Prima pagină » Actualitate » VIDEO | Rafila: Cu cât întârzie adoptarea certificatului verde, cu atât eficacitatea lui devine tot mai puțin relevantă

VIDEO | Rafila: Cu cât întârzie adoptarea certificatului verde, cu atât eficacitatea lui devine tot mai puțin relevantă

Alexandru Tosa
Alexandru Rafila: „Nu se poate pune problema că vaccinurile vor produce efecte adverse” / Sursă Foto: Alexandru Rafila

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că adoptarea certificatului verde este în sarcina Parlamentului, iar întârzierea adoptării acestui document nu putea frâna valul cinci al pandemiei de Covid-19 provocat de Omicron.

„În legătură cu certificatul verde, știți bine că este atributul Parlamentului să ia o decizie. Există un proiect de lege depus în Parlament de mai mult timp, care a fost respins de Senat, iar în momentul de față se găsește în Camera Deputaților. Probabil există un blocaj la nivel legislativ și sigur atunci când a existat o propunere tehnică din partea Ministerului Sănătăți, a INSP, ea ar fi trebuit să fie sau nu îmbrățișată, încât să își poată face efectul atunci când se înregistrează o creștere care ar putea să sugereze un val pandemic important.

Cu cât întârzie adoptarea unui astfel de document, certificat electronic COVID, sigur că și eficacitatea lui devine tot mai puțin relevantă.

Rămâne să vedem dacă acest trend crescător se confirmă, dacă se va accelera transmiterea și, atunci, sigur, că trebuie să găsim și soluții la situația de fapt”, a declarat ministrul Alexandru Rafila.

Ministrul nu a putut preciza cu exactitate dacă s-a renunțat la implementarea certificatului verde în România.

„Nu știu să vă spun în acest moment, probabil că săptămânile următoare vor fi hotărâtoare și vom avea un răspuns legat de acest certificat. Cu cât se introduce mai târziu în evoluția unui val pandemic, cu atât utilitatea lui scade”, a concluzionat Rafila.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Analiză | Un al Treilea Război Mondial este plauzibil, dar iată cum poate fi evitat
Digi24
Hainele și nu pozele nud ale consulului Ucrainei în Republica Dominicană au dus la concedierea ei. Ce a purtat Victoria Iakimova
Cancan.ro
Le plângeai de milă? Câți lei câștigă într-o singură lună acest livrator Glovo pakistanez, din Constanța. Ce sumă trimite acasă
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea, imagini hot. Cât de frumoasă e românca
Adevarul
De la hobby la profit. Tânărul care crește păsări „ca la țară” pentru a scăpa de alimentele procesate
Mediafax
Patru cercetări științifice care păreau absurde, dar au dat rezultate absolut remarcabile
Click
În ce zonă de vis și-a încărcat bateriile actrița Victoria Răileanu, de Paște? „A fost pe sufletul meu”. Secrete de la filmările noului spin-off „Destine cu parfum de lavandă”
Digi24
Singura țară din lume care își poate acoperi integral hrana din resurse proprii. Cum stă România într-un astfel de clasament mondial
Cancan.ro
Câți bani a primit eliminata Iuliana Dup, de la Pro TV, pentru cele 15 săptămâni de Desafio
Ce se întâmplă doctore
Cum arată acum Angela Rusu după operația de micșorare a stomacului. Transformarea spectaculoasă a artistei! A slăbit foarte mult și e altă persoană
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Mai ai voie să transporți mobilă pe mașină pe traverse? Ce reguli impune Codul Rutier 2026
Descopera.ro
Care este diferența dintre antropologie și sociologie?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nu îmi place că te culci cu soția mea!
Descopera.ro
Un bărbat a creat un mic submarin pentru ca papagalul său poată privi viața de sub apă