Prima pagină » Actualitate » Ministrul Sănătății anunță că va merge să vaccineze în mediul rural | VIDEO

Ministrul Sănătății anunță că va merge să vaccineze în mediul rural | VIDEO

Ministrul Sănătății anunță că va merge să vaccineze în mediul rural | VIDEO. Sursa foto: Eduard Vînătoru/MEDIAFAX FOTO

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat vineri că va merge personal, săptămâna viitoare, să vaccineze persoanele din mediul rural.

Declarația a fost făcută la Cluj, unde ministrul a fost prezent la inaugurarea Maratonului Vaccinării din acest oraș.

Ea spune că a luat această decizie pentru a-i încuraja pe medicii de familie, mai ales pe cei din mediul rural, să se înscrie în programul de vaccinare împotriva COVID-19.

„Ce pot să sper şi ce mesaj vreau să transmit către medicii de familie, pentru că ei sunt probabil una dintre cele mai importante verigi pentru vaccinarea în mediul rural, acolo unde e mai dificil pentru cetăţeni să ajungă la un centru de vaccinare, motiv pentru care îi rog să se înscrie şi să participe la astfel de activităţi. (…) Pentru a oferi exemplul propriu, eu mă voi duce să mai vaccinez în mediul rural şi sper ca acesta să reprezinte un suficient de puternic mesaj de încurajare pentru implicarea medicilor de familie”, a declarat ministrul Ioana Mihăilă.

Ministrul Sănătății: Este important să comunicăm beneficiile vaccinului

Totodată, ministrul a mai spus că, pentru a-i convinge pe români să meargă să se vaccineze, este important ca autoritățile să prezinte foarte clar care sunt beneficiile vaccinării.

„Cred că în acest moment, un foarte bun mod de a comunica și de a convinge oamenii să vină să se vaccineze este exemplul propriu. Așa că dacă eu m-am vaccinat, nu am avut efecte adverse, dar mă simt mult mai liniștită și pentru mine și pentru cei din jurul meu, cred că ar trebui să fie unul dintre acele multe exemple care să încurajeze oamenii să vină la vaccin”, mai spune ministrul Sănătății.

Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) „Iuliu Haţieganu” din Cluj-Napoca organizează, începând de vineri, timp de aproape patru zile, un maraton al vaccinării împotriva COVID-19.

La Maratonul Vaccinării, care se desfăşoară la Sala Polivalentă BT Arena din Cluj-Napoca, participă aproape 600 de voluntari: medici, asistenţi medicali, rezidenţi şi studenţi ai UMF „Iuliu Haţieganu”.

Maratonul se desfăşoară de vineri de la ora 16:00, până luni, 17 mai, la ora 08:00.

Pentru imunizare se folosește vaccinul produs de Pfizer-BioNTech.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Germania blochează extrădarea unui român condamnat pentru jaf. Judecătorii invocă situația din închisorile din România
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Victoria, fiica EX-deputatului Cazimir Ionescu, condusă pe ultimul drum 🥲 IMAGINILE DURERII!
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Declarație-șoc din Ucraina: „Cred că pierdem războiul”. Răspunsul unui general NATO
Mediafax
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Click
Scandal între amici din cauza bacșișului lăsat la terasă. „Atât valorează prietenia voastră, 5 lei”
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Victoria, fiica lui Cazimir Ionescu, s-a stins. Ce s-a întâmplat pe 25 august, la ora 21:00
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Chinezii vor să „pensioneze” Defender cu un SUV interesant. Modelul vine în România toamna asta
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale