Prima pagină » Justiție » SENTINȚĂ. Daniel Neagoe Dumitru, fost director general al Poștei Române, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

SENTINȚĂ. Daniel Neagoe Dumitru, fost director general al Poștei Române, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

Cristian Lisandru
SENTINȚĂ. Daniel Neagoe Dumitru, fost director general al Poștei Române, condamnat la 6 ani de închisoare cu executare

Judecătorii Tribunalului București l-au condamnat la 6 ani de închisoare cu executare pe fostul director general al Poștei Române, Daniel Neagoe Dumitru. Acesta a fost găsit vinovat de trei fapte de luare de mită.

Pentru fiecare dintre cele trei fapte, Daniel Neagoe Dumitru a primit câte cinci ani de închisoare, judecătorii contopind pedepsele și hotărând ca fostul director general al Poștei Române să execute pedeapsa cea mai grea – cinci ani de detenție -, însă sporită cu un an, plus interzicerea, timp de trei ani, a unor drepturi. Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti. Judecătorii Tribunalului Bucureşti au mai hotărât și confiscarea de la Dumitru Daniel Neagoe a aproximativ 600.000 de lei.

„Condamnă pe inculpatul Daniel Neagoe Dumitru la pedeapsa de cinci ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită. (…) Contopeşte pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea, de cinci ani închisoare, sporită cu un an – în final – şase ani închisoare şi trei ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b şi lit.c C.pen. 1969”, se menționează în sentința judecătorilor de la Tribunalul București.

Daniel Dumitru Neagoe a fost trimis în judecată în decembrie 2016

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au dispus trimiterea în judecată – în stare de libertate – a lui Daniel Dumitru Neagoe în luna decembrie a anului 2016.

În urma anchetei efectuate, anchetatorii au stabilit că fostul director general al Poștei Române ar fi obținut foloase necuvenite în valoare de 109.828,61 lei, inițial, ulterior ”pretențiile” acestuia crescând și obținând nu mai puțin de 321.541,46 lei.

„În perioada iunie-iulie 2010, inculpatul Dumitru Daniel Neagoe, în calitate de director general al C.N.P.R., a pretins directorului unei societăți comerciale (martor în cauză), cu care compania națională pe care o conducea avea încheiat un contract de prestări servicii de curățenie în unități poștale, să cedeze în subantrepriză, unele lucrări, către S.C. Dig Prodcom S.R.L. (în prezent radiată) pe care primul o controla (printr-o interpusă). Practic, Dumitru Daniel Neagoe a condiționat executarea în bune condiții a contractului de servicii de curățenie încheiat de Poșta Română, de primirea foloaselor necuvenite. Martorul a dat curs solicitării lui Dumitru Daniel Neagoe prin încheierea unui contract de subantrepriză datat 28 iunie 2010. Foloasele necuvenite, dobândite ulterior de inculpat, reprezintă profitul net de 109.828,61 lei realizat în executarea contractului de subantrepriză, de către societatea pe care o controla, S.C. Dig Prodcom S.R.L. (…) Din „executarea” acestor contracte, fostul director al Poștei Române, a obținut foloase necuvenite, în sumă valoare de 321.541,46 lei.”, au transmis, la momentul respectiv, procurorii DNA, potrivit antena3.ro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România a indicat Ucrainei ce nave să nu atace în Marea Neagră
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Cum și-a împăcat Bogdan Stancu soția după escapada cu prezentatoarea TV. VIDEO
Adevarul
România face eforturi pentru a păstra trupele SUA. Ce ar însemna o retragere americană de pe flancul estic
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„Cineva și-a construit o casă pe terenul meu”. Coșmarul unui român care a cumpărat o proprietate în urmă cu 12 ani
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Anunțul pe care îl aștepta toată lumea despre A7. Cristian Pistol anunță data și ora deschiderii celor 47,10 km noi
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
O importantă descoperire arheologică ar fi fost făcută pe un șantier din București