răspunsul SUA la atacul „odios” din Siria, decis în maximum 48 de ore

Donald Trump: Răspunsul SUA la atacul „odios
Detalii pe Gândul.

În cadrul unei ședințe la Casa Albă, Trump a condamnat din nou presupusul atac cu arme chimice din orașul sirian Douma. O serie de organizații umanitare și mai mulți medici au susținut că minimum 70 de persoane au murit prin asfixiere și alte câteva sute prezintă simptome precum convulsii și salivă abundentă (spume la gură), specifice pentru expunerea la substanțe neurotoxice sau clor.

„Condamnăm atacul odios asupra unor sirieni nevinovați, comis cu arme chimice groaznice. A fost un atac atroce, a fost oribil. Nu vezi de multe ori astfel de lucruri și imaginile pe care le-au transmis televiziunile din întreaga lume. Analizăm extrem de atent această situație, ne întâlnim cu liderii armatei și vom lua câteva decizii importante în următoarele 24-48 de ore. Suntem foarte îngrijorați că o astfel de situație se poate întâmpla, este despre umanitate. Vorbim despre umanitate și nu putem permite astfel de lucruri. Vom analiza acest act barbar și vom studia ce se întâmplă acolo. Încercăm să infiltrăm oameni … după cum știți, zona este înconjurată și este foarte greu de pătruns. Dacă sunt nevinovați (n.a. – regimul sirian condus de către Bashar al-Assad), de ce nu permit accesul pentru oamenii care vor să verifice faptele? După cum știți, pretind că nu au desfășurat niciun atac. Dacă este vorba despre Rusia, despre Siria, despre Iran, dacă sunt toate la un loc, ne vom da seama și vom afla răspunsurile destul de curând”, a spus Trump.

Întrebat de reporteri despre opțiunea militară în Siria, Donald Trump a răspuns că „nimic nu este exclus”.

Duminică, Donald Trump a precizat că președintele rus Vladimir Putin și regimul iranian poartă o responsabilitate pentru uciderea unor civili nevinovați, întrucât susțin regimul Bashar al-Assad.

„Multe victime, inclusiv femei și copii, în urma unui atac chimic necugetate în Siria. Zona în care se petrec atrocitățile a fost închisă și înconjurată de armata siriană, astfel că este complet inaccesibilă pentru lumea exterioară. Președintele Putin, Rusia și Iranul sunt responsabile pentru sprijinirea animalului Assad. Un mare preț va fi plătit. Deschideți imediat zona pentru accesul asistenței medicale și pentru verificări! Un alt dezastru umanitar comis fără niciun motiv. Bolnav! Dacă președintele Obama ar fi depășit așa-zisa linie roșie declarată, dezastrul sirian s-ar fi încheiat cu mult timp în urmă! Animalul Assad ar fi fost istorie!”, a transmis Trump prin intermediul contului de Twitter.

Presa de stat de la Damasc a anunțat că forțele guvernamentale nu au efectuat atacuri chimice, iar informațiile prezentate în presa occidentală sunt „invenții” generate de faptul că rebelii au pierdut majoritatea teritoriilor ocupate.

Ministerul rus al Apărării a amintit că a avertizat în repetate rânduri despre posibile provocări privind utilizarea armelor chimice în Siria. Rusia susține că acuzarea forțelor guvernamentale siriene de către SUA are ca scop justificarea unei eventuale intervenții militare în Siria.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Iubesc mirosul de gaz rusesc!”. Extrema dreaptă din Polonia vrea repunerea în funcțiune a Nord Stream
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Alertă de asasinat asupra premierului Poloniei. Reuniune de urgență la Varșovia
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
De ce unii japonezi rămân activi chiar și după 80 sau 90 de ani
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli