Prima pagină » Economic » Soluția lui Cîțu la dublarea alocațiilor vizează încasările parlamentarilor români

Soluția lui Cîțu la dublarea alocațiilor vizează încasările parlamentarilor români

Soluția lui Cîțu la dublarea alocațiilor vizează încasările parlamentarilor români

Ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a confirmat într-o emisiune televizată că alocațiile se vor dubla, etapizat însă.

Tot cu această ocazie, membrul Executivului Orban s-a adresat parlamentarilor români care votează legi fără acoperire din punct de vedere financiar să-și doneze din venituri, astfel încât bugetul să aibă resursele necesare susținerii actelor normative de genul celei care prevedea dublarea alocațiilor în 2020.

Astfel, la Digi24, Cîțu i-a atacat în mod direct pe „socialiştii de la PSD”, parlamentari care, în viziunea sa, nu au făcut altceva decât „să aprobe pe bandă rulantă legi care ar fi aruncat în aer bugetul României”.

„Alocaţiile vor fi dublate, asta e promisiunea pe care o fac, dar pe etape. Foarte multe dintre aceste cheltuieli sociale se fac pe etape”.

„În acelaşi timp, le spun parlamentarilor care tot votează astfel de legi în România anului 2020, într-o criză economică globală, să găsească o altă ţară în Uniunea Europeană sau în lume care face astfel de eforturi în această perioadă, să crească alocaţii, să crească pensii, să aloce suplimentar pentru sporuri.

„(…) Poate că ar trebui ca dintre parlamentari să mai doneze din venituri să putem să avem la buget mai mulţi bani să dublăm alocaţiile. Eventual, cei care au votat să facă acest efort. Atunci, ar fi un demers credibil, dar să votezi o lege fără să dai o sursă de finanţare, asta este populism.

„Arată ce au făcut din primul moment socialiştii de la PSD. Din primul moment în care au intrat în Opoziţie, nu au făcut decât să aprobe pe bandă rulantă legi care ar fi aruncat în aer bugetul României, în 2020, într-o situaţie de criză (…)”, a afirmat Cîţu la postul de televiziune citat.

Cîțu crede că legea care dublează alocațiile în aceste an este neconstituțională

Tot la televizor, Cîțu a opinat că legea care dublează alocaţiile în 2020 ar fi neconstituţională, în condițiile în care actul normativ a fost votat în Parlament, fără să existe o sursă de finanţare.

„Nu e vorba că nu sunt bani (n.r. – pentru alocaţii), dar ar trebui să vorbim despre această lege care a dublat alocaţiile în 2020, că este o lege neconstituţională, deşi nu a atacat-o nimeni la Curtea Constituţională, pentru că a trecut prin Parlament fără să aibă sursă de finanţare. Această lege a fost votată prin Parlament, ca şi Legea pensiilor, fără să aibă sursă de finanţare”.

„Totuşi, chiar în situaţia în care ne aflăm astăzi, când trecem printr-o criză economică globală, în situaţia în care economia a fost închisă două luni pentru a-i ţine pe români sănătoşi, în care veniturile la buget au scăzut, am găsit resurse de a creşte alocaţiile cu 20%. În acelaşi timp, tot în acest an, au fost alocate resurse suplimentare pentru părinţii care stau acasă cu copiii şi am prelungit această măsură şi pe perioada vacanţei.

„Dar, pentru acest an, eu zic că efortul de 600 de milioane de lei pentru creşterea alocaţiilor cu 20%, sunt bani care nu au fost niciodată în buget, pentru că legea a fost aprobată fără sursă de finanţare”, a subliniat oficialul.

Parlamentul a decis să respingă Ordonanța 123/2020 de majorare graduală a alocațiilor pentru copii

Miercuri, 19 august 2020, Camera Deputaților, în calitate de for decizional, avea să respingă OUG 123/2020. Actul normativ în cauză trebuia să modifice şi să completeze art. 3 din Legea 61/1993, în scopul majorării graduale a cuantumului alocaţiei pentru copii.

Pentru respingerea propunerii de act normativ au votat 166 de deputaţi, 63 – împotrivă şi 29 s-au abţinut.

Conform OUG 123, majorarea graduală a cuantumului alocaţiei pentru copii s-ar fi făcut cu câte 20% din diferenţa dintre cuantumul prevăzut de Legea nr. 14/2020 şi cuantumul acordat în iulie 2020.

Mai exact vorbim de o creștere cuprinsă între 300 lei şi 156 lei pentru copiii cu vârsta între 2 şi 18 ani şi dintre 600 de lei şi 311 lei pentru copiii cu handicap cu vârsta între 2 şi 18 ani, precum şi pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani.

Majorarea s-ar fi aplicat începând cu drepturile lunii august 2020, iar pentru perioada 2021 – 2022 de două ori pe an, de la 1 ianuarie şi de la 1 iulie a fiecărui an.

Guvernanții propuneau ca, din 2023, să se continue procesul de majorare a cuantumului alocaţiei cu rata medie a inflaţiei anuale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Românul care l-a consiliat pe Trump dezvăluie ce sfaturi i-ar da acum: „Să nu uităm că pe vremuri a fost democrat”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Cancer?” Tudor de la Fly Project, de nerecunoscut după ce a slăbit peste 40 de kilograme
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
Umilită de Marco după noaptea petrecută împreună, Gabriella nu s-a mai putut abține! A cedat și...
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!