Prima pagină » Economic » ANRE a aprobat regulamentul prin care consumatorii vor fi racordați gratuit la rețeaua de gaze

ANRE a aprobat regulamentul prin care consumatorii vor fi racordați gratuit la rețeaua de gaze

ANRE a aprobat regulamentul prin care consumatorii vor fi racordați gratuit la rețeaua de gaze

Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a aprobat joi regulamentul prin care distribuitorii de gaze naturale sunt obligați să finanțeze lucrările de racordare la rețea a clienților, urmând ca aceste costuri să fie recuperate ulterior, prin tarifele de distribuție.

Cu alte cuvinte, operatorul nu poate, potrivit noului regulament, refuza racordarea clienților la sistem și este obligat să finanțeze lucrările pentru realizarea obiectivelor/conductelor necesare racordării consumatorilor aflaţi în perimetrul unităţii administrativ-teritoriale pentru care a fost concesionat serviciul public de distribuţie, informează Agerpres, care citează un comunicat al instituției.

De asemenea, potrivit noului regulament, termenul de extindere și/sau branșare a consumatorilor nu poate depăși 90 de zile de la data obținerii autorizației de construire. Recuperarea costurilor privind racordarea clienţilor casnici se realizează prin tarifele de distribuţie.

Lucrările necesare racordării vor fi realizate de către operatorii economici autorizaţi de către ANRE şi selectaţi prin proceduri concurenţiale, transparente şi nediscriminatorii de către operatorul de distribuţie.

Ce spune regulamentul în cazul clienților non-casnici?

În cazul clientului final non-casnic, operatorul are obligația de a asigura finanțarea și realizarea lucrărilor de proiectare și execuție a instalației până la 2.500 de metri. Solicitantul, viitor client non-casnic, are obligația de a utiliza locul de consum și de a păstra destinația acestuia pe o perioadă de cinci ani de la data punterii în funcțiune a instalației de racordare.

În situaţia în care instalaţia de extindere şi branşare este mai mare de 2.500 metri, operatorul de distribuţie are obligaţia să asigure finanţarea lucrărilor de proiectare şi execuţie în vederea realizării obiectivelor/conductelor părţi componente ale sistemului de distribuţie necesare racordării indiferent de lungime, urmând ca instalaţia de racordare să fie finanţată de clientul final non-casnic.

„Punerea în aplicare a prevederilor Regulamentului are un impact important asupra consumatorilor clienţi finali casnici şi prin dezvoltarea programelor de alimentare cu gaze naturale a localităţilor şi de extindere/înfiinţare a sistemelor de distribuţie a gazelor naturale, astfel autorităţile administraţiei publice au posibilitatea să realizeze planurile de dezvoltare a sistemelor de distribuţie pe termen mediu şi lung prin finanţarea acestor lucrări din fonduri nerambursabile”, se arată în comunicatul ANRE.

Dat fiind faptul că prevederile legii 155/2020 au intrat în vigoare pe 30 iulie, tarifele de racordare încasate de către operatori ulterior acestei date, în situaţia în care nu există un contract de racordare semnat, se vor returna în termen de 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al prezentului Ordin de aprobare al Regulamentului.

Cererile de racordare depuse înainte de 30 iulie își mențin valabilitatea fără a putea fi prelungite, urmând ca racordarea să se desfășoare conform Regulamentului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarmă pentru tineri: conservantul alimentar care apare în tot mai multe cazuri fatale
Digi24
Unul din cei mai importanți bancheri din Rusia are vești proaste pentru Putin. „Vom ajunge la o criză socială”
Cancan.ro
Imaginile verii de la mare! A “pupat” gardul și a lustruit Audiul. De fapt, “distracția” a avut loc în parcarea de la LOFT
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
Câți ani de necontributivitate sunt asimilați pentru pensionare
Mediafax
A spart peretele și a rămas fără cuvinte! Ce a găsit un student valorează 9 milioane de euro
Click
Cum prepară Carmen Brumă înghețata cu cafea. Rețeta simplă, perfectă pentru zilele călduroase
Digi24
Cine sunt cele trei personalități din lume care pot călători fără pașaport. Explicațiile din spatele acestor excepții
Cancan.ro
Alertă seismică în România! Un nou cutremur a fost înregistrat în Vrancea
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Motorina s-a ieftinit cu aproape 70 de bani. Ce prețuri afișează astăzi benzinăriile
Descopera.ro
Un meteorit marțian rar păstrează indicii nemaivăzute despre interiorul Planetei Roșii
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Carol al II-lea și capcana germană. De ce apropierea de Hitler nu a putut salva România