Sondaj: Unul din patru români suferă de FRIG ÎN CASĂ, iar trei din patru SE ÎNGHESUIE în locuințe prea mici

Sondaj: Unul din patru români suferă de FRIG ÎN CASĂ, iar trei din patru SE ÎNGHESUIE în locuințe prea mici
Publicat: 12/09/2018, 05:07

„Casele românilor sunt tot mai afectate de trecerea anilor și de creșterea costurilor de întreținere. Astfel că, în cadrul populației urbane cu vârsta cuprinsă în intervalul 20-65 ani, cu venit stabil, 72% au cel puțin o urgență locativă”, a declarat Petre Datculescu, directorul general al IRSOP, la o conferință de prezentare a studiului citat de Mediafax.

Potrivit studiului, 59% din gospodării au mai mult de două urgențe locative, iar una din patru gospodării se confruntă cu problema spațiului insuficient și a frigului din interior.

„Una din cinci gospodării are probleme de etanșeitate sau necesită consolidare antiseismică. Între 12% și 16% din totalul gospodăriilor urbane au nevoie de înlocuiri sau reparații majore la diferitele categorii de instalații”, mai arată studiul citat.

În acest context, „finanțarea creșterii confortului locativ este o urgență pentru dezvoltarea și incluziunea socială, însă veniturile gospodăriilor sunt prea mici pentru a o acoperi”, menționează autorii studiului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Scandalul care a distrus-o pe faimoasa jucătoare de tenis: tatăl ei, acuzat că a avut...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la...
Boala RARĂ care îl face să pară 'însărcinat' tot timpul. Nici măcar medicii nu se...
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Xi Jinping vizitează Franţa, Ungaria şi Serbia pe fondul disputei privind tarifele comerciale din UE
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
A venit anunțul TRIST despre Bruce Willis. Chiar fiica sa a dat vestea: A fost...
Daniel Pavel se pregătește de nuntă. Detalii legate de marele eveniment
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Gabriela Cristea, mesaj pentru cei care nu vor primi cozonacii săi de Paște. Care este...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Victoria, Regina cu cei mai mulți copii