Prima pagină » Actualitate » 18 decembrie 1989. Ceaușescu a ratat semnalul? Misterul unui articol de ziar: „Veți avea un bronzaj uniform…” / „Începeți prudent, cu operațiuni scurte…”

18 decembrie 1989. Ceaușescu a ratat semnalul? Misterul unui articol de ziar: „Veți avea un bronzaj uniform…” / „Începeți prudent, cu operațiuni scurte…”

18 decembrie 1989. Ceaușescu a ratat semnalul? Misterul unui articol de ziar: „Veți avea un bronzaj uniform...” / „Începeți prudent, cu operațiuni scurte...”

60 de morți și peste 200 de răniți, acesta a fost bilanțul zilei sângeroase de 17 decembrie 1989, una din acelea în care românii și-au câștigat libertatea. Luni, 18 decembrie, orașul era sub stare de necesitate, iar deplasările în grup erau interzise, ca și spectacolele publice. Cei care lipseau de la muncă erau trecuți pe lista neagră, iar șefii Securității din oraș ordonaseră deja ca toți răniții de la Spitalul Județean să fie interogați!

Înainte să plece din țară, Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit, la 8.15, la vila sa din Primăverii (București) cu generalul Marin Neagoe, șeful Direcției a V-a de securitate și gardă, alături de care urma să călătorească, scrie Mediafax.

Ceaușescu, escortat de patru avioane de vânătoare

Lor li s-au alăturat generalul Vasile Milea, ministrul apărării, Tudor Postelnicu, ministrul de Interne și Iulian Vlad, șeful Securității.

Tiranul pleca de la Otopeni pe la 9.30, avionul său fiind escortat de patru MIG-uri până la ieșirea din spațiul aerian. Se pare că era PRIMA OARĂ când se întâmpla asta!

La conducerea statului rămânea Elena Ceaușescu, prim-viceprim-ministru, alături de Manea Mănescu, fost prim-ministru şi membru în CC al PCR, şi Constantin Dăscălescu, prim-ministrul României.

„Deșteaptă-te, române!”

Timișoara era ocupată de soldați și securiști în civil. În ciuda restricțiilor, la ora 10.00, circa 30 de tineri au mărșăluit la Catedrala Ortodoxă cu steaguri pe care stema României Socialiste era DECUPATĂ! Aveau lumânări și cântau „Deșteaptă-te, române!”

Generalul Ion Coman, secretar al CC PCR, a fost cel care a anunțat-o pe Elena Ceaușescu, rămasă la București, despre protestul de la Timișoara.

Înfuriată, Elena Ceaușescu a tunat (potrivit declarațiilor din procesul Revoluției): „Trageţi cu tunul în Catedrală, să terminaţi odată cu ea!”

Pe trotuar au fost secerați de rafale 8 protestatari și 23 au fost răniți.

Misterul unui articol de ziar: „Câteva sfaturi pentru cei aflați în aceste zile la mare”

18 decembrie 1989. În cotidianul Scânteia Tineretului apare, în plină iarnă, un articol intitulat „Câteva sfaturi pentru cei aflați în aceste zile la mare”, cu recomandări estivale.

Ulterior, cel care a scris articolul, Sorin Preda, a spus că textul era un pamflet, dar, pe 22 decembrie, au apărut deja copii xerox ale materialului și a fost anchetat, deoarece se credea că rândurile reprezintă un semnal pentru teroriști!

Autorul nu a putut el însuși să explice cum anume a fost publicat articolul de satiră, fără să fie semnalat caracterul umoristic.

Sfaturile semnate de Sorin Preda sunau astfel: „Evitati expunerea intempestivă şi prelungită la soare. E de preferat să începeţi mai prudent, cu reprize scurte de 10-15 minute – când pe-o parte, când pe alta. Astfel, vă veţi asigura un bronzaj plăcut şi uniform. Nu vă avântaţi prea mult în larg. Oricum, în caz de pericol, nu strigaţi. Este inutil. Şansele ca prin apropiere să se afle vreo persoană dispusă a vă asculta sunt minime. Profitaţi de binefacerile razelor ultraviolete. Dupa cum se ştie, ele sunt mai active între orele 5,30 şi 7,30. Se recomandă cu precădere persoanelor mai debile. Dacă sunteţi o fire sentimentală şi agreaţi apusurile soarelui, libăriile de pe litoral vă oferă un larg sortiment de vederi cu acest subiect. Şi încă ceva: dacă aceste «sfaturi» v-au pus pe gânduri şi aveţi deja anumite ezitări, gândindu-vă să renunţaţi în favoarea muntelui, înseamnă că nu iubiţi în suficientă măsură marea”.

În dosarele de cercetare a evenimentelor Revoluției este inclusă și decriptarea care a circulat în acele zile: „Declanşaţi, pe neaşteptate, planul «Soare». Începeţi prudent, cu operaţiuni scurte, de 10-15 minute, simultan în mai multe zone, până la acoperirea întregii ţări. Nu depăşiţi obiectivele. Altfel sunteţi în mare pericol şi nu vă va ajuta nimeni. Bazaţi-vă pe sprijinul trupelor speciale care au rol activ între orele 5.30 şi 7.30 în scopul recuperării răniţilor. Devastaţi librăriile şi distrugeţi «operele alese» pentru instigare şi intimidare. Pentru nehotărâţi: nu trădaţi scopul, dacă vă iubiţi ţara”.

Operațiunea „Trandafirul”

În noaptea de 18-19 decembrie s-a demarat infama operațiune „Trandafirul”.

Miliția din județul Timiș a transportat 40 de morți uciși de armată pe 17 decembrie, de la morga spitalului județean la Crematoriul CENUȘA din București, unde au fost arse. Cenușa a fost aruncată la canal!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au strălucit la Rezidențiat 2026! Ce punctaje au obținut cei mai buni candidați din România
Digi24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Cancan.ro
Meteorologii anunță o lună decembrie cum nu prea a mai fost. Temperaturi și fenomene meteo ciudate în București, în prima lună de iarnă
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Adevarul
Tăcere la un toast pentru președintele României. Lucian Mîndruță: „Prima dată când oamenii din sală tac. În 27 de ani”
Mediafax
O insulă turistică oferă 30.000 de euro celor care vor să se mute acolo! Oferta care atrage atenția
Click
Ilie Bolojan, ținta criticilor după ce a purtat un costum de 4.000 de euro la nunta fiicei sale: „Arată a șofer de TIR”
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Cancan.ro
Portarul Jesus Owono și-a aflat PEDEAPSA la aproape 2 săptămâni de la moartea lui Jesus de Miguel
Ce se întâmplă doctore
Ceaiul de vâsc: remediul din bătrâni pentru tensiune care poate deveni toxic
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Un Suzuki Grand Vitara diesel caută un nou proprietar. Prețul cerut pentru SUV-ul japonez
Descopera.ro
Gravitația ar putea proteja Universul de paradoxurile călătoriei în timp, însă există o problemă
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Tulburările de somn sunt legate de modificări structurale ale creierului, au descoperit cercetătorii
Mediafax Italia
Case ieftine. Unde le găsești și ce trebuie să verifici înainte să cumperi?!
Mediafax Spania
Profeția care s-a adeverit! Ce spunea în urmă cu 12 ani...