Prima pagină » Actualitate » GÂNDUL NEWS. CNSU a hotărât noi restricții, pentru a diminua răspândirea coronavirusului în țară (VIDEO)

GÂNDUL NEWS. CNSU a hotărât noi restricții, pentru a diminua răspândirea coronavirusului în țară (VIDEO)

În fiecare zi, de luni până vineri, în cadrul edițiilor de la orele 17.00 și 20.30, vezi cele mai importante știri ale zilei la GÂNDUL NEWS, două emisiuni digitale menite să îți aducă în față cele mai importante cinci subiecte ale momentului.

1. Noi restricții pentru România

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a hotărât o serie de restricții pentru a diminua răspândirea coronavirusului în țară, după ce situația a scăpat de sub control. Conform unor surse, circulația pe timpul nopții după ora 20 va fi restricționată în zilele de vineri, sâmbătă și duminică pentru cei care nu s-au imunizat împotriva virusului, iar evenimentele private, inclusiv nunțile, vor fi interzise la nivel național în următoarele 14 până la 30 de zile. Masca de protecție va fi obligatorie în toate spațiile, inclusiv în aer liber, iar certificatul verde va fi obligatoriu pentru o serie de activități, dar și la locurile de muncă. Ca să devină obligatorii, restricțiile vor trebui adoptate prin acte normative.

2. România are un nou prim-ministru desemnat

După consultările cu partidele politice, Klaus Iohannis l-a numit pe generalul Nicolae Ciucă în funcția de premier. El urmează acum să se prezinte în Parlament pentru a încerca să obțină votul de învestitură. Președintele susține că acum este nevoie de o soluție reală, iar criza politică trebuie să ia sfârșit. AUR a anunțat că nu va vota Guvernul Ciucă, USR plus este deschis negocierilor însă nu este acceptat de PNL, în vreme ce PSD așteaptă un semn de negociere din partea premierului desemnat. (Mai multe detalii, aici…)

3. Pierdere mare pentru Biserica Ortodoxă

Preasfințitul Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, a murit infectat cu coronavirus. Acesta a fost internat la Spitalul Județean de Urgență Deva din data de 8 octombrie, iar acum două zile a fost intubat la aparate. Astăzi a fost trimis un elicopter care urma să îl ducă pe episcop la spitalul din Târgu Mureș, însă transferul nu a mai avut loc pentru că Preasfințitul Gurie murit. Acesta a intrat în stop cardio-respirator și a fost resuscitat timp de 45 de minute, însă medicii nu au putut să îl salveze. (Mai multe detalii, aici…)

4. Pelerinaj în plină pandemie!

A început pelerianjul Sfântului Dimitrie cel Nou în condiţii de maximă rigoare, impuse de restricţiile sanitare. Astfel că, accesul la raclă se va face pe un singur rând de persoane, păstrând distanţa de un metru și jumătate, masca va fi obligatorie, iar din motive sanitare, raclele cu Moaştele Sfinţilor vor fi acoperite fiecare cu un capac transparent ce va fi dezinfectat permanent. Sărbătoarea religioasă din Capitală va dura o săptămână.

5. Celebra artistă Catherine Zeta-Jones, ambasador al României

Vedeta de la Hollywood este fascinată de unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice din țară, Castelul Peleș din Sinaia. Actrița de 52 de ani s-a filmat în fața Castelului și a postat imaginile pe contul de Instagram, spunând că i-ar fi plăcut să trăiască acolo. Este a doua oară când Zeta-Jones împărtășește cu fanii săi momentele petrecute în România. Actrița filmează în țara noastră pentru serialul „Wednesday”, o continuare a Familiei Adams regizată de Tim Burton. Ea interpretează rolul celebrei Morticia. (Mai multe detalii, aici…)

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Ce gătim de Sfânta Maria. 5 rețete tradiționale pentru masa de sărbătoare
Digi24
Alertă la Costinești după ce pe plajă a fost descoperit un obiect suspect
Cancan.ro
Aceste pensii cresc cu 210 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România care se vor bucura de această majorare
Prosport.ro
„Doamna Diana, ne omorâți”. Imagini incendiare cu fosta soție a lui Claudiu Niculescu, în costum de baie
Adevarul
În ce condiții poate conduce o persoană cu epilepsie. Ce prevede legea în cazul accidentului din Brașov
Mediafax
SUA își pune aliații NATO la test: Trump decide cine rămâne „loial” înainte de retragerea trupelor din Europa
Click
David Popovici, AUR la 200 de metri liber! Intră în istorie cu un record
Digi24
„Nu va mai fi nici Moscova, nici Sankt Petersburg”. Ideologul lui Putin, teorie apocaliptică despre „probabilul” război nuclear
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Ce se întâmplă doctore
Cum arată casa de 21 de milioane de dolari în care locuiesc Meghan Markle și Prințul Harry. „Este vindecător. Te simți liber”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Exclusiv | Cum arată noile camere de rovinietă inteligente, montate de CNAIR. Calculează câți KM a parcurs o mașină
Descopera.ro
Legumele din întreaga lume dispar. Iată cum ne afectează, fără să știm, alimentația
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Descopera.ro
Premieră în România: Au fost descoperite primele dovezi ale utilizării uneltelor din os de către neandertalieni