Prima pagină » Știri externe » PANDEMIE | Misterul localității italiene care se află în centrul focarului, dar nu are niciun caz de COVID-19

PANDEMIE | Misterul localității italiene care se află în centrul focarului, dar nu are niciun caz de COVID-19

PANDEMIE | Misterul localității italiene care se află în centrul focarului, dar nu are niciun caz de COVID-19

O localitate din Lombardia, zona roșie a Italiei, pare imună la coronavirus, în condițiile în care nu a fost confirmat niciun caz pozitiv de infectare. Localnicii au fost chemați să își facă analize de sânge pentru un studiu pentru a vedea dacă au dezvoltat imunitate în fața virusului.

Comuna Ferrera Erbognone, care are puțin peste 1.000 de locuitori, devine subiectul unui studiu făcut de Institutului Neurologic „Mondino”, potrivit ANSA.

Autoritățile vor să facă analize localnicilor pentru vedea dacă aceștia au dezvoltat anticorpi.

Primarul și medicul Giovanni Fassina a trimis localnicilor o notă în care îi chema să își facă analizele până în data de 2 aprilie.

„Am ales Ferrera Erbognone pentru că este o comunitate în cazul în care nu a existat încă niciun un caz de infecție cu noul coronavirus. Un studiu făcut asupra localnicilor ne-ar putea oferi rezultate importante, care va fi apoi împărtășit cu virologii din Policlinica San Matteo și cu comitetul științific al regiunii Lombardia”, a spus directorul Institutului Neurologic „Mondino”, Livio Tronconi.

Italia este cel mai afectat stat de pandemia de coronavirus, cu peste 115.000 de cazuri confirmate și aproximativ 14.000 de decese.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bosnia ne-a DEMOLAT! România pierde cu 2-4 pe Arena Națională
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
S-a îndrăgostit de Corina Dănilă, dar ea l-a refuzat. Despre cine este vorba: „Ne înțelegem din priviri”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Un exercițiu de 4 minute te ajută să scapi de ceața mintală
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!