Prima pagină » Știri » Apelul disperat al unei mame: „A fost răpită, vreau anchetă!” Fiica ei, dispărută de la începutul lui august

Apelul disperat al unei mame: „A fost răpită, vreau anchetă!” Fiica ei, dispărută de la începutul lui august

O mamă româncă din Italia este sfâșiată de durere după ce fiica ei a dispărut de acasă la începutul lunii august și le solicită autorităților, prin intermediul presei, să deschidă o anchetă întrucât susține că tânăra a dispărut fără voia ei.

„Imposibil ca fiica mea să decidă să dispară așa”, a declarat Maria Mihaela, mama fetei dispărute, potrivit La Nazione.

De cealaltă parte, autoritățile și procutura susține că adolescenta în vârstă de 17 ani a plecat de acasă de bună voie. De asemenea, și mama ei a mărturisit că nu este prima dată când fiica ei pleacă de acasă, data trecută fiind plecată doar o noapte, în urma unor neînțelegeri între cele două.

Apelul disperat al unei mame: „A fost răpită, vreau anchetă!”

Elena, adolescenta dispărută, avea o relație cu un tânăr iar mama ei nu era de acord cu acest lucru. Însă băiatul a susținut că cei doi s-au despărțit în urmă cu mai mult timp iar de atunci nu s-a mai întâlnit cu Elena, potrivit presei italiene.

Maria Mihaela a semnalat autorităților spaniole dispariția fiicei ei pe 7 august iar de atunci este căutată de carabinieri, însă eforturile s-au dovedit fără succes până în prezent.

Elena Miruna, dispărută de la începutul lunii august

„Poate că la început a plecat de bună voie, dar apoi s-a întâmplat ceva. Răpită?! Este posibil, vreau o anchetă adevărată!”, a mai susținut mama tinerei.

Elena a plecat de acasă pe 7 august, în jurul orei 20:30, fără să își ia telefonul mobil cu ea și fiind îmbrăcată într-o rochie. După ore în șir în care familia a încercat să o contacteze, au semnalat autorităților dispariția tinerei.

Elena Miruna Nemțeanu, născută pe 24 iunie 2003, are o înălțime de aproximativ 1,65 metri, părul lung, șaten și ochii căprui. Oricine are informații despre Elena Miruna Nemțeanu, este rugat să sune la 112, la 0039 320 112 1282 .

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Pieptenele PLIN de SÂNGE. Mărturia CUTREMURĂTOARE a unei legende a sportului
Digi24
„Premierul calamitate”. Rareș Bogdan, atac fără precedent la adresa șefului său de partid, Ilie Bolojan
Cancan.ro
Ce avere are Ciprian Șerban, deputatul cu care s-a căsătorit Cristina Dorobanțu. Cei doi urmează să devină părinți!
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Susținătorii lui Călin Georgescu au instalat corturi în fața Arestului Central. Fotografia care a stârnit indignare și îngrijorare
Mediafax
Când apare raportul privind alegerile prezidențiale anulate? Nicușor Dan: „Dacă l-am promis, o să-l avem”
Click
Facultatea îți poate influența pensia. Ce sumă se poate adăuga după 3 ani de studii
Digi24
Prima execuție a unei femei în Tennessee din ultimii 200 de ani a eşuat: Christa Pike a fost transportată la spital
Cancan.ro
Ce-ai pățit, Reghe? Revenirea în România pare să-l fi afectat pe noul antrenor al FCSB
Ce se întâmplă doctore
De ce mulți români pun folie cu bule pe geamuri când vine frigul. Poate ajuta la păstrarea căldurii?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Vrei să faci detailing auto acasă? Lidl are mașina de lustruit PARKSIDE la 129 de lei
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
A devenit lumea un al doilea Babel? De ce oamenii comunică permanent, dar se înțeleg tot mai puțin
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!