Prima pagină » Actualitate » VIDEO EXCLUSIV| „Parcă nici la Colectiv nu era așa. N-ai cum să te obișnuiești cu moartea”. Drumul dramatic al pacienților nevaccinați în valul 4 de COVID

VIDEO EXCLUSIV| „Parcă nici la Colectiv nu era așa. N-ai cum să te obișnuiești cu moartea”. Drumul dramatic al pacienților nevaccinați în valul 4 de COVID

Ina Stoica

„Parcă nici la Colectiv nu era așa”, spune una dintre asistentele medicale de la Spitalul Universitar de Urgență București. Aici sunt internați 350 de pacienți infectați cu COVID-19, iar o sută dintre aceștia au nevoie de ventilație mecanică. Conectați la aparate și încolăciți printre tuburi, în spatele cifrelor comunicate zilnic, la ora 13, de Grupul de Comunicare Strategică sunt bunicii, părinții, surorile, frații scufundați în somnul anesteziantelor și al buteliilor de oxigen înalte precum niște soldați. 

La cel mai mare spital din țară se dă o luptă cu moartea la baionetă. Bolnavii se sting unul după celălalt, în timp ce medicii asistă neputincioși, dar nu renunță. Numai în luna octombrie la Spitalul Universitar au murit 386 de oameni, dintre care 284 erau pacienți pozitivi COVID-19.

Peste salon se lasă liniștea. E un strigăt mut de durere și spaimă. Pe holul lung de la etajul 7 se mai aude doar ticăitul aparatelor care prelungesc viața pacienților alături de foșnetul de combinezoane. Două infirmiere se pregătesc să elibereze un loc la ATI. O pacientă tocmai a decedat. Epuizate după turele de 12 ore, femeile trag fermoarul sacului negru și scot targa pe hol pentru a dezinfecta patul.

„Doar așa se mai eliberează un pat”

„Priviți, ăsta e singurul mod în care eliberează un pat de terapie intensivă”, ne spune mâhnită o asistentă medicală. „De multe ori chemăm psihologul, stăm de vorbă cu el, psihiatrul. Plecăm acasă într-un anumit fel. Nu ai cum să te obișnuiești cu așa ceva ( nr: cu moartea)”, continuă aceasta.

Despre medici s-a scris ceva mai mult. Personalul mediu sanitar, asistentele și infirmierele, adună însă la fel de multă durere și frustrare.

Credeți-mă că nu le mai spun nimic (nr: celor care refuză vaccinarea). Am avut cazuri în care mai au puțin și ne dau în cap”, spune asistenta medicală.

Femeia își amintește că a avut pacienți și din aceeași familie, soț și soție intubați, însă refuzau să creadă în virus. Și consumul de oxigen este unul mult mai mare decât în valul 3. „La fiecare două ore vine ISU și ne controlează”.

Gura de oxigen

În pavilionul dedicat COVID-19, intratul și ieșitul din zona roșie cu pașii echipării s-a transformat într-o rutină pentru cadrele medicale. Totul se face cu precizie, ca într-un joc cu reguli scrise, unde fiecare greșeală poate costa o viață.

Echiparea durează în jur de trei minute, dar pentru o persoană nefamiliarizată, timpul se dilată. Botoșii trași pe deasupra ghetelor, strânși cu șireturi, combinezonul alb pe care-l îmbraci, dar nu-l închizi încă. Urmează cele două perechi de mănuși, alături de boneta pe care o așezi pe cap. Apoi tragi gluga combinezonului și așezi cele două măști de protecție.

De patul fiecărui pacient este lipită fișa de terapie intensivă. Aici sunt scrise medicamentele și doza în care le primește. „Ați reușit să mâncați, să dormiți?”, întreabă cu o voce blândă una dintre infirmiere un pacient. Îi răspunde un da resemnat din cap. Bărbatul de 60 de ani își dă jos masca de oxigen și bolborosește câteva cuvinte. Nu știe de câte zile este internat la ATI. „Este de 14 zile”, completează asistenta.

Îmi doresc să plec de aici pe picioare. O să mă vaccinez după”, mărturisește bărbatul.

