Prima pagină » Știri externe » Angela Merkel: Uniunea Europeană își dorește un acord post-Brexit, dar trebuie să se pregătească și pentru eventualitatea în care acesta nu va fi semnat

Angela Merkel: Uniunea Europeană își dorește un acord post-Brexit, dar trebuie să se pregătească și pentru eventualitatea în care acesta nu va fi semnat

Angela Merkel: Uniunea Europeană își dorește un acord post-Brexit, dar trebuie să se pregătească și pentru eventualitatea în care acesta nu va fi semnat

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat că Uniunea Europeană își dorește să semneze un acord post-Brexit cu Marea Britanie, în contextul în care perioada de tranziție expiră pe 31 decembrie 2020.

Cu toate acestea, oficialul german susține că Blocul comunitar trebuie să fie pregătit și pentru scenariul încheierii tranziției fără niciun acord, informează agenția de presă MEDIAFAX.

„Un acord este în interesul tuturor. Uniunea Europeană este unită în dorinţa de a reuşi obţinerea unui acord într-o perioadă scurtă de timp. Dar trebuie să fim pregătiţi şi pentru situaţia în care nu se ajunge la niciun acord”, a declarat Angela Merkel în cadrul unei dezbateri organizate de Comitetul UE al Regiunilor.

Germania, țară care deține Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, a avertizat marți Londra că este nevoie de progrese rapide în negocierile privind relațiile post-Brexit, având în vedere că timpul rămas la dispoziție este extrem de scurt.

„Suntem într-o etapă critică a negocierilor şi suntem sub presiuni extreme. Timpul se scurge. De aceea, aşteptăm progrese substanţiale din partea prietenilor noştri din Marea Britanie în domenii-cheie, în principal în privinţa normelor de guvernare, standardelor egale şi pescuitului”, a declarat Michael Roth, secretar de stat pentru Afaceri Europene.

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a cerut săptămâna trecută Guvernului Boris Johnson să prezinte propuneri concrete în negocierile privind relaţiile post-Brexit, avertizând că Uniunea Europeană nu vrea cu orice preţ un acord.

„Tocmai am vorbit cu premierul Boris Johnson. Uniunea Europeană preferă un acord post-Brexit, dar nu cu orice preţ. A venit vremea ca Marea Britanie să pună cărţile pe masă”, a transmis la acea dată Charles Michel.

Negocierile dintre Bruxelles și Londra sunt în continuare în impas

Discuțiile privind un eventual acord comercial au fost blocate, ca urmare a unor disensiuni referitoare la legislația privind ajutoarele de stat și pescuitul. Fără un acord comercial, comerțul dintre Blocul comunitar și Marea Britanie, care se ridică la 1.000 de miliarde de dolari, ar putea fi puternic afectat la începutul lui 2021.

Ultima dispută dintre cele două părți este cea referitoare la statutul Irlandei de Nord, care are graniță terestră cu Irlanda, stat membru al Uniunii Europene. Potrivit Acordului de la Belfast, cunoscut și sub numele de Acordul din Vinerea Mare, semnat în 1998, între Irlanda de Nord și Republica Irlanda nu trebuie să existe o graniță.

Pentru a asigura respectarea acestei prevederi, Acordul Brexit prevede ca Irlanda de Nord să continue să aplice unele dintre regulile comunitare. Dar proiectul de lege prezentat săptămâna aceasta de Marea Britanie ar permite Londrei să ignore aceste reguli comunitare, ceea ce ar însemna că Regatul Unit ar încălca legislația internațională.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
István Demeter despre demisie și controversa din UDMR: „Înregistrarea este în mare parte autentică, dar este modificată”
Digi24
Un bărbat a stabilit un nou record în sistemul de reciclare după ce a introdus 8.000 de sticle în opt ore
Cancan.ro
Ajunsă în România, Maria dă de pământ cu Tamaș. A spus adevărul: ce i-a făcut Gabi la Survivor + ce s-a întâmplat în ultima noapte
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Jordan Chiles în costum de baie. Rivala Anei Bărbosu profită de timpul liber
Adevarul
Artificiul din noua lege a salarizării: coeficienții scad, dar lefurile cresc. Președintele și miniștrii primesc mii de lei în plus
Mediafax
Oana Gheorghiu acuză „fabrica de copy-paste” din companiile de stat: „Un singur plan copiat de patru ori”
Click
Au revenit cu tractorul pe ogor! Dan Negru conduce un „monstru agricol” de 40.000 de euro: „Dacă statul ar ține cu țăranii români…”
Digi24
Lukașenko se declară „îngrozit” de ideea ca Republica Moldova să se unească cu România. Ce l-a rugat pe omul lui Putin de la Chișinău
Cancan.ro
Nuțu Cămătaru a vorbit despre problemele lui Mario Iorgulescu și conflictul pe care l-a avut cu finul său: I-a dat un pumn și a...
Ce se întâmplă doctore
Imagini explozive cu fosta iubită a lui Dorian Popa! Cum arată Babs la 42 de ani. Și-a făcut mai multe operații estetice
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Chinezi au adus, în sfârșit, noul rival pentru Renault Clio și Dacia Sandero
Descopera.ro
Ce țări sunt în Eurasia? Mulți oameni greșesc!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, ce face ăsta sub pat ?!
Descopera.ro
Cel mai comun tip de planetă din galaxie s-ar putea să nu semene deloc cu Pământul