Prima pagină » Sport » Mircea Lucescu, OUT de la naționala Turciei? Oficialii de la Besiktas DEZMINT zvonurile

Mircea Lucescu, OUT de la naționala Turciei? Oficialii de la Besiktas DEZMINT zvonurile

Mircea Lucescu, OUT de la naționala Turciei? Oficialii de la Besiktas DEZMINT zvonurile
Mircea Lucescu (d)
Zvonuri că Mircea Lucescu ar fi fost demis de pe banca naționalei Turciei. Vezi cum dezminte Senol Gunes de la Besiktas Istanbul informația că i-ar lua locul

Mircea Lucescu, 73 ani, a fost instalat la conducerea primei reprezentative a Turciei în vara lui 2017 și mai avea contract până în iunie 2019, dar bilanțul său (4 victorii, 6 remize și 7 eșecuri) i-ar fi determinat pe șefii federației să-l demită, transmite Reuters.

Antrenorul român a fost declarat principalul vinovat, inclusiv de către presa turcă, de eșecul din Liga Națiunilor, competiție în care naționala Turciei a retrogradat în Seria C.

Înlocuitorul său ar fi turcul Senol Gunes, de la Beșiktaș, el revenind la prima reprezentativă după 15 ani, primul mandat fiind în 2004. Gunes e cel care a dus Turcia până pe locul trei la Campionatul Mondial din 2002, iar acum va debuta în meciul cu Albania din martie, din preliminariile EURO 2020. Presa turcă susține că va continua în paralel și pe banca lui Beșiktaș, acordul alături de echipa căruia i-a adus titlul de campioană fiind valabil până la finalul acestui sezon.

Totuși, sâmbătă seara, pe contul oficial de twitter al clubului Besiktas a fost postat un mesaj în care este citat antrenorul Senol Gunes dezmințind zvonurile.

„La întrebarea despre zvonurile recente potrivit cărora Senol Gunes ar fi acceptat să lucreze pentru echipa națională a Turciei, Senol Gunes a spus: „Sunt doar zvonuri pe rețelele sociale. Nu știu absolut nimic. De trei ani tot mă dau demis de la Besiktas.” notează oficialii clubului din Istanbul.

Puțin mai târziu, adaugă și o fotografie cu Mircea Lucescu privind liniștit un meci din campionatul Turciei, „în ciuda zvonurilor că Senol Gunes ar fi acceptat să devină noul antrenor al naționalei Turciei”. 

Foto: Hepta

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DIICOT, PERCHEZIȚII DE AMPLOARE în Bihor. Rețea suspectată că exploata persoane vulnerabile
Digi24
Cine este Vadim Ermolaev, oligarhul ucrainean rănit în explozia de la Monaco
Cancan.ro
Ce s-a întâmplat cu fetița de 7 ani care s-a stins la o piscină celebră din București? Părinții se aflau la masă și au aflat târziu de tragedie🥺
Prosport.ro
Ioana Țiriac, apariție exotică! Moștenitoarea imperiului Țiriac s-a afișat cu abdomenul la vedere într-un cadru spectaculos
Adevarul
Un băiețel de 11 ani a murit de rabie după ce un liliac i s-a aşezat pe faţă. Cazul, extrem de rar, folosit de medici ca un avertisment
Mediafax
Salariul minim URCĂ, amenzile se MĂRESC. Cât va fi punctul de amendă de la 1 iulie
Click
Ce s-a întâmplat, de fapt, între Ioana Ginghină și Alexandru Ciucu? Actrița a recunoscut: „Se simțea o atracție”
Digi24
De ce s-au prăbușit așa de multe clădiri în timpul cutremurelor din Venezuela și cum a rezistat Chile unor seisme mult mai puternice
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul vizat de atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Ce se întâmplă doctore
Cu ce a ajuns să se ocupe fiica lui Liviu Vârciu în America? Carmina e total schimbată: „De ce să îmi fie rușine?”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Amenda pentru centură, mai mare cu aproape 30 de lei. Cu cât cresc celelalte sancțiuni rutiere
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ea e femeia cu care ți-am zis că-ți fac lipeala!
Descopera.ro
Cu ce preț vine, de fapt, longevitatea noastră?