„Mori tineri”

Sunt și tineri care mor din cauza COVID-19. „Au fost și pacienți de 21 de ani, pacienți de 35. Fără alte boli, nevaccinați”, spune psihologul Mirela Zivaru, cea care vine să îi îmbărbăteze oră de oră pe pacienți. „M-am vaccinat cu a treia doză, m-aș vaccina și cu a patra doză”, continuă aceasta.

Obosiți de boală și suferință, pacienții se agață de ultimul fir de viață și își spun speranțele în mâinile medicilor. Cu toții așteaptă să se întoarcă acasă la familie, unii dintre ei cu promisiunea că se vor vaccina.

Managerul SUUB: „E o boală complicată”

În acest moment, Spitalul Universitar București tratează 700 de pacienți, dintre care jumătate sunt pozitivi COVID-19. Și numărul continuă să crească de pe o zi pe alta.

Și medicul Cătălin Cîrstoiu, managerul SUUB, spune că, numărul deceselor provocate de coronavirus este mult mai mare decât anul trecut.

„În anul 2020 erau, în octombrie, 193 de pacienţi decedaţi din care 21 pozitivi, astăzi vorbim, de la 1 octombrie 2021 – 29 octombrie, 284 de pacienţi pozitivi decedaţi COVID. Asta arată gravitatea şi severitatea acestui val în privinţa formelor acute, a formelor grave”, a menţionat managerul Spitalului Universitar.

El a afirmat că pacienţii ajunşi la ATI care au murit erau nevaccinaţi, însă în spatele acestor bolnavi sunt dramele unor părinți, bunici, copii și frați.

„În privinţa pacienţilor care au ajuns în Terapie Intensivă şi care sunt decedaţi sunt toţi nevaccinaţi. În rest, sunt şi pacienţi vaccinaţi cu două doze , care au ajuns în Terapie Intensivă, dar cu forme medii. Nu au ajuns într-o formă severă. E o boală complicată, e boală care nu e numai o boală respiratorie, e mai mult decât atât”, a explicat Cătălin Cîrstoiu.

Citește și:

INTERVIU | Singurul specialist în medicină de dezastru, despre criza din valul 4: „Trebuie luate măsuri drastice, de un om care nu este compromis. Medicina de dezastru este de dictatură, nu de democrație”

Medic ATI la Institutul „Matei Balș” din Capitală: Din 17 august, reanimarea e plină de bolnavi cu COVID-19 în stare critică. Ne pregătim de triplarea capacității

Medicină de dezastru la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași: Bolnavii nu au voie să iasă din ambulanțe, își fac nevoile în saci de plastic

Scene dramatice la UPU. Dr. Carmen Cimpoeșu: „O fărâmă din imaginea COVID”

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Germania blochează extrădarea unui român condamnat pentru jaf. Judecătorii invocă situația din închisorile din România
Digi24
Traian Băsescu: Dacă e vorba de furat, se solidarizează politicienii cu cetăţenii. Legea salarizării e oglinda
Cancan.ro
Filmul tragediei în care Victoria, fiica lui Cazimir Ionescu, s-a stins. Ce s-a întâmplat pe 25 august, la ora 21:00
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
Declarație-șoc din Ucraina: „Cred că pierdem războiul”. Răspunsul unui general NATO
Mediafax
Diana Buzoianu atacă PSD: „Se poate să treacă legi într-o singură zi”. Miza: mandatele a 8.000 de consilieri locali și județeni
Click
Ce iubesc și ce urăsc turiștii străini la țara noastră. „Traficul este atât de rău, încât poate dura chiar și cinci ore să ajungi”
Digi24
Comisia Europeană, îndemnată să blocheze fondurile din PNRR din cauza „amendamentului Fritz”
Cancan.ro
Ea este Victoria, fiica fostului deputat Cazimir Ionescu, care a murit la 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Indicatorul rutier pe care mulți șoferi îl interpretează greșit. Semnificația se schimbă în funcție de țară
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Depresia ar putea afecta capacitatea creierului de a genera noi neuroni