Prima pagină » Coronavirus » Sondaj: Doi din trei profesori spun că au nevoie de cursuri de perfecţionare pentru a putea preda online

Sondaj: Doi din trei profesori spun că au nevoie de cursuri de perfecţionare pentru a putea preda online

Radu Cristian
Sondaj: Doi din trei profesori spun că au nevoie de cursuri de perfecţionare pentru a putea preda online
Sondaj: Doi din trei profesori spun că au nevoie de cursuri de perfecţionare pentru a putea preda online / Sursa FOTO: pxfuel.com

Două treimi (66,2%) dintre cadrele didactice afirmă că au nevoie de cursuri de perfecţionare pentru a putea preda online. În plus, aproape jumătate (45,7%) dintre profesori spun că autorităţile locale nu au sprijinit deloc şcoala în această perioadă, arată un sondaj care măsoară gradul de eficiență al sistemului românesc de învățământ în fața restricțiilor impuse din cauza pandemiei de coronavirus.

Cadrele didactice se simt abandonate de autorități

Conform sondajului, 16,8% dintre repondenţi spun că unităţile de învăţământ nu au pus la dispoziţia cadrelor didactice măşti şi materiale igienico-sanitare, în timp ce 37% dintre cadrele didactice care au răspuns la chestionar au fost obligate să-şi achiziţioneze un laptop/tabletă pentru a putea preda.

În același timp, unul din trei profesori (33%) spune că a plătit din propriul buzunar peste 1.000 de lei pentru a putea preda online.

„Doar 54,2% dintre repondenţi afirmă că autorităţile locale au venit în ajutorul şcolilor. Cele mai multe dintre acestea au asigurat măşti de protecţie şi materiale igienico-sanitare. Sunt însă şi destul de multe unităţi administrativ-teritoriale care au achiziţionat laptopuri/tablete pentru cadrele didactice şi/sau pentru elevi şi care au montat echipamente pentru predarea în sistem hibrid şi online (proiectoare, table inteligente, camere web etc.)”, scrie într-un comunicat al Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret”, care a condus sondajul.

De asemenea, peste 40% dintre repondenţi predau exclusiv în sistem online (scenariul roşu), 32,7% în sistem hibrid (scenariul galben) şi doar 25% faţă în faţă (scenariul verde).

„Cadrele didactice din şcolile aflate în scenariul verde au spus, în proporţie de 83,2%, că au primit măşti de protecţie şi materiale igienico-sanitare de la unităţile de învăţământ”, mai scrie în comunicat.

Majoritatea unităţilor de învăţământ (73,3%) sunt pregătite pentru schimbarea scenariului în cazul în care apar cazuri COVID în şcoală, mai susţin reprezentanţii Federaţiei.

Conform sondajului, majoritatea problemelor semnalate este legată de echipamentul folosit şi de viteza de internet. De asemenea, cadrele didactice au scos în evidenţă lipsa de interes a unor elevi, care, în cel mai bun caz, se conectează, însă nu sunt atenţi la oră.

Sondajul a fost realizat în perioada 27 octombrie – 2 noiembrie 2020 în rândul cadrelor didactice, pentru a încerca să afle situaţia reală din unităţile de învăţământ în perioada stării de alertă. La chestionar au răspuns peste 8.500 de cadre didactice, cele mai multe dintre acestea (40,4%) fiind în categoria de vârstă 40-49 de ani.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Donald Trump: Mă gândesc serios să retrag SUA din NATO
Digi24
Franța își schimbă radical strategia militară în cazul unui atac al Rusiei asupra NATO. General: „Trecem la o lume nouă”
Cancan.ro
ANUNȚUL făcut de Rareș Cojoc, după ce milionarul dansator și partenera lui au câștigat încă o medalie de aur
Prosport.ro
FOTO. Gică Hagi o ține de mână și o traversează strada pe Kira, fiica lui care împlinește 30 de ani
Adevarul
„Al treilea front”. China reînvie capacitățile militare ale lui Mao
Mediafax
Prețul petrolului scade din nou sub 100 de dolari după promisiunile lui Trump de a „se retrage” din Iran
Click
Urmează două săptămâni de succes pentru trei zodii. Acești nativi au parte de reușita vieții lor
Digi24
Greg Bovino, șeful grănicerilor SUA, a ieșit la pensie cu tot cu parolele de la conturile de social media ale instituției
Cancan.ro
» Primele și singurele imagini cu mama copiilor lui Bogdan de la Ploiești. Cum arată femeia care l-a făcut tătic pe artist
Ce se întâmplă doctore
Gabriela Cristea a dezvăluit cum a slăbit 30 de kg. Cu ce tehnici a reușit să scape prezentatoarea TV de kilogramele în plus
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Românii caută tot mai multe mașini electrice! Creștere enormă a înmatriculărilor
Descopera.ro
Lansarea Artemis 2 are loc astăzi! Tot ce trebuie să știi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Părinte, spune am voie cu femei în post?
Descopera.ro
Iată de ce singurătatea percepută contează mai mult decât numărul real de prieteni!