Mesaj emoționant al unei românce asistentă medicală care îngrijește pacienți cu COVID în Italia: ”Cel mai greu de suportat este să vezi cum cei doi ochi se închid brusc”

Daniela Greab, originară din Târgu Mureș și asistentă medicală la Spitalul Villa Salus din Mestre (Veneto), și-a expus emoțiile într-un mesaj dedicat în memoria colegilor și pacienților săi, răpuși de Covid-19.

„Este 1 Mai, dar eu am prea puțin de sărbătorit. Aș vrea doar să păstrez un moment de reculegere și să dedic un gând colegilor care ne-au părăsit, uciși de acest virus.

Românca a făcut un mesaj, cu ocazia Zilei Internaționale a Muncii, publicat de Nuova Venezia.

Emoționată și răvășită de moartea celor din jur, Daniela Greab povestește despre starea psihologică a persoanelor bolnave de Covid, internate în spital, care refuzau să comunice cu cei dragi.

ACTUALITATE Șapte lucruri la care trebuie să te gândești la tinerețe pentru o senectute de calitate

18:18

CONTROVERSĂ O femeie a fost șocată de reacția baristei atunci când a lăsat tips 20% pentru o cafea de 5 dolari

18:18

”Când alegi să faci meseria de asistent medical știi că pentru tine nu va exista 1 Mai: îl vei petrece pe secție, știi bine asta. Dar când, în România, m-am înscris la Universitate, nu m-aș fi putut gândi nicicum la un an ca acesta.

În secția Covid de la Spitalul Villa Salus, am văzut oameni plecând brusc dintre noi. Am luptat pentru a salva viața unei persoane, rudă cu un coleg. Părea că va supraviețui.

Am văzut un tânăr de 30 de ani internat mai mult de două săptămâni, am văzut persoane în vârstă care au refuzat să vorbească la telefon cu cei de acasă, pentru că nu se simțeau în stare, nu știu dacă din punct de vedere fizic sau psihologic. Am respectat toate regulile și totuși m-am îmbolnăvit și mi-a fost teamă și mie, pentru că văzusem ce se întâmpla de cealaltă parte”.

Ziua unui asistent medical se împarte între responsabilitatea profesională, emoția transmisă de bolnavi, grija față de persoanele dragi, dar și în fața ultimelor clipe de viață a celor care trec în neființă. Toate aceste stări le descrie ca fiind parcurse în cel mai greu an din viață sa.

”Am trăit cel mai greu an din toată viața mea”

”Este dificil, este trist, mai ales când acasă ai doi copii, de 9 și 11 ani, care te așteaptă și lumea ta nu se poate termina într-o secție de spital, oricât de mult iubești această profesie. Și apoi mai este greul ăla de suportat, care nu este doar cel al costumului de protecție sau al măștii, este al celor doi ochi care se închid brusc”.

Totuși, grijă și comunicarea cu colegii săi o ajută pe Daniela Greab să răzbească și să vadă partea pozitivă a situației.

”Dar totuși ceva frumos îmi rămâne în suflet, colaborarea cu colegii mei, unitatea dintre noi. Pentru că atunci când îți explodează o bombă în mâini nu e ușor. Dacă reușim să ieșim din asta e doar pentru că am fost uniți.”