Prima pagină » Justiție » Mircea Negulescu, zis “Portocală”, a scăpat definitiv de controlul judiciar în dosarul Tony Blair

Mircea Negulescu, zis “Portocală”, a scăpat definitiv de controlul judiciar în dosarul Tony Blair

Mircea Negulescu, zis “Portocală”, a scăpat definitiv de controlul judiciar în dosarul Tony Blair

Fostul procuror Mircea Negulescu, trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, între care cercetare abuzivă şi represiune nedreaptă, în dosarul în care fusese reţinut, în vară, a scăpat definitiv de controlul judiciar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a revocat măsura în dosarul Tony Blair, în care este implicat și Victor Ponta. Fostul procuror a scăpat, marți, definitiv de controlul judiciar, sub care se afla încă din august 2020.

Mircea Negulescu a fost reţinut, pe 15 iulie, de procurorii SIIJ în legătură cu dosarul Tony Blair, în care este implicat şi Victor Ponta. Alături de “Portocală”, a fost reţinut şi un fost ofiţer de poliţie judiciară, care l-ar fi ajutat pe acesta. În cele din urmă, magistrații au hotărât ca ambii să fie cercetaţi sub control judiciar.

Potrivit procurorilor, Victor Ponta ar fi primit 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a pune la punct vizita ex-premierului britanic Tony Blair în România. În schimbul banilor, l-ar fi desemnat pe celebrul om de afaceri drept candidat pe listele PSD.

Mircea Negulescu, acuzat că ar fi “ticluit probe nereale”

În iunie, Parchetul General anunţa că procurorii din cadrul SIIJ a Parchetului de pe lângă ÎCCJ au dispus trimiterea în judecată a lui Mircea Negulescu pentru cercetare abuzivă, influenţarea declaraţiilor martorilor – patru infracţiuni; participaţie improprie la inducerea în eroare a organelor judiciare sub modalitatea instigării în formă continuată.

În acel dosar, Mircea Negulescu este acuzat că, în calitate de procuror de caz într-un dosar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, ar fi “ticluit probe nereale prin construirea unui scenariu mincinos, respectiv obţinerea unui denunţ de la o persoană deja cercetată în acelaşi dosar şi consemnarea de declaraţii nereale sub pseudonim de la mai multe persoane”.

De asemenea, “Portocală” ar fi “realizat acţiuni de determinare prin constrângere morală asupra a patru persoane, trei dintre acestea fiind audiate atât cu identitate protejată cât şi cu identitate reală, să dea declaraţii mincinoase, totul în scopul de a proba existenţa unor fapte de evaziune fiscală şi coruperea alegătorilor şi de a atrage răspunderea penală a unei persoane nevinovate pentru fapte imaginare”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INSECTELE care invadează casele la început de toamnă. CUM să le ții departe de locuința ta?
Digi24
Ce este „looksmaxxing”, trendul online în care unii tineri ajung să se lovească peste față cu ciocanul. Avertismentul medicilor
Cancan.ro
Loredana Chivu și Ana-Maria Mocanu, jignite de producătorii Asia Express. Ce s-a întâmplat la filmări
Prosport.ro
Simona Halep, imaginile momentului cu Dorin Mateiu. Momente de tandrețe în mașină între campioană și milionarul cu 24 de ani mai în vârstă
Adevarul
Val de indignare la o postare Reuters despre arestarea lui Călin Georgescu: ce a stârnit nemulțumirea susținătorilor
Mediafax
Și-a lăsat copilul SINGUR acasă, cu FEBRĂ, ca să-l susțină pe Călin Georgescu: „Veniți să luptăm!”
Click
7 sate din România care par desprinse din Elveția. Locul spectaculos unde soarele „răsare de două ori”
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică și mulți nu au recunoscut-o
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Cameră de bord cu Wi-Fi și filmare 4K? Comparăm două modele reduse la Dedeman
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Descopera.ro
Fetele pot fi mai atrase de chipuri decât de obiecte încă din primele zile de viață
Mediafax Italia
Scumpirea pe care o plătesc milioane de fumători! CU CÂT CRESC PREȚURILE?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!