Prima pagină » Știri politice » Judecătorii Curții de Apel condamnă „atitudinea arogantă” a Parlamentului față de magistrați

Judecătorii Curții de Apel condamnă „atitudinea arogantă” a Parlamentului față de magistrați

Judecătorii Curții de Apel condamnă „atitudinea arogantă
Judecătorii Curții de Apel Cluj condamnă „atitudinea neloială, arogantă și lipsită de profesionalism" cu care puterea legislativă a tratat statutul magistratului în România, „dovedind că nu înțelege rolul justiției într-un stat de drept".

Potrivit unui comunicat al Curții de Apel Cluj, transmis joi, Parlamentul a tratat cu „nepermisă indiferență semnalele ferme transmise din interiorul sistemului judiciar”.

„Judecătorii Curții de Apel Cluj condamnă atitudinea neloială, arogantă și lipsită de profesionalism cu care puterea legislativă a tratat statutul magistratului în România, dovedind că nu înțelege rolul justiției într-un stat de drept, care își respectă cetățenii și le garantează drepturile, un stat destructurat, în momentul în care Constituția nu mai este respectată, la cel mai înalt nivel. În data de 28 ianuarie 2020, Camera Deputaților din Parlamentul României a adoptat legea privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraților, tratând cu nepermisă indiferență semnalele ferme transmise din interiorul sistemului judiciar și, implicit, efectele pe termen lung ale unor astfel de exprimări legislative”, se arată în comunicat.

Magistrații clujeni susțin că prin hotărârea Parlamentului se ignoră deciziile în materie ale Curții Constituționale din România, jurisprudența curților europene de justiție și documentele internaționale ce consacră drepturile magistraților.

„În contextul în care subiectul pensiilor de serviciu ale magistratilor și personalului auxiliar din instanțe a fost folosit în mod iresponsabil pentru atragerea capitalului politic, justiția fiind umilită, în mod nedrept, prin manipulari inadmisibile, judecătorii Curții de Apel Cluj s-au întâlnit în repetate rânduri, în Adunari Generale, pentru a identifica mijloacele corecte și eficiente de apărare a statutului și a demnității profesiei căreia îi sunt devotați”, se mai arată în comunicat.

Judecătorii Curții de Apel Cluj au subliniat că timp de patru săptămâni, între 23 decembrie 2019 și 13 ianuarie 2020, iar apoi între 22 ianuarie și 28 ianuarie 2020, au adoptat forma extremă de protest, aceea a suspendării activității de judecată până în momentul votului în Parlament, dorind prin aceasta să atragă în mod serios atenția factorilor decidenti cu privire la consecințele unor astfel de modificări legislative.

„Acționând într-o manieră exemplară, caracterizată prin unitate și asumarea responsabilității, judecătorii Curții de Apel Cluj, asemenea celorlalți judecători din țară, au înțeles că o astfel de măsură legislativă este în măsură să afecteze substanțial independența celui chemat să facă justiție, iar prin aceasta, independența sistemului judiciar românesc. Dreptul la pensia de serviciu este o componentă a statutului judecătorului, confirmat fiind prin jurisprudența obligatorie a Curții Constituționale și recunoscut ca atare de statele europene, în favoarea propriilor magistrați”, au menționat magistrații clujeni.

„Susținând demersul Înaltei Curți de Casație și Justiție, acela de sesizare a Curții Constituționale pentru un control de constituționalitate a legii înainte de promulgare, Curtea de Apel Cluj va uza de un instrument juridic legal, printr-o intervenție în proces de tipul , în cadrul căreia își va prezenta opinia juridică, detaliind aplicabilitatea standardelor juridice naționale și internaționale în problema dreptului la pensia de serviciu a magistratului în România”, au mai subliniat magistrații clujeni.

Adunarea Generală a judecătorilor Curții de Apel Cluj a hotărât, miercuri, reluarea activității de judecată suspendată în perioada 22- 28 ianuarie.

Pensiile speciale au fost eliminate, marți, în ședința Camerei Deputaților din Parlament, cu 247 de voturi pentru și 21 de abțineri. Proiectul de lege vizează parlamentari, magistrați și funcționari publici cu statut special, excepție făcand militarii și polițiștii.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Spania sau România? Ce țară va avea mai multe zile libere în 2027
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Dezastru în familia Andreei Esca! Falimentul i-a lovit din plin. Scenariul sumbru care o așteaptă pe vedeta Pro TV
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Adevarul
România, cu mâinile legate în cazul unui atac asupra Republicii Moldova. Marea piedică, explicată de fostul șef al Armatei Române
Mediafax
STENOGRAME EXPLOZIVE: Un milion de euro pentru promovarea lui Georgescu pe TikTok! Cum a fost deturnată campania lui Ciucă
Click
Trei surori, găsite fără viață pe o plajă din Marea Britanie. Ancheta a scos la iveală o dramă care a început cu mulți ani în urmă
Digi24
Toma Cuzin, Firicel din „Las Fierbinți”, reținut de Poliție după ce a ieșit pozitiv la testul antidrog
Cancan.ro
Scandal exploziv la Insula iubirii. Concurentul înjurat, amenințat și băgat în ședință de producătorii Antena 1
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde blocator automat de parcare cu telecomandă. Dispozitivul care îți protejează locul de parcare
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Un ghețar montan impresionant din Tibet a supraviețuit ultimei ere glaciare
Mediafax Italia
CELE MAI BUNE LOCURI DE MUNCĂ! Poți câștiga o avere...
Mediafax Spania
Cât ar putea câștiga în plus angajații dacă s-ar aplica reforma fiscală?!