Prima pagină » Economic » PIB-ul o ia la vale. Plonjon istoric pentru Japonia. Previziuni pozitive pentru România. La anul!

PIB-ul o ia la vale. Plonjon istoric pentru Japonia. Previziuni pozitive pentru România. La anul!

PIB-ul o ia la vale. Plonjon istoric pentru Japonia. Previziuni pozitive pentru România. La anul!

În trimestrul al II-lea al anului în curs, Produsul Intern Brut (PIB) al Japoniei s-a contractat masiv, cu 7,8% față de primele trei luni ale lui 2020, din cauza crizei sanitare.

Acest plonjon istoric marchează cel de-al treilea trimestru consecutiv de scădere pentru cea de-a treia economie a lumii, scriu cei de la AFP.

Acest procent semnificativ de scădere vine după o contracție de 0,6% înregistrată în primul trimestru din 2020 și după o scădere de 1,9% aferentă ultimului trimestru al lui 2019. Contracțiile în cauză au dus la intrarea în recesiune a Japoniei, prima după cea din 2015.

În plus, scăderea de 7,8% înregistrată în perioada aprilie-iunie 2020 este cea mai brutală cădere a PIB-ului Japoniei de la debutul publicării datelor statistice cu privire la acest indicator, în 1980.

Definiţia tehnică a recesiunii este două trimestre consecutive de contracţie a PIB-ului.

Motivele care au stat în spatele plonjonului PIB-ului japonez

Un prim pas făcut de economia japoneză către recesiune a fost majorarea TVA de anul trecut, apoi a avut de suferit ca urmare a impactului pandemiei de COVID-19 în primul trimestru din 2020. În al doilea trimestru, activitatea economică a avut şi mai mult de suferit după introducerea stării de urgenţă, în lunile aprilie şi mai.

La nivel de gospodării, consumul a scăzut cu 8,6% comparativ cu trimestrul precedent, iar investiţiile companiilor au scăzut cu 1,5%. Comerţul exterior a avut şi el de suferit, înregistrând o scădere de 18,5% a exporturilor şi o scădere de 0,5% a importurilor. În schimb, investiţiile publice, care au scăzut un primul trimestru, au crescut cu 1,2% în trimestrul aprilie-iunie.

Potrivit economiștilor niponi, cifrele pentru perioada iulie-septembrie ar trebui să arate un început de revenire, după ridicarea stării de urgenţă. Aceștia mizează pe o creştere economică de 2,6% în trimestrul al treilea comparativ cu trimestrul al doilea.

Previziuni pozitive pentru economia românească. Aceasta ar putea reveni pe creştere în 2021

În condițiile în care declinul PIB-ului din România ar urma să atingă un procent de 3,8% în acest an, Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) previzionează un reviriment al economiei româneşti în anul 2021, atunci când Produsul Intern Brut va creşte cu 4,9%.

Cifrele sunt cuprinse în Proiecţia principalilor indicatori macroeconomici 2020 – 2021, varianta de vară 2020, publicată recent de CNSP, citată de Agerpres.

Tot pentru 2021 este previzionată și o revenire a consumului, care va creşte cu 5,1%, faţă de o scădere de 0,8% în acest an.

Investiţiile (formarea brută de capital fix), în scădere cu 3,5% în acest an, s-ar putea majora cu 7,4% în 2021, conform documentului citat.

Cu privire la balanţa comercială, CNSP prognozează un declin de 10,5% al exporturilor FOB în acest an şi de 7,2% al importurilor CIF, cu un deficit comercial în creştere la 18,320 miliarde de euro (17,281 miliarde de euro în 2019). Pentru anul următor este estimat un avans al exporturilor de 10,4% şi al importurilor de 12,3%, în timp ce deficitul balanţei comerciale FOB/COF ar urma să crească la 21,789 miliarde de euro.

Tot la anul, inflația va scădea

Pentru finele anului în curs, inflația ar urma să atingă un nivel de 2,8% pentru ca, în 2021, previziunile să fie de 2,5%. De asemenea, CNSP estimează un curs de schimb mediu la 4,84 lei/euro în acest an şi 4,9 lei/euro anul viitor.

Numărul mediu de salariaţi va scădea cu 1,6% în acest an, la 5,070 milioane de persoane, şi va creşte cu 1,8% în 2021, la 5,162 milioane de persoane. Rata şomajului la sfârşitul acestui an va urca la 3,9% iar pentru anul viitor este prognozată o rată în scădere la 3,6%.

Câştigul salarial mediu net lunar va urca la 3.157 lei în 2020 şi la 3.373 lei în 2021.

Cu circa 54.000 de cazuri de infecţie şi o mie de decese legate de pandemia de COVID-19, Japonia a fost mai puţin afectată decât numeroase ţări europene şi americane, ale căror economii au suferit de pe urma pandemiei.

De altfel, zona euro a înregistrat în trimestrul al doilea un recul al PIB de 12,1%, ca urmare a unor căderi mult mai grave ale economiilor din Franţa, Italia şi Spania.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur