Prima pagină » Știri » Vladimir Putin invită străinii să se vaccineze contra cost cu serul rusesc anti-COVID: „Cererea e mare”

Vladimir Putin invită străinii să se vaccineze contra cost cu serul rusesc anti-COVID: „Cererea e mare”

Radu Cristian
Vladimir Putin invită străinii să se vaccineze contra cost cu serul rusesc anti-COVID: „Cererea e mare”

În discursul pe care l-a susținut în cadrul Forumului Economic de la Sankt Petersburg, președintele rus, Vladimir Putin, i-a invitat vineri pe cetățenii străini să se vaccineze în Rusia, însă, contra cost, și a cerut Guvernului să pună la punct detaliile până la sfârșitul acestei luni, scrie CNBC.

„Putem oferi cetățenilor străini șansa să vină în Rusia și să se vaccineze, având în vedere eficiența vaccinurilor noastre, există o cerere mare”, a declarat Putin, precizând că industria farmaceutică rusă este dispusă să continue să stimuleze producția de vaccinuri.

Liderul autoritar a solicitat apoi Guvernului de la Moscova să analizeze toate condițiile vaccinării contra cost a străinilor până la sfârșitul lunii iunie.

Putin spune că statele resping vaccinurile anti-COVID din motive „politice”

„Desigur, în conformitate cu măsurile de siguranță și cerințele sanitare să fie organizate condițiile pentru ca și cetățenii străini să aibă șansa de a obține un vaccin contra cost”, a declarat Vladimir Putin, fără a specifica despre ce sumă ar putea fi vorba.

Acesta susține că există în continuare state care resping vaccinurile anti-COVID din motive „politice”, deşi serul Sputnik V are o eficacitate de 96%.

Până acum, Rusia a aprobat patru vaccinuri anti-COVID-19, cel mai folosit este Sputnik V, dar serul nu a fost aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului.

Marele maestru Garry Kasparov, despre Vladimir Putin: „E un dictator, sper să fie judecat”

Marele Maestru Garry Kasparov, unul dintre cei mai buni șahiști din istorie, a declarat, vineri, la București, că Vladimir Putin este un dictator și că abia așteaptă să fie tras la răspundere pentru actele care au sfidat democrația.

 „Nu știu ce face președintele Putin, știu de dictatorul rus. Dacă îi spui președinte, îi dai mai multă credibilitate în sistemul politic fals folosit în Rusia. Sper ca într-o zi să fie adus în fața justiției pentru cele comise, infracțiuni și altele. Sunt sigur că atunci când se va prăbuși regimul, și dictatorul se prăbușește. Nu o să-l ajute nimeni. Cei care au curajul să protesteze în Rusia merită sprijinul și respectul nostru”, a spus Garry Kasparov, într-o conferință de presă susținută la București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
VIDEO Gluma lui Zelenski cu Trump despre o vizită la Moscova
Cancan.ro
Ce note au luat copiii vedetelor din România la Bacalaureat 2026: 'Este o premieră!'
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, imagini incendiare în costum de baie. Prezentatoarea de la PRO TV, apariție wow în vacanța din Puglia
Adevarul
Eroarea strategică a NATO de la Ankara. Arma invizibilă prin care China poate paraliza radarele și muniția
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Bianca Drăgușanu nu-l iartă pe Victor Slav. Ce acuzații lansează la adresa fostului soț: „El e influencer, e în vacanță, e plecat”
Digi24
VIDEO Furtună de nisip pe plajele din Eforie. imaguini cu fenomenul și avertismentul salvamarilor
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Telescopul Hubble al NASA a surprins o pepinieră stelară uimitoare