Prima pagină » Știri politice » Deputatul „Mitralieră”, acuzații grave la adresa membrilor PSD: Excluderea mea a fost pentru mine un moment de uşurare, pentru ca îmi era greaţă să vă aud şi să vă privesc

Deputatul „Mitralieră”, acuzații grave la adresa membrilor PSD: Excluderea mea a fost pentru mine un moment de uşurare, pentru ca îmi era greaţă să vă aud şi să vă privesc

ATAC. Rădulescu, mesaj către Paul Stănescu: Măi Paulică, tu vrei sa te compari cu Eugen Teodorovici? / Sursă Foto: Mediafax Foto

Deputatul Cătălin Rădulescu a oferit o reacție la câteva zile după ce a fost exclus din PSD. Rădulescu zis „Mitralieră” face acuzații grave la adresa unor membri de partid. Deputatul spune că adevăratele motive ale sxcluderii sunt legate de faptul că acesta ar fi sesizat „existenţa unui grup mafiot, format din masoni, dar care aveau şi calitatea de informatori sau ofiţeri acoperiţi ai serviciilor şi care îl înconjuraseră pe Liviu Dragnea”, grup din care ar face parte, între alţii, Marcel Ciolacu, Mihai Tudose, Claudiu Manda, Olguţa Vasilescu, Sorin Grindeanu, Paul Stănescu şi Mihai Fifor.

Rădulescu a transmis un mesaj, prin care să evidențieze „adevăratele motive”  ale excluderii sale din PSD.

„Niciodată nu rămân dator, grupării mafiote! Nu am avut nicio reacţie la cald după excluderea mea din PSD pentru că mi-am pus ideile cap la cap, şi a trebuit să primesc o binecuvântare, însă e datoria mea morala să spun celor care mă cunosc şi mă îndrăgesc, prietenilor şi prietenelor mele, fanilor, primarilor PSD (care mă iubesc pentru legile mele care au zguduit Ani), ceea ce ştiu şi care sunt de fapt adevăratele motive ale excluderii mele”, afirmă el.

Mitralieră: Am sesizat existenţa unui grup mafiot, format din masoni

„Din 2012 am sesizat existenţa unui grup mafiot, format din masoni, dar care aveau şi calitatea de informatori sau ofiţeri acoperiţi ai serviciilor şi care îl înconjuraseră pe Liviu Dragnea, blocând accesul parlamentarilor, al primarilor sau al preşedinţilor de organizatii, la el, acest grup unit ba prin calitatea de analfabeţi, marea majoritate fiind cu studii la universităţi private, cu studii la Universitatea Sri şi masoni şi bineinteles corupţi până in măduva oaselor! grupul e format din: Ciolacu, Tudose, Manda, Olguţa Vasilescu, Simon, Talvar, Georgian Pop, Grindeanu, Lucian Sova şi Weber, grup la care au achiesat ulterior şi Stanescu şi Fifor, el fiind condus până la un anumit moment de Valeriu Zgonea”, adaugă Rădulescu.

„Mitralieră” spune că grupul menționat avea scopul de a-și promova membrii în toate funcțiile importante din Ministere.

„Liviu Dragnea a încercat destructurarea acestui grup mafiot in diferite rânduri, atunci când l-a executat pe Valeriu Zgonea, atunci când l-a executat pe Grindeanu şi apoi pe Tudose şi Ciolacu, şi deschizând discuţia in CEx, cu privire la excluderea celor care au universităţi la Sri, fapt care i-a făcut pe alţii care se înscriseseră cu aplomb la Universitatea Sri, aşa cum e de exemplu Simona Bucura Oprescu şi alţii, sa abandoneze imediat aceste cursuri şi chiar să îşi şteargă din Cv acest aspect”, afirmă Cătălin Rădulescu.

Rădulescu: Aceşti indivizi care conduc acum partidul (cu mici excepţii) sunt uniţi prin nulitate

Rădulescu este de părere că „aceşti indivizi care conduc acum partidul (cu mici excepţii) sunt uniţi prin nulitate, incultură şi analfabetism, fiind proveniţi din: vânzători de cârnaţi – Ciolacu; tractoristi – Stănescu; vânzători de bilete la casa de cultura – Manda, niciunul necunoscând vreo limbă străin decât la nivelul «francezei Olguţei Vasilescu»”.

Deputatul consideră că social-democrații menționați sunt vinovați pentru pierderea de imagine a PSD-ului,„ fiind promotorii tuturor puciurilor interne împotriva lui Liviu Dragnea în perioada 2014-2019″. „Tot ei sunt cei care au orchestrat căderea guvernului PSD-Dăncilă, în urma moţiunii de cenzură depusă de opoziţie în parlament, Ciolacu împreună cu Manda, Olguţa Vasilescu, Stanescu şi Benea, determinând trecerea în acea zi, a unor parlamentari Psd din Olt, Dolj şi Bacău la Pnl”, afirmă el.

„Aceşti informatori masoni, analfabeţi au fost aceia care au ajutat la căderea guvernului PSD, numai şi numai pentru a o îndepărta pe Viorica Dăncilă şi pe Eugen Teodorovici şi pentru a pune mâna pe conducerea partidului”.

 Mitralieră, acuzații la adresa actualilor lideri PSD

Mitralieră i-a criticat pe Grindeanu, Tudose, Fifor, Vasilescu, Manda, Ciolacu și Stănescu.

„Cât de prost şi de oportunist să fie acest Grindeanu să accepte să facă echipă cu toţi aceia care au votat moţiunea împotriva lui şi a guvernului Grindeanu, absolut toţi votând ceea ce le-a cerut Liviu Dragnea, singurii care s-au opus fiind parlamentarii de Timiş şi Caraş, un parlamentar din Gorj, eu şi Nicu Bănicioiu”, adaugă el. Deputatul consideră că DNA „ar trebui să facă două lucruri în loc să piardă timpul: să îl audieze pe Haisam Omar şi să vadă ce relaţie a existat între el şi Ciolacu şi care a fost genul relaţiei, să verifice adjudecarea licitaţiei podului Brăila-Galati în valoare de 500 milioane euro, relaţia între subcontractorul din Galati şi Premierul Tudose (din Brăila), să verifice lucrările la aeroportul Henri Coandă ale unor constructori din Buzău şi relaţia cu Ciolacu (din Buzău) in perioada când era vicepremier fără portofoliu şi sa verifice adjudecarea centurii Bacăului în mandatul ministrului Lucian Sova (din Bacău)”. „Când CEx-ul PSD era reunit sa il demită pe Tudose, pe Tudose nu l-a interesat să vină la CEx ci ca împreună cu Ciolacu să fie prezenţi împreună cu Felix Stroe (susţinut de ei ministru transporturilor, ulterior intrând şi el în «frăţia inelelor»), la semnarea contractului podului de 500 milioane euro, semnarea rapidă a acestui contract fiind mai importantă şi decât Premierul Japoniei sau prezenţa la CEx (prietenii ştiu de ce!!!)!”, povesteşte Rădulescu.

Despre Tudose, Rădulescu a spus: îşi aminteşte masa unde la o terasa ii spunea unui om drag mie, că va face cel puţin 100 milioane euro ca Premier???

Despre Paul Stănescu și Marcel Ciolacu, Rădulescu spune că au impus-o pe Dăncilă la conducere PSD, după arestarea lui Dragnea.

„Imediat în aceeași zi, după condamnarea lui Liviu Dragnea, cine credeţi că a venit în şedinţa CEx-ului şi a impus-o pe Viorica Dăncilă, preşedinte interimar, cerându-i Olguţei Vasilescu (care atunci nu era în grupul lor), mie, lui Codrin şi altora să facem un pas în spate, aceiaşi Paul Stănescu şi Ciolacu, care ulterior, când Viorica Dăncila a pierdut alegerile pentru preşedinţia României, au convocat la Camera Deputaţilor o întâlnire de taină care a precedat, şedinţa în forţă de a doua zi când au fost obligaţi toţi vicepreşedinţii biroului permanent PSD să îşi dea demisia şi acest grup a preluat puterea prin lovitura de palat, ilegal si nestatutar!”, mai spune deputatul.

Rădulescu, despre Fifor: El nepricepându-se la nimic, un individ care minte aşa cum bea apă

Derspre Mihai Fifor, Rădulescu spune: „un individ ajuns din bibliotecar şi filozof, ministru «plenipotenţiar» (…) el nepricepându-se la nimic, un individ care minte aşa cum bea apă, vă reamintesc cum a negat când cerea unui primar la congres să îl huiduie pe Marian Oprişan, sau cum a negat că a semnat lista puciştilor împotriva lui Liviu Dragnea”.

Rădulescu: Olguţa Vasilescu, fericita deţinătoare a unei vile în Craiova (şi nu numai), împreună cu «coloratul» Manda

Nici Olguța Vasilescu și soțul acestiea Claudiu Manda n-au scăpat de criticile lui Mitralieră:

„Olguţa Vasilescu, fericita deţinătoare a unei vile în Craiova (şi nu numai), împreună cu «coloratul» Manda (protectorul clanurilor de interlopi craiovene), e cea care pe rând ba a fost ministru muncii, viitoarea naşă a lui Liviu Dragnea, şefa de campanie a Vioricăi Dăncilă (tare campanie finalizată cu pierderea alegerilor), unul din Orchestratorii căderii guvernului PSD Dancila la moţiune şi mai nou vicepreşedinte in gruparea Ciolacu; aceasta individă (de care Vadim şi alţii aveau ce povesti, dar şi Codrin) a fost cea care a încercat sa îl impună pe beţivul notoriu Manzana ca preşedinte al PSD Arges pe timpul lui Liviu Dragnea, Dragnea opunându-se categoric şi reuşind împreună cu Stănescu şi Ciolacu la alegerile din 2020″, spune deputatul.

După toate criticile și acuzațiile, Rădulescu a conchis:

„Excluderea mea a fost pentru mine, un moment de uşurare, pentru ca îmi era greaţă să vă aud şi să vă privesc! Le deplang soarta, colegilor mei intelectuali desăvârşiţi din partid care nu pot accesa funcţii politice şi administrative din cauza acestei grupări şi prietenilor mei, primarii din toată ţara care vor suferi din cauza acestor impostori!”, îşi încheie postarea Cătălin Rădulescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Prima reacție a familiei Valentinei după ce Vlad Bălțățeanu s-a predat poliției. Ce spune tatăl fetei
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
UCIGAȘUL nevăzut: Boala de care mor mai mult de jumătate din români
Click
Călin Georgescu, 30 de zile în arest preventiv. Curtea de Apel București a dat verdictul
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
BREAKING! Vlăd Bălțățeanu S-A PREDAT. Unde se ascundea criminalul din Olt
Ce se întâmplă doctore
Cum arată vila de lux în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Lecțiile unor femei care au făcut renovări pe cont propriu
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!