Prima pagină » Știri externe » BREXIT-ul, „fizic imposibil” în data de 29 martie. Philip Hammond: Nu mai este timp!

BREXIT-ul, „fizic imposibil” în data de 29 martie. Philip Hammond: Nu mai este timp!

BREXIT-ul, „fizic imposibil
Ministrul britanic de Finanțe, Philip Hammond, a declarat că este „fizic imposibil" ca Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană la termenul stabilit, 29 martie, deoarece nu mai este suficient timp pentru procedurile legislative, relatează BBC.

Chiar dacă parlamentarii vor aproba Acordul Brexit negociat de Theresa May în următoarele zile, va fi nevoie de o prelungire de scurtă durată, a declarat Hammond.

De asemenea, ministrul britanic a transmis că sunt puține șanse ca Acordul să fie aprobat când va fi prezentat pentru a treia oară în fața Camerei Comunelor, deși mai mulți parlamentari au anunțat că își vor schimba votul negativ.

Acordul Brexit negociat de premier a fost respins deja de două ori de Parlamentul britanic. Theresa May ar urma să propună din nou Acordul în fața Camerei Comunelor, săptămâna viitoare.

Camera Comunelor a aprobat, joi seară, planul Guvernului Theresa May de a solicita amânarea ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană până cel puțin pe 30 iunie. Potrivit moțiunii, Guvernul Theresa May va încerca să obțină aprobarea UE pentru amânarea Brexit până cel puțin pe 30 iunie dacă Parlamentul britanic va adopta un acord de retragere până miercurea viitoare.

Dacă acordul Brexit va fi respins din nou de Camera Comunelor, Guvernul Theresa May va încerca din nou să obțină amnânarea Brexit, dar potrivit termenilor stabiliți de Uniunea Europeană. Premierul Theresa May a avertizat că, în această situație, amânarea Brexit va fi mult mai îndelungată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
COLOSUL ÎN COLAPS! Economia s-a PRĂBUȘIT, iar acum pregătește cea mai mare restructurare din istorie
Digi24
El Nino este tot mai aproape. Ce a detectat NASA în Oceanul Pacific: „Va fi mai puternic decât credeam”
Cancan.ro
Ce au aflat procurorii despre Denise Rifai și Dan Bittman? Relațiile prezentatoarei de la Antena 1, devoalate
Prosport.ro
FOTO. Cea mai sexy fotbalistă din lume s-a logodit cu starul de la Insula Iubirii! Cum arată tânăra
Adevarul
Nici măcar un român printre noii ambasadori UE? Adevărul dur rostit de un expert în negocieri europene
Mediafax
ÎNTÂLNIRE SURPRIZĂ între Nicușor Dan și unul dintre cei mai mari contestatari ai lui Bolojan
Click
Andrei Duban, în lacrimi în podcastul lui Cătălin Oprișan. Ce l-a făcut să plângă: „Nu cred așa ceva! Dar nimeni nu știe asta. De unde Doamne iartă-mă…”
Digi24
Reacția Kremlinului după ce WSJ a scris că Rusia face presiuni asupra Belarusului pentru extinderea războiului din Ucraina
Cancan.ro
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Vor fi 42 de grade Celsius în București, pe această dată
Ce se întâmplă doctore
În anii ‘90 era una dintre cele frumoase actrițe din lume și juca în cele mai populare filme! O recunoști în cele mai recente imagini surprise de paparazzi? A lăsat actoria în urmă. Cu ce se ocupă acum
Ciao.ro
Daniel Buzdugan, de urgență la spital! Era dezbrăcat și aproape inconștient
Promotor.ro
Când va fi finalizat lotul 1 de pe Autostrada A0 Nord? Anunțul constructorului român
Descopera.ro
Linii vechi de 2.000 de ani, desenate în deșert. Cine le-a creat?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – O să-i zic nevestei tale că te culci cu secretara!
Descopera.ro
După jumătate de secol, astronomii au descoperit ce ascunde gaura neagră din inima Căii Lactee