Prima pagină » Știri » Asociație: Din cinci măști purtate de români, una este fashion. „Nu ne protejează de Covid-19”

Asociație: Din cinci măști purtate de români, una este fashion. „Nu ne protejează de Covid-19”

Asociație: Din cinci măști purtate de români, una este fashion. „Nu ne protejează de Covid-19”

Asociația Pro Consumator avertizează asupra faptului că măștile fashion nu ar fi  eficiente în lupta împotriva coronavirusului. Asociația precizează că un studiu arată că din cinci măști purtate de români, una este fashion, care este mai degrabă utilă împotriva inhalării prafului sau a polenului.

„În actualul context sanitar de creştere alarmantă a numărului de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2, fapt care a determinat impunerea purtării măştii de protecţie în Bucureşti şi în alte oraşe mari ale ţării, şi în spaţiile deschise, APC solicită instituţiilor statului român cu atribuţii pe zona supravegherii pieţei să verifice măştile de protecţie respiratorie atât din punct de vedere al etichetării, cât şi din punct de vedere al îndeplinirii parametrilor asumaţi de producător prin intermediul etichetei sau al ambalajului colectiv”, a precizat Asociația într-un comunicat.

Asociația avertizează asupra faptului că pe piață se vând măști care nu au efecte benefice în lupta împotriva coronavirusului.

APC: Măștile fashion nu oferă protecţie împotriva bacteriilor şi virusurilor

APC spune despre măștile fashion că sunt lavabile, reutilizabile şi ajustabile; nu oferă protecţie împotriva bacteriilor şi virusurilor; oferă protecţie doar împotriva inhalării prafului, polenului şi stropirii cu picături mari de salivă; nu protejează împotriva Covid-19; nu sunt sterile; nu sunt dispozitive medicale, adică nu îndeplinesc cerinţele standardului SR EN 14683:2019; nu sunt echipamente individuale de protecţie, adică nu îndeplinesc cerinţele standardului SR EN 149:2009.

Asociația le sugerează românilor să poarte în această perioadă fie măști faciale de uz medical, fie măști filtrante împotriva particulelor.

„România este în play-off-ul Uniunii Europene în privinţa importului de măşti cu o valoare de 272 milioane de euro în primele şase luni de pandemie, însă până la această dată nu a transmis nici măcar o alertă pe platforma Safety Gate. Acest fapt demonstrează că nu există preocupare din partea instituţiilor statului român cu atribuţii în domeniul materialelor sanitare pentru a asigura populaţiei României măşti conforme care să o protejeze împotriva infecţiei cu SARS-CoV-2. Costurile legate de testarea parametrilor de conformitate a măştilor de protecţie respiratorie împotriva SARS-CoV-2 sunt insignifiante ca mărime pentru bugetul unei instituţii ca Ministerul Sănătăţii, variind între 300 lei (determinarea rezistenţei la stropire) şi 650 lei (determinarea eficienţei de filtrare bacteriană) pentru un tip de mască. Folosiţi numai măşti fabricate în România pe eticheta cărora există menţiunea referitoare la parametrul eficienţă de filtrare bacteriană sau cea referitoare la faptul că protejează împotriva SARS-CoV-2, ambele menţiuni fiind însoţite de specificarea standardului agreat la nivelul Uniunii Europene, respectiv SR EN 149 sau SR EN 14683”, susţine Costel Stanciu, preşedinte APC.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Imagini hot! „Prea frumoasă ca să fie adevărată!”. Faimoasa Paige Spiranac a negat vehement că a folosit AI
Adevarul
Cine sondează opinia publică și cum pot influența sondajele politica din România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Manualele de biologie s-au înșelat: Oamenii de știință au descoperit cum crește, de fapt, părul uman
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Ce se întâmplă dacă miroși ciocolată înainte să faci exerciții fizice pentru picioare